– Vine Crăciunuuuul!, îmi
strigă Optimista din mine, cu zâmbetul până la urechi. Abia aștept! Brad,
zăpadă, cadouri.
– Aham! Și cu ce o să le
iei?, întreabă Pesimista. Vine rata la casă!
– Off, trebuie să îmi
strici tu mereu cheful!
– Și rata la Creditul de
nevoi personale, și facturile. Abia dacă o să ai bani de o ciocolată, la copii.
Nu mai visa la cadouri!
Și, cică banii nu aduc
fericirea. Să îl aud eu pe deșteptul care a spus asta, că mai are aceeași
părere, după ce se uită la un copil care gustă ciocolată numai de Crăciun, sau
nici atunci. Să mai susțină asta, când vede zâmbetul unei mame care îi
întinde copilului ultimul colț de pâine, ei nefiindu-i foame.
Da, banii poate nu aduc
fericirea, dar, cu siguranță, o întrețin.
Problema cadourilor de
Crăciun trebuie rezolvată, cumva. Oare dacă îmi vând ratele, le vrea cineva?
Salariul de pe 15 va fi terminat pe 16. Următorul vine pe 30. Probabil, nu pot
schimba data Crăciunului, nu-i așa? Și totuși, copiii îl așteaptă pe Moșu’,
care nu poate veni cu mâna goală.
Cum să fac rost de bani?
Ei bine, aș putea să vând
unele lucruri, care stau cu eticheta pe ele, încă, puse bine acolo, pentru când
o fi nevoie. Îmi e clar că nu va fi nevoie niciodată de ele, dacă nu m-am
repezit să le port imediat ce mi-au picat în mână.
Rezultat? Satisfăcător, dar
insuficient. Voi știți cât costă jucăriile????
– Gata! Știu! Mi-aș putea
lua un job part-time.
– Serios, și cu fii-tu cel
mic, cine stă?
Job part-time – tăiat de
pe listă.
Acum chiar știu. Pot să
optez pentru un împrumut până la salariu. Cum care salariu? Acela de pe 15. Cel
de pe 30 e deja planificat.
Căutând online idei de creștere a veniturilor, am
dat peste cei de la Telecredit. Tot citind pe site-ul lor, am aflat că sunt o
instituție nebancară. care oferă credite rapid online și te pot scoate din
impas. E ca și cum ai împrumuta de la un prieten. Am văzut că, pentru primul
împrumut, poți lua maxim 500 de lei, pe care îi poți returna în 30 de zile, fără
dobândă. Ia să completez eu formularul! Sper să nu dureze mult.
Între timp, mi-a mai
venit o idee. Mie îmi place să fac prăjituri, gogoși, plăcinte și alte minunății gustoase. Și culmea, că îmi ies. Aș putea
să fac și pentru alții, care nu se pricep, și să scot niște bănuți în plus.
Mă
apuc de postat anunțuri. Asta, după ce verific ce e-mail am primit. Sunt cei de
la Telecredit. Mi-au aprobat cererea. Așa mai zic și eu împrumut rapid!
– Și acum, Pesimisto dragă,
mai ai ceva de zis?
– E cam aglomerat în
magazine, în perioada asta.
– Gata! Gura mică și la
cumpărături cu noi!
Articol scris pentru proba numărul 11 a competiției Superblog2017.
Imi vine sa zic: Bravo, ai stil! dar nu vreau sa interpretezi gresit. In schimb, voi spune ca imi place sa descopar aceasta latura a ta. Succes in competitie!
CHiar zilele astea am vazut un film simplut asa, de dinainte de somnul de dupa amiaza, cu o tipa de culoare care si-a platit ipoteca la casa cu prajituri. Macar platesti imprumutul :)) Eu, fara credit , nu stiu sa traiesc.
Foarte fain articolul tau. Spunem noi ca nu ne imprumutam, dar cand nu ai ce face…bine ca avem de unde lua banii de care avem nevoie! Multa bafta in competitie!
Da, acum sincer, parca umblam numai dupa bani, dar nici chiar asa e. Vrem sa le oferim copiilor nostri multe, nu extravagante, dar ceva mai multe poate decat am avut noi. Si atunci facem tot posibilul sa ii stim fericiti. Chiar daca banii nu aduc fericirea, pentru ca poti fi bolnav, singur/a sau alte situatii, o pot intretine …prin faptul ca poti darui mai departe din ceea ce ai tu.
Ai punctat perfect cu titlul. Fara bani nu prea ai cum sa fii fericit si fara fericire apar certuri, etc. Eu cred ca sunt bune si imprumuturile atunci cand vrei sa realizezi ceva. Totusi trebuie sa fim cu picioarele pe pamant si sa nu ne aruncam mai mult decat ne tin picioarele
Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here:
Politică cookie-uri
Bravo! Felicitari! Vreau si eu un astfel de credit mai ales fara dobanda!Pupici!
