3 trench-uri de toamnă superbe de pe Prestarrs
De ceva timp, mă tot uit după trench-uri de toamnă. Nu am niciunul și chiar mi-aș dori un astfel de trench care să se potrivească la ținute simpatice de toamnă. Așa mi-am amintit că pe Prestarrs văzusem multe cardigane faine și m-am gândit să mă uit și după trench-uri de toamnă. Am găsit așa de multe modele, că nici nu mă pot hotărî care îmi place mai mult.
Trench-uri de toamnă superbe
Așa cum vă spuneam, pe Prestarrs am găsit the best trench coats. Am ales trei modele care mi s-au părut mai faine, deși majoritatea mi-au plăcut. Mi-a fost greu să mă limitez doar la 3, să fiu sinceră.
Trench roșu, asimetric
Acest trench a fost primul care mi-a atras atenția, atât datorită croielii asimetrice, cât și a culorii. Mi se pare o piesă vestimentară deosebită, care merge combinată în ținute care să te scoată din anonimat. Pare destul de subțirel, ceea ce înseamnă că este perfect pentru o toamnă călduroasă sau o primăvară la fel.
Trech elegant
Acest gen de trench într-o culoare neutră este perfect pentru ținute elegante. Este o piesă clasică, de rezistență, care nu trebuie să ne lipsească din garderobă.
Trenc galben, casual
Nu se putea să nu aleg și un trench într-o culoare nebună, așa ca mine. Și cum mi s-a pus pata pe galben de ceva timp, acesta mi-ar plăcea maxim. Cu siguranță mi-ar înveseli până și cele mai mohorâte zile de toamnă.
Pe lângă trench-uri de toamnă, găsiți o mulțime de haine în categoria outerwear for women de pe Prestarrs. Sunt sigură că veți găsi ceva pe placul vostru. Iar prețurile sunt prietenoase, ceea ce mă face să dau o comandă curând.
Care din cele trei trench-uri de pe Prestarrs credeți că mi s-ar potrivi cel mai bine? Care vă place vouă cel mai mult? Aveți vreunul în garderobă?
Minunate sunt! Au lucruri tare dragute pe site.
Mie imi place mult de tot cel rosu,cred ca si tie tot cel rosu iti place!
2 si 3 imi plac mult , 3 mai mult ca culoare , sigur vei alege ceva frumos !
Toate sunt frumoase ,dar cel rosu este preferatul meu ,îmi place mult culoarea !
Îmi plac mult trenchiurile. Toate sunt minunate, mi-ar plăcea cel elegant. Ție ți ar sta bine cu oricare!
Îmi place mult cel nude. Superb! L+as purta cu drag.