Cel care mă așteaptă – Parinoush Saniee

De multe ori ne plângem că suntem nedreptățiți. Ne plângem că nu  avem dreptul la replică sau că părerea noastră nu contează. Ne plângem că nu există egalitate între sexe sau rase. Ne plângem, pur și simplu. Dar, suntem dispuși să nu ne mai plângem și să luptăm, în schimb? Suntem dispuși să schimbăm mentalități, să ne facem cunoscut punctul de vedere, indiferent de sacrificiu?

Mă gândesc adesea că sunt norocoasă. Norocoasă că m-am născut într-o țară în care am putut studia, în care nu am stat cu teama că ceea ce spun mă va afecta, în care faptul că sunt femeie nu a fost o rușine. Norocoasă că am dreptul să aleg și să îmi spun părerea, că am dreptul să mă îmbrac cum doresc, că nu sunt o marionetă și atât, în mâinile bărbatului din viața mea. Că nu sunt o proprietate…

Poate că voi stârni polemici cu ideile mele. Nu asta doresc. Poate că nu știu foarte multe despre viața femeilor din Islam, dar ceea ce știu mă cutremură și știu că nu mi-ar plăcea să trăiesc acolo. Poate că lucrurile s-au mai schimbat și îmi doresc să se schimbe din ce în ce mai mult și mentalitățile. Îmi doresc ca fiecare femeie să aibă drepturi. De fapt, nu doar fiecare femeie… fiecare persoană.

Dar, să vă povestesc puțin despre Cel care mă așteaptă, roman interzis în Iran de 2 ori, înainte să fie vândut în milioane de exemplare. De ce interzis? Pentru că e o mărturie. O mărturie a greutăților din perioada revoluției și a războiului cu Irak, o mărturie a luptelor pe care o femeie trebuia să le ducă pentru a supraviețui, o mărturie a ororilor la care erau supuse.

Crescută într-o familie cu tradiții bine înrădăcinate, Masum trebuie să lupte pentru ea, pentru a face ceea ce îi place. Frații ei, Mahmud și Ahmad, nu o suportă, o consideră o rușine pentru familia lor, arătându-i asta cât de des pot. Cu insistențe la tatăl ei, ea reușește să meargă la liceu, lucru blamat de toată familia.

Când primii fluturași ai îndrăgostelilor adolescentine își fac apariția, Masum știe că trebuie să aibă mare grijă. Privirile pe care ea și Saeid și le aruncă sunt singurele semne ale legăturii dintre ei. Însă, toată fericirea îi este dată peste cap când frații ei îi găsesc o scrisoare de la el. Este aproape omorâtă în bătaie, pentru că și-a dezonorat familia.

După ce învinge moartea, este căsătorită cu forța cu Hamid, un om pe care îl vede abia în ziua nunții. Viața cu Hamid se dovedește a fi un iad și o eliberare, în același timp. El îi dă libertate să își continuie studiile, să aibă o viață a ei, însă nu se implică absolut deloc în familie. Singurătatea o omoară ușor, ușor. Activitățile politice ilegale ale lui Hamid îl pun mereu în pericol. Întregul timp liber îl petrece cu prietenii și colegii lui, lăsând-o pe ea singură, să ducă o viață a ei.

Nici nașterea celor 2 băieți nu îi fac pe Hamid să își lase activitățile periculoase. Atunci când este arestat, Masum, trebuie să se descurce singură, să îi crească pe cei doi copii. Dar, cine o va angaja pe ea, fiind soția unui deținut politic? De la familie nu are ajutor, frații îi întorc spatele. Reușește să sfideze regulile și să facă rost de un loc de muncă, reușind să câștige îndeajuns încât să se întrețină.

Hamid este eliberat, dar își reia acțiunile, chiar și după ce fiica lor se naște. Inevitabilul se produce, el fiind executat. Masum rămâne într-o situație și mai grea decât precedenta. Văduvă, cu 3 copii de crescut, într-o țară în plin război. Cu o familie dezbinată, cu băieții în pragul adolescenței, greu de stăpânit și cu o fetiță mică, Masum ajunge la capătul puterilor.

De câte ori va reuși ea să se ridice și să o ia de la capăt? Voința ei va fi de ajuns pentru a lupta cu un sistem vechi, înrădăcinat? Va mai avea putere să îndure, în tăcere, sau va ceda?

O carte cutremurătoare, dar minunată. Îi mulțumesc Laurei pentru provocarea din grupul Prefață de carte și Porția de citit. Poate că nu aș fi citit-o prea curând și aș fi avut de pierdut.