Azi “e” trei la preț de patru

Ia tigaia, neamule

Ca să frigi clătitele

Ia de-aicea și-un ceaun

Că-i din fontă și e bun

Linguri pentru gospodine

Să-nvârtă-n tigaie bine

Hai că dă ieftin băiatu’

Azi “e” trei la preț de patru…

Vă sună cunoscut? Nici mie nu-mi suna, până să dispară anunțurile de mică publicitate. Acum, stau cu geamul deschis, mon cher, să aud și eu ce se vinde. Zău așa, dacă nu e cea mai bună cură de slăbire. Bărbatu-meu a slăbit vreo 5 kile numai la cât l-am pus să coboare 4 etaje când voiam câte ceva.

Când anunțurile de mică publicitate lipsesc, cumperi căpșuni în loc de telefoane

— Iubire, vezi că e unul cu telefoane jos. Zice că le vinde ieftin! Fugi și tu, că poate prinzi unul bun. Doar știi că iar s-a spart display-ul.

Iși trage rapid tenișii, fără să își încheie măcar șireturile și fuge 4 etaje, doar doar o prinde un telefon la un preț rezonabil. Că din magazin nu prea ne permitem unul nou și până la ziua de târg mai e o săptămână. Se întoarce suspect de repede, cu o pungă de căpșuni.

— Iubito, a urcat în tramvai tocmai când am ajuns eu jos. Dar venise o tanti cu căpșuni și știu cât îți plac. Hai să mâncăm câteva!

Iau amărâtă o căpșună, hotărâtă să deschid subiectul în jurul căruia ne învârtim de câteva zile, fără să ajungem la o concluzie. Trebuie să vindem apartamentul și să ne cumpărăm unul mai mic, la un etaj mai jos. Deh, durerile de spate își spun cuvântul.

Am hotărât să mergem din scară în scară și să lăsăm câte un anunț, dar n-a avut efect. De parcă toate apartamentele cu 3 camere au dispărut de pe piață. Am bătut chiar și la câteva uși, dar ne-au fost trântite în nas de oameni reticenți, care nu înțelegeau că vreau să cumpăr, nu să vând.

Vând apartament, cumpăr răbdare!

Oh, Doamne? Unde-s anunțurile de mică publicitate? Cât de bine era să caut pe Google apartamente cu 3 camere de vânzare și să găsesc tot ce am nevoie, în timp ce savurez o cafea în pat. Cum oare să ne putem schimba acum casa?

— Gata! Săptămâna viitoare mergem în târg și întrebăm din gură-n gură! Printre porci, oale și mașini s-o găsi vreunul care să vândă și case, nu-i așa?

— Bine, bine! Tu și ideile tale crețe… Și cum vom ști că nu ne jecmănește pe față?, îl întreb eu, în timp ce mai tăvălesc o căpșună în zahăr.

— Păi, asta e! Că nu vom ști. Putem doar să ne rugăm să găsim un om de bună credință sau să ne rugăm să ne mai țină picioarele, că la etajul patru vom rămâne.

În timp ce dezbăteam noi ce să facem ca să nu rămânem pe veci blocați aici, se aude o bătaie în ușă. Ies plictisită și dau peste un domn puțin cam vesel, așa că primul instinct e să îi închid ușa în nas.

— Lasă-mă, dom’le, că nu cumpăr și nu vând nimic!

— Nici măcar un apartament cu 3 camere, la etajul unu?

Atunci văd că ține în mână anunțul scris cu mânuța mea. Îl invit în casă, îi dau chiar și o cafea și ziua mi se înseninează. Omul vrea să facem schimb de apartamente, ba chiar ne mai dă și o diferență considerabilă. Are 6 copii și nu mai încap în 3 camere.

O săptămână mai târziu, stăm în noul nostru apartament, de la etajul unu, fericiți și cu niște bănuți în buzunare. Tocmai atunci, soțul meu se gândește să îmi strice tot fengshui-ul.

— Iubito, schimbăm și mașina?

HA! S-o creadă el că mai umblu de nebună, lipind anunțuri și plimbându-mă prin târguri urât mirositoare.

— Sigur, iubitule! Dar nu secolul ăsta…

*Articol scris pentru proba numărul 3 a competiției Spring Superblog 2019.

Please follow and like us: