Blestemul frumuseții – Teresa Medeiros
Îmi era tare dor să citesc o carte din colecția Iubiri de poveste. O carte de dragoste, în care totul se termină cu bine și iubirea triumfă indiferent de situație. Printre atâtea thrillere, fantasy și drame, Blestemul frumuseții a fost o clipă de relaxare, pentru mine.
Cine a citit astfel de cărți știe că nu au cine știe ce intrigă și sunt cumva previzibile, dar tot sunt ca o gură de oxigen în perioade grele. Poveștile de iubire de pe vremurile când te îndrăgosteai doar cât te uitai la cineva au acea doză de romantism și optimism necesară pentru a rămâne cu un zâmbet pe față.
Blestemul frumuseții – iubirea învinge orice?
Holly este atât de frumoasă încât i s-a dus vestea peste mări și țări. Totuși, ea își consideră frumusețea un blestem, având în vedere că nimeni nu vede mai departe de aspectul fizic. Astfel, prin diverse șiretlicuri, ea reușește să își țină pețitorii departe. Tatăl ei hotărăște însă că este de ajuns, așa că organizează un turnir la care premiul este chiar fiica lui, frumoasa Holly.
Sir Austyn de Gavenmore face parte dintr-un neam blestemat de frumusețe și gelozie. Toți înaintașii lui au avut parte de soții frumoase, de care nu au avut parte. Așa că el este hotărât să își ia o soție banală, pentru a fi sigur că blestemul nu îl atinge.
Holly este hotărâtă să câștige și de data asta, așa că se urâțește cu bună știință. Își ciunțește părul, își pătează dinții, se folosește de cenușă pentru a își face mustață și de câteva perne pentru a își îngroșa silueta subțire. Este convinsă că niciun cavaler nu o va dori așa. Nu l-a cunoscut însă pe Austyn, care este extrem de încăpățânat și își dorește o soție. Dacă e urâtă, cu atât mai bine.
Când Austyn, galezul cel fioros o câștigă și pleacă împreună spre noua ei casă, Holly știe că trebuie să păstreze aparențele. Trebuie să rămână urâtă. Dacă se va simți înșelat, cu siguranță nu va primi bine vestea. Așa că este hotărâtă să își cucerească soțul, indiferent de cum arată.
Va reuși ea sau va plăti scump minciuna și înșelătoria? Este blestemul frumuseții real sau doar un pretext pentru gelozia exagerată a bărbaților din neamul Gavenmore?
Blestemul frumuseții a fost o gură de relaxare și de romantism. Mi s-au cam înroșit urechile la scenele de sex, care sunt demne de cărți erotice. Pentru secolul al XIV-lea, mi se pare că erau extrem de lipsiți de inhibiții și libertini. Dar, deh! Cine-s eu să judec plăcerile oamenilor? :)))
Vouă vă plac cărțile romantice? Care este ultima citită?
De mult timp nu am mai citit o carte romantica.
Felicitări pentru recenzie!👏👏👏❤💐
Pare o carte interesantă, drept pentru care o voi citi și eu.
Imi plac cartile romantice dar ma atrag mai mult cele de dezvoltare psihologica.
Suna interesant această poveste.Cred ca e o carte tare frumoasa
Titlul imi pare extrem de interesant, de asemenea actiunea plasata in asemenea epoca. Pare diferita de o carte romantica obisnuita, mie nu-mi plac foarte mult aceste carti, nu-mi amintesc de cand nu am citit una, dar vin in ajutorul unei nevoi emotionale si asta e marele lor merit. 🙂
Pare a fi o carte tare interesante! O sa o trec pe lista mea. Merci pentru recomandare, Cata!
Da, imi plac povestile romantice, ultima citita -Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Pare interesantă povestea, ar fi o provocare sa o citesc ținând cont de faptul ca fug de romance. :))
Hmm hai ca m-ai facut curioasa, acum trebuie sa citesc careta neaparat , vreau sa aflu finalul
Am mai vazut cartea aceasta in blogosfera iar numele ei imi atrage atentia. Si coperta e foarte frumoasa!!
Da, imi plac mult, dar nu mai tin minte csre este ultima citită. Aceasta pare foarte faină.