Castelul din infern – Yasmine I. Bonciu
Deși începutul nu pot spune că m-a încântat foarte tare, Castelul din Infern a fost o lectură pe care nu am mai putut să o las din mână, odată ce i-am dat de gust. Un fantasy românesc autentic, cu accente romanțate și umor presărat din plin, cartea de debut a autoarei Yasmine I. Bonciu este o lectură mai mult decât interesantă.
Autoarea avea doar 17 ani când a scris cartea și asta se vede în unele mici inadvertențe, cel puțin la începutul cărții. Însă evoluția s-a văzut de la o pagină la alta, stilul de scris evoluând în același timp cu povestea și personajele. Se vede documentarea uriașă din spatele cărții, cartea aducând în prim plan legende și zei ai Greciei Antice, într-o poveste care te acaparează.
Castelul din infern – un fantasy autentic
Acțiunea cărții este plasată undeva într-un timp îndepărtat, când planeta noastră nu mai este nicidecum așa cum o știm. Copiii își termină educația la vârste fragede, toată lumea vorbește engleză și lumea e diferită față de ceea ce știm noi. Avril locuiește într-un loc în care era Grecia, cândva, împreună cu tatăl său.
La 20 de ani, ea este medic legist, fascinația ei pentru moarte determinând-o să aleagă această meserie. Totuși, o întâmplare la care este martoră pe când avea 5 ani o îndeamnă să facă alegerea, chiar dacă subconștient. Atunci vede o femeie moartă, ieșind din valurile mării și tot atunci este începutul fascinației ei. Cineva sau ceva veghează mereu asupra ei și Avril crește în același timp cu pasiunea ei.
În timpul unei petreceri la un conac de la țară, Avril urmează niște flori misterioase și ajunge într-un loc uimitor, mai presus de înțelegerea umană. Deși vrea să se convingă că este un vis, Avril ajunge în mijlocul infernului, în castelul lui Hayes, Zeul Morții. Hayes este nimeni altul decât un bărbat superb, cu care s-a tot intersectat de câteva ori. Totuși, ea nu știe de ce a adus-o acolo și ce vrea de la el.
În infern poți găsi un paradis?
Cu toate că e totul nou pentru ea, Avril încearcă să lase frica deoparte și să se bucure de noua experiență. Însă, când începe să aibă sentimente fix pentru stăpânul Infernului, știe că lucrurile se complică. Este zeul morții capabil de iubire? Este posibilă iubirea între un zeu și o muritoare? De ce a adus-o Hayes acolo și ce vrea de la ea?
Când lumea ei se dă peste cap, Avril va reuși să o înțeleagă și să se adapteze? Eu una abia aștept volumul doi, pentru că am rămas în plop, maxim de curioasă.
Dacă vă tentează Castelul din Infern, o puteți achiziționa de aici.
Mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase!!
Pare interesantă. Cred ca merita sa fie citită
Multumesc pentru recomandare! Si pe mine ma tenta cartea, doar ca aveam anumite retineri. Acum stiu ca mi-ar placea.
Cartile cu mai multe volume mi se par mai complexe si le prefer.
Pare interesant, multumim de recomandare 🙂
Pare a fi o carte tare interesanta! O sa o trec pe lista mea. Merci pentru recomandare!
Eu nu prea sunt cu acest gen literar, dar părți din aceasta carte mi-au captat atenția, așa că e probabil să o citesc și eu.
Cat de curioasa m-ai făcut de aceasta poveste. M-a captivat tare mult descrierea ta.
Uuu, ce fain suna, cred ca mi-ar placea nespus! O pun musai pe lista! 😀
Imi plac cartile fantasy! Cele autentice chiar imi atrag atentia si mai mult!! Mersi pentru recomandare. ^_^
Ideea este ca mi-ai starnit si mie curiozitatea. Pana apare volumul doi voi pune si eu mana pe primul volum
Mai citesc din când în când fantasy, iar aceasta poveste mi ar plăcea.
Daca pana la urma tie ti-a placut, atunci cu siguranta va fi si pe placul meu.
Mă bucur că e bună. Am câștigat-o la un concurs, dar încă nu am apucat nici să mă uit bine la ea.