Vioris – parfumuri românești cu tradiție
Îmi plac parfumurile (Cui nu îi plac?). Nu îmi place însă să miros a toată parfumeria, ci mirosul discret de parfum. Am o colecție măricică de parfumuri de care mă bucur zi de zi...
Îmi plac parfumurile (Cui nu îi plac?). Nu îmi place însă să miros a toată parfumeria, ci mirosul discret de parfum. Am o colecție măricică de parfumuri de care mă bucur zi de zi...
Bună, dragilor! Așa cum vă spuneam și acum ceva timp, mi s-a pus pata pe cosmetice coreene și vreau să încerc cât de multe pot. Asta pentru că au texturi și ingrediente interesante, iar...
La evenimentul de la Brăila am avut o surpriză frumoasă din partea autoarei Yasmine I. Bonciu, care a trimis câteva exemplare din noua ei carte, Refugiul dintre valuri. Unul din exemplare a vrut să...
Zilele trecute v-am arătat cum am colindat prin Smyk și ne-am bucurat de o zi frumoasă la cumpărături. Adevărul e că ofertele Smyk Back to school ne-au făcut cu ochiul și nu puteam să...
Iată că a trecut un an și jumătate de la Danube bloggers meet, întâlnirea pe care am organizat-o împreună cu câteva bloggerițe în Galați. De data aceasta, timpul nu mi-a mai permis să fiu...
Despre Danube Bloggers Meet v-am tot scris, în ultimele 3 luni. Am ajuns la final, iar acesta este ultimul articol despre evenimentul frumos pe care l-am organizat în martie. După părerea noastră, a fost...
După ce mi-am spart display-ul unui telefon care avea mai puțin de o săptămână de când era cumpărat și a trebuit să îl schimb, m-am învățat minte și nu îl mai țin fără husă...
În ultima perioadă, v-am tot povestit despre o mulțime de cosmetice românești faine, de calitate superioară. Mă bucur tare mult că am descoperit firme cu tradiție, care se respectă și creează cosmetice românești naturale,...
Produsele de curățenie Sano mi-au fost mereu ajutoare de nădejde. Nu este vreun produs de la ei care să nu îmi fi plăcut. Și am încercat multe. Foarte multe. Curățenia e parcă mai ușoară...
Produsele Farmasi au ajuns rapid printre preferatele mele. Deși au prețuri super ok, produsele lor sunt de calitate excepțională, putând fără probleme să fie comparate cu unele mult mai scumpe. Am încercat atât produse...