Certificareiso.ro a făcut diferența
Mai întâi a trebuit să își ia prietenul meu, Dan, centrală electrică, să mă invite la el să îmi arate minunea. Avea căldură constantă, curățenia domnea peste tot și nu mai căra brațele de lemne în fiecare cameră în care avea sobă. Sobele trebuie să fie măturate și de două ori pe an, iar lemnele sunt scumpe și greu de procurat.
Pentru centrală a trebuit să facă modificări la instalația electrică, dar surprizele neplăcute au început să apară după o saptamană.
— Nu mai merge centrala. Noroc că nu am stricat sobele, mi-a spus cu amărăciune. Cred că am greșit și eu. Am cumpărat-o la promoție, dintr-un magazin neverificat care nu asigura nici montajul. Acum trebuie să alerg să o schimb, apoi să găsesc iar meșter să o instaleze. Am început rău.
Îmi era ciudă că visul lui cel mare se spulberase. L-am încurajat și m-am decis ca atunci când voi lua aparate electrocasnice de folosință îndelungată să le cumpăr numai de la magazine care dețin certificări iso, eliberate de firma care se află la această adresă virtuală: www.certificareiso.ro.Ce garanție îmi dau certificările iso eliberate de una dintre cele mai bune firme de profil din țară?
1. Că în magazinul respectiv, managerul implementează cultura calității. De la personalul empatic, până