Uneori, avem nevoie. 🙂
Sa stii ca o sa tin cont de acest mod de a face rost de bani rapid, de sărbători chiar avem nevoie!
De Sărbători întotdeauna sunt cheltuieli în plus.
Ce idei bune. Acum alege jucariile daca poti :)). Sunt atat de multe variante, incat te pierzi in ele 😀
Asta e cel mai greu. :)))
Este bine că este un credit fara dobanda! Foarte fain si util articolul!
Mulțumesc! E o soluție bună.
Credit fara dobanda? super, e de ajutor un astfel de credit atunci cand banii sunt prea putini.
E de mare ajutor. 🙂
Imi vine sa zic: Bravo, ai stil! dar nu vreau sa interpretezi gresit.
In schimb, voi spune ca imi place sa descopar aceasta latura a ta.
Succes in competitie!
Mulțumesc mult! Poți spune cum vrei tu. ???
Ca bine mai zici :))) Adevarul e ca nu e prea usor cand nu ai bani. La minimul existential ma refer.
Într- adevăr. Şi tare repede rămâi fără bani. ??
CHiar zilele astea am vazut un film simplut asa, de dinainte de somnul de dupa amiaza, cu o tipa de culoare care si-a platit ipoteca la casa cu prajituri. Macar platesti imprumutul :)) Eu, fara credit , nu stiu sa traiesc.
Nici noi nu reuşim, fără credite. Bine ar fi să pot plăti cu prăjituri. :)))
Foarte fain articolul tau. Spunem noi ca nu ne imprumutam, dar cand nu ai ce face…bine ca avem de unde lua banii de care avem nevoie! Multa bafta in competitie!
Când nu ai incotro, imediat apelezi la ajutătoare.
CRedit fara dobanda as lua si eu.Pacat ca e doar primul 🙂
Măcar primul şi tot e bine. 🙂
Multumim de sfaturi,in caz de nevoie sa stiu unde sa alerg si eu pe iute inainte!
Cu drag! 🙂
e bine sa faci un credit atunci cand nu mai ai optiuni. doar sa nu te arunci prea departe, ca sa poti plat si ratele
Asta aşa e. 🙂
Cand nu ai alta optiune, apelezi la un credit, succes la concurs 🙂
Mulțumesc mult!
Vin sarbatorile, vine cea mai aglomerata si cea mai costisitoare perioada a anului! Dar e bine sa stim de unde ne putem imprumuta cu niste bani.
Cea mai costisitoare, dar cea mai frumoasă.
Uneori trebuie sa apelam la un credit rapid, mai ales cand avem copii pentru ca Mos Craciun are nevoie de ajutor!
Exact. Nici Moşu' nu e ușor.
Succes in continuare!
Mulțumesc!
Și optimista a învins! Ce mă bucur când văd că se întâmplă asta. Primul împrumut e chiar avantajos.
Mereu învinge optimista, la mine. 🙂
Da, acum sincer, parca umblam numai dupa bani, dar nici chiar asa e. Vrem sa le oferim copiilor nostri multe, nu extravagante, dar ceva mai multe poate decat am avut noi. Si atunci facem tot posibilul sa ii stim fericiti. Chiar daca banii nu aduc fericirea, pentru ca poti fi bolnav, singur/a sau alte situatii, o pot intretine …prin faptul ca poti darui mai departe din ceea ce ai tu.
Ai mare dreptate. 🙂
Super articol! <3 Dacă te apuci de făcut gogoși, mă mut și eu pe la tine 🙂 Oricum, iubesc optimismul tău.
Când vii la mine, promit că îți fac gogoși.
Daca ai rezolvat problema banilor, restul va fi floare la ureche. Craciun Fericit!
Mulțumesc, la fel! 🙂
Ah..chiar se apropie sarbatorile! Trebuie sa incep sa pun de-o parte ceva banuti…Succes la SuperBlog!
Mulțumesc mult!
Mult succes cu acest articol in cadrul SuperBlog.
Mulțumesc! 🙂
Ai punctat perfect cu titlul. Fara bani nu prea ai cum sa fii fericit si fara fericire apar certuri, etc. Eu cred ca sunt bune si imprumuturile atunci cand vrei sa realizezi ceva. Totusi trebuie sa fim cu picioarele pe pamant si sa nu ne aruncam mai mult decat ne tin picioarele
Fără împrumuturi, nu prea putem face multe. Însă, trebuie făcute cu cap, într-adevăr.
Iti doresc sa termini in top 10 in cdrul Superblog pentru ca meriti.
Doamne ajută!