Când vrei un cadou să îl porți zi de zi, ia-ți o husă personalizată
Îmi doream un cadou personalizat, doar pentru mine. Ceva să mă reprezinte, să îmi facă plăcere și să port zi de zi. Și ce altceva porți zi de zi, dacă nu telefonul? Cum bani de alt telefon clar nu aveam și Moșu’ clar nu va fi atât de darnic, singura variantă rămânea o husă personalizată.
M-am gândit și m-am răzgândit de 100 de ori ce poză să pun pe husa mea dragă. Poze cu copiii am peste tot, cu mine n-aș pune (nu-s chiar așa de narcisistă), cu cafea și alte chestii am, așa că îmi mai rămânea o opțiune. Să îmi fac una din acele huse personalizate memorabile.
Am apelat la prietena mea Adriana, care mă salvează de fiecare dată când tehnologia mă bate și mi-a creat o poză tare faină, pe care apare atât Porția de Citit cât și Lifestyle by Cata, precum și mici simboluri ale pasiunilor mele. Un aparat foto, o cafea, o carte, un ruj… chestii din astea care mă reprezintă.
O husă personalizată – cadoul perfect
Odată luată decizia, am intrat pe ItelMobile să dau comanda. Dar poate omul să își facă un cadou doar lui? Nu poate, dom’le, că nu-l lasă inima. I-am făcut și lui Sorin husa personalizată. Pe a lui am pus poza ghidușului de Darius și a fost maxim de încântat.
Veți zice că poate nu e mare lucru. Ei, bine, pentru noi este! Mă uit cu drag la telefonul meu când îl văd așa frumos și dacă merg undeva atrage atenția celor din jur. Și, trebuie să recunosc că asta mi-am dorit. Dacă se apucă să mă întrebe ce e Porția de Citit, treaba lor. Eu pot povesti muuult și multeeee.
Husele personalizate pot fi un cadou minunat și pentru Crăciun. Nu trebuie să vă faceți griji că nu ajunge la timp. Eu am intrat pe site, mi-am ales modelul de telefon, am încărcat pozele și am văzut cum arată pe husă (dacă nu vă descurcați vă ajută ei) și în nici 48 de ore după ce am dat comanda, mi-a fost la ușă.
P.S. La două huse cumpărate, transportul e gratuit.
Voi aveți o husă personalizată pentru telefonul vostru? Cu ce v-ar plăcea să o personalizați, dacă v-ați oferi una în dar?
Sunt tare simpatice noile tale huse de telefon. Sa le folosesti cu placere! Eu nu am inca o husa personalizata.
Ce frumoase sunt! Sigur vreau și eu. Adriana are treaba! :))
O idee foarte buna, draguta, simpatica si de durata!
O idee pentru cadoul de Crăciun
Nu am o husă personalizată dar mi-ar placea una cu poza copiilor mei!
E chiar superba idea asta iar husele tale sunt frumoase! Mai ales cea cu piciul 😍
Tot zic sa-mi fac și eu una, cu un slogan ceva de genul, sper sa o fac la anul ce vine dacă mu am făcut-o anul asta 🙈
Chiar zilele trecuet ma uitam la husele de la ei de pe site si chiar ma gandeam sa imi iau una cu poze. ACUM m-am hotarat, vreau 🙂
Oaauu.. si eu vreau
Nu mi-am făcut o husă personalizată până acum.
Ohh, cu copiii, cu cărți sau fulgi de nea.
Cred ca as pune si eu o poza cu fetita mea. Imi place ideea si cum a iesit husa ta
Tare frumoase sunt aceste huse. Imi place ce modele ti-ai ales. Si eu prefer modele personalizate si sunt si o idee buna de cadou.
Foarte draguta husa personalizata cu poza zgatiei mici, s-ar putea sa-mi fac si eu una asemenea.