Cele patru vânturi – Kristin Hannah
Cele patru vânturi este o carte pe care o începi cu speranță și o termini cu lacrimi în ochi. Este o carte cutremurătoare, care îți va rămâne în minte indiferent câte cărți vei citi după ea. Asta pentru că nu este doar o carte, este o poveste de viață uimitoare.
De fiecare dată când citesc vreo carte scrisă de Kristin Hannah simt că sunt acolo. De mână cu protagoniștii. Simțind vântul. Curgându-mi lacrimile pe obraz. Bucurându-mă. Trăind. Are un stil de a te transpune în alte lumi pe care nu mulți autori îl au. Cred că ușor, ușor pot spune că devine autoarea mea preferată.
Elsa Martinelli este personajul meu preferat din ultima perioadă. Un om atât de lovit de soartă, atât de ignorat, atât de chinuit de lipsa de iubire a celor din jur. Un om care s-a ridicat din cenușă și a făcut totul pentru copiii săi. Un om adevărat, cum puțini sunt!
Cele patru vânturi – o carte pe care nu trebuie să o ratați
Elsa Martinelli a fost crescută într-o casă plină de lux, dar fără dragoste. Părinții nu i-au arătat niciodată nici cel mai mic semn de iubire, ba chiar i-au spus de câte ori au avut ocazia cât de ștearsă, urâtă și neimportantă este. Pentru un copil care crește într-un asemenea mediu, este extrem de greu să aibă încredere în el.
Așa că atunci când se revoltă pentru prima dată și hotărăște să facă cum vrea ea, ajunge să îl cunoască pe Rafe. Acesta este singura persoană din lume care a făcut-o să se simte frumoasă, așa că i se dăruiește fără restricții. Rămâne însărcinată, fapt care stârnește furia părinților săi. Aceștia nu vor să mai audă de fiica lor și o abandonează la ferma părinților lui Rafe, devenind problema acestora.
Odată cu sarcina, Rafe trebuie să renunțe la visul lui de a merge la facultate și să se căsătorească cu Elsa. Nu pentru că ar iubi-o, ci pentru că trebuie. Elsa este conștientă nu le merită iubirea celor din jur, așa că muncește din greu, pentru a le răsplăti bunătatea. Anii trec, Elsa are 2 copii pentru care ar muta și luna de pe cer și socrii săi au ajuns să o iubească. Rafe este însă nefericit, așa că atunci când furtunile de nisip le lovesc pământurile și Marea Recesiune îi face să se chinuie, îi părăsește. Își părăsește soția, copiii, părinții și casa fără scrupule și pleacă spre California, spre o viață mai bună.
O mamă care face orice pentru copiii ei
Elsa rămâne să se chinuie în continuare. Cu o fiică adolescentă care o urăște și un băiețel bolnăvicios, îi este din ce în ce mai greu să reziste. Atunci când Ant se îmbolnăvește din cauza prafului, știe că nu are de ales. Într-o camionetă veche, împreună cu Loreda și Ant, pleacă spre nicăieri. În speranța unei lumi mai bune, își poartă toate fricile spre necunoscut, sperând că le va fi mai bine copiilor săi. Însă tot ce găsește e haos și chin, umilință și răutate.
Cu toate astea, Elsa știe că nu poate renunța. Își iubește copiii prea mult ca să renunțe. Va face tot ce ține de ea să îi hrănească și să îi țină în siguranță. Dar oare va reuși?
Cele patru vânturi este o carte nu bună, ci excepțională. O găsiți pe Libris și chiar v-o recomand din toată inima.
Felicitări pentru minunata recenzie!
Foarte trista,dar in acelasi timp interesanta.M-a captivat deja!
Chiar aveam în plan să o citesc și eu! Cu ocazia recenziei tale mi-am amintit! 😀
Foarte mult mi-a plăcut și mie cartea. Ador stilul ei. Și eu tind să o pun pe locul 1 in topul autorilor preferați.
Pare o carte cutremurătoare, nu cred că aș putea să o citesc acum.
Minunata recenzie!
Eu tocmai am terminat de citit cartea. Este excepțională! Te cucerește de la început si nu te lasa sa o părăsești pana la sfârșit. Pentru mine Kristin Hannah e cea mai buna autoare din lume.