Bucură-te de frumusețea florilor oricând dorești, cu ajutorul unui terariu de la Atelier Floricel
Ce este un terariu, vă întrebați?
Primul terariu datează din anul 1842. Cel care l-a creat atunci, din întâmplare, a fost medicul londonez Nathaniel Bagshaw Ward. De fapt, el dorea să studieze comportamentul insectelor și – din greșeală – a creat primul model de terariu în momentul în care într-un vas folosit pentru studiu a germinat un spor de ferigă intrat accidental. Moda terariilor s-a răspândit rapid în randul englezilor, în epoca victoriană.
El a creat cutii speciale în care păstra plantele care trebuiau transportate în siguranță din Londra până în Sydney, Australia. Când au văzut că plantele ajungeau cu bine la destinație, oamenii au început să trimită plante și pe ruta de întoarcere în Marea Britanie. Această invenție arăta pentru prima data că plantele pot supraviețui într-un mediu închis, fără niciun fel de ventilație.
Terariile sunt de două tipuri:
- închise: în alcătuirea acestora pot intra varietăți de plante tropicale așa cum sunt mușchii, orhideele sau ferigile. Închiderea unui astfel de terariu permite circulația apei în interior. Acest terariu poate fi deschis săptămânal pentru eliminarea excesului de apă. Prin deschiderea lui regulată, este prevenită dezvoltarea mucegaiului și a algelor ce pot dăuna plantelor. Aceste terarii necesită o combinație de tipuri speciale de pământ.
- deschise: terarii care se potrivesc mai bine plantelor care nu iubesc atât de mult umiditatea și necesită mai multă lumină de la soare, cum ar fi diferitele tipuri de cactuși sau plantele suculente (Haworthia, Echeveria, Sedum, Crassula novata).
Daca și voi sunteți fascinați sau fascinate de terarii, atunci trebuie să apelați la serviciile profesionale oferite de Atelier Floricel, un atelier de design floral personalizat, care a aparut din pasiunea și dragostea pentru natură și tot ce înseamnă ea. Tot ce este verde și floral a contribuit la realizarea proiectului care astăzi aduce zâmbete pe chipurile oamenilor. Se bucură de absolut tot ce presupune folosirea florilor în combinații unice și pline de creativitate, fie că e vorba de un buchet de mireasă, flori pentru nuntă, flori pentru birou, terariu sau tablouri verzi.
Superbele flori reprezintă una dintre expresiile majore ale frumuseții vieții, au semnificații aparte și sunt asociate cu culorile, mirosurile și trăirile. Florile reprezintă un adevărat spectacol al naturii și au însoțit omul încă din Antichitate, la majoritatea evenimentelor importante din viață. Acestea și-au păstrat popularitatea și renumele chiar și în ziua de azi, iar noi putem să ne bucurăm de frumusețea lor oricând dorim, pentru că acum chiar există producători care ne pot oferi această posibilitate (crescând flori și plante la sere).
Pe vremuri, se considera că unele plante și copaci aveau puteri divine.
Erau adorate și venerate ca zeii sau ca lăcașul zeilor, de exemplu stejarul, mesteacănul și frasinul. Primele ghirlande menționate în istorie au fost cele egiptene, formate din flori naturale și artificiale. De la începuturile picturii, existau pictori care desenau flori. Pictarea florilor a avut loc în mod constant în întreaga istorie a artelor plastice și apare ca o consecință a confecționării buchetelor, ghirlandelor și coroanelor. După cum putem observa, florile și-au păstrat aceste atribuții chiar și în ziua de azi.
Există dovezi ale florilor tăiate în locuințele oamenilor preistotici! Se crede că erau folosite în scopuri medicinale, dar și de înfrumusețare. Pasiunea pentru natură poate căpăta forme artistice de-a dreptul uimitoare. Cu ajutorul florilor pot fi realizate creații cu adevărat remarcabile, reproducând fie un colș de natură luxuriantă, fie un ecosistem cu plante vii protejate de o cupolă de sticlă sau într-un vas deschis.
Alegeți Atelier Floricel, deoarece Floricel oglindește modul în care fiecare client dorește să exprime ceea ce simte, felul în care oamenii vor să își manifeste fericirea sau să îi facă fericiți pe cei din jur.
La Floricel, găsiți mereu soluții personalizate pentru a crea cel mai frumos buchet de mireasă, un aranjament unic de flori nuntă sau unul oferit unei persoane dragi la o aniversare, un decor pentru un eveniment anume.
Fiecare detaliu este gândit în așa fel încât, la final, întregul decor să spună povestea ta. Mai mult ca sigur o să găsiți ceva care să fie pe placul vostru. Sau, mai bine zis, veți avea parte de aranjamentele sau buchetele pe care le doriți, cu florile preferate, în culorile alese de voi, astfel încât ziua voastră să se însenineze instant, fără prea mult efort.
Atelier Floricel merită atenția și încrederea voastră, deoarece oferă servicii profesionale și seriozitate maximă, în ceea ce privește serviciile oferite clienților lor.
*Acest articol este un guest post.