Beneficiile lecturii de seară pentru copii
A-ți face timp pentru a citi o poveste de culcare unui copil are beneficii imense, atât pentru copil, cât și pentru părinte. Nu numai că încurajează copiii să se relaxeze și să dezvolte pasiune pentru lectură, dar poate deveni o experiență importantă, ce întărește legătura dintre părinte și copil.
Citirea unei povești de noapte bună copiilor este o activitate simplă, care îi încurajează pe copii să se bucure de lectură și le arată obiceiuri bune, care ii vor pregăti pentru viitor. Atunci când părinții își încurajează copiii să citească acasă, pot face o mare diferență pentru bunăstarea lor și chiar pentru succesul școlar.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei, tableta sau smartphone-ul poate fi o ispită nesănătoasă pentru cei mici. Chiar și adulții fac asta, dând adesea un exemplu nu tocmai potrivit. Lasă deoparte câteva minute aceste device-uri, pentru a citi o poveste de noapte bună pentru copilul tău sau împreună cu acesta. Apoi poți purta o discuție rapidă despre ce i-a plăcut la poveste și despre ce a simțit când o asculta. Vei vedea diferențele!
Acest mic efort va ajuta la creșterea sentimentului de bunăstare al copilului tău, te va apropia și va adăuga o altă experiență minunată a vieții de familie.
Iată patru motive pentru care citirea înainte de culcare a unei povești de noapte bună pentru copii este atât de benefică:
1. Relaxează copiii și îmbunătățește bunăstarea lor generală
Copiii cărora le place să citească sunt de trei ori mai predispuși să aibă o bunăstare mentală mai mare decât copiii cărora nu le place această activitate.
2. Ajută copiii să învețe
Cititul cu voce tare le stimulează imaginația, îi ajută să învețe și să-si dezvolte abilitățile de ascultare și de limbă, expunându-i la o serie de noutăți de vocabular cu care s-ar putea să nu fie familiarizați. Acest lucru este extrem de benefic pentru progresul copiilor la școală, deoarece ajută la dezvoltarea concentrării, memoriei, ascultării și imaginației, într-un mod distractiv și creativ.
3. Sporește legătura părinte-copil
Cercetările au demonstrat că mai mult de jumătate dintre părinți folosesc cărțile ca o modalitate de a-i determina pe copiii lor să se deschidă către ei, să afle cum se simt și să provoace conversații. Timpul pentru a le citi copiilor la culcare îi aduce mai aproape și este vital pentru legătura părinte-copil.
4. Îi inspiră pe copii
Puterea lecturii le permite copiilor să-și transporte mintea în lumi fictive îndepărtate și să trăiască viața personajelor în imaginația lor. De asemenea, poate stimula inspirația și îi poate încuraja să își creeze propriile povești și personaje, ulterior acestea devenind modele de urmat.
*Acest articol este un guest post.
Asa este,informatii utile,pana cand o sa am copii,citesc eu!
Si eu ii citeam Denisei cand era mica, acum deja isi citeste singura.
Tin minte ca adoram sa mi se citeasca povesti seara sau chiar si la pranz ca sa adorm.
Mie imi placea sa mi se citeasca, dar baietelul meu nu are rabdare. Abia acum a inceput sa mai ceara cate o poveste.
Un timp prețios și de calitate petrecut cu cei mici!
Ii ajuta sa viseze frumos si sa creada in lucruri minunate.
Si eu incurajez lectura , iar Maia pare a fi influentata deja in aceasta directie.