Cărți noi de la Crime Scene Press în biblioteca mea
Îmi plac thrillerele, romanele polițiste și cărțile care te țin în priză de la primul la ultimul cuvânt. Iar editura Crime Scene Press are din plin astfel de cărți. Mereu citesc cu drag seriile lor polițiste și thrillerele psihologice. Când am văzut că am primit cărți noi de la Crime Scene Press la evenimentul de la Brăila, nu am putut decât să mă bucur. Mai ales că știam dinainte ce lecturi palpitante vor urma.
Fiind o perioadă super aglomerată, încă își așteaptă rândul la citit. Dar asta nu mă oprește să vi le arăt, urmând să vă povestesc mai pe larg de fiecare în parte după ce le voi citi.
Ce cărți noi de la Crime Scene Press am primit?
M-am bucurat tare mult că am putut alege noi cărțile, pentru că fiecare are gusturi diferite la lectură. Eu am citit destul de multe cărți de la ei și știam deja cam cum sunt, așa că nu am avut emoții că nu vor fi și acestea pe gustul meu.
Așadar, mi-am ales două cărți promițătoare, care sigur îmi vor oferi câteva zile frumoase de lecturi.
În visul meu am un cuțit în mână – Ashley Winstead
Nu știu dacă mai este nevoie de descriere, având în vedere titlul promițător. Totuși, dacă nu v-a convins acesta, sigur vă convinge descrierea cărții.
Șase prieteni. O reuniune. O crimă neelucidată.
La zece ani de la absolvirea facultății, Jessica Miller și-a planificat minuțios întoarcerea triumfală la Universitatea Duquette. Cu toții o să vadă o femeie încrezătoare, frumoasă, lipsită de griji – nici urmă de fata a cărei lume, ale cărei prietenii, au fost fracturate definitiv de uciderea lui Heather Shelby în ultimul an de facultate.
Însă nu toți sunt dispuși să lase uitării ce s-a întâmplat. Cineva dorește cu disperare să-l identifice pe criminal.
Când Jessica, mint, Courtney, Coop, Frankie și Jack se întâlnesc din nou, măștile perfecte cad rând pe rând, dezvăluind straturi care ar fi trebuit să rămână ascunse pe veci.
Cât de bine se cunoșteau între ei, de fapt? Ce taine cumplite ascunde fiecare? Ce s-a întâmplat, de fapt, în noaptea crimei?
Un thriller psihologic alert, o poveste emoționantă despre iubiri și trădări, despre speranțe și secrete, despre ambiții și neîmpliniri, despre nevinovăție și cruzime, cu un final absolut năucitor.
Stare de teroare – Hillary Rodham Clinton, Louise Penny
În Statele Unite, o nouă administrație tocmai a depus jurământul. Președintele o numește secretar de stat pe cea mai virulentă adversară a sa. Însă, după perioada tulbure de dinainte, lucrurile par să revină pe un făgaș normal…
Până când trei autobuze explodează în trei țări din Europa. Pentru secretarul de stat Ellen Adams, cheia din spatele atentatelor se află la Washington. Ellen și echipa ei intră într-un joc periculos cu fosta administrație americană, cu Iranul, Pakistanul și Rusia în încercarea de a preveni un dezastru inimaginabil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
Așadar, cu care să încep? Care vă tentează mai tare din cele două cărți noi de la Crime Scene Press?
Lecturi placute draga mea!