” Să îmi iei visele…doar dacă le-am abandonat, ca să mi le aduci înapoi.”
Ce aș putea să vă spun despre Cămașa lui? Nu, nu despre acea cămașă a lui, în care ne place să lenevim dimineața, sau să dansăm prin bucătărie în picioarele goale, în timp ce pregătim cafeaua. Nici despre acea cămașă care îi păstrează mirosul și în care dormim când el nu e, doar să nu fim singure…Ci despre acea cămașă a lui citită de multe persoane, lăudată de la fel de multe.
Ca de obicei, am citit cartea fără să știu prea multe lucruri despre ea (deh, nu îmi place să îmi stric plăcerea), așa că m-a luat prin surprindere…tare. Pentru că este altfel de carte față de ceea ce citesc eu de obicei. Pentru că, uimitor, m-a prins și am citit-o repede. Pentru cei cărora le plac textele scurte, dar pline de învățăminte, este perfectă. Eu, care prefer romanele, tot cu plăcere am citit-o, vouă sigur vă va plăcea mai mult.
Prima parte a cărții se numește Suflet și mi se pare că se potrivește cel mai bine cu tot conceptul cărții. Pentru că nu este o poveste, ci doar suflet, sentimente și trăiri. Fiecare text este despre iubire, sentiment care te ridică sau te coboară, te dărâmă sau te face mai puternic.
Prea multe nu aș vrea să vă povestesc, prefer să vă las câteva citate care mi-au plăcut.
” Iubitul e bărbatul care știe să iubească în tine tot ceea ce n-au putut iubi alții – sau tu. “
” În fiecare seară te găsesc în palmă și mi-e frică de ziua când nu o să te mai pot găsi. “
” Oamenii se caută pe ei înșiși în alți oameni atât de lacom, atât de egoist, atât de frivol, încât goana lor se sfârșește cu două jertfe: pe de o parte toate trupurile frânte de visuri străine, iar pe de altă parte Ei care rămân pustii, fiindcă au împrăștiat iresponsabil bucăți din sine… “
” …și nu cred că există femeie mai frumoasă decât cea care dimineața se alintă, se dezmiardă, înflorește, prinde viață în cămașa bărbatului său. “
Mulțumesc, Librex!
Please follow and like us:
Super! 'Mie mi-a plăcut cartea!
E interesantă, altfel. 🙂
Foarte frumos!
Mulțumesc!
Interesanta! Felicitari!
Mulțumesc!
Nu am citit-o . Stiu insa ca este apreciata 🙂
Ai în plan să o citești?
Da, este pe lista. Din pacate prea multe carti minunate si prea putini bani 🙁
Așa e 🙁
Inca nu am citit cartea dar imi doresc foarte mult!
E o carte sensibilă. 🙂
Am auzit foarte multe despre carte. Mi-as dori sa o citesc. Felicitari pentru recenzie! :*
Mulțumesc! <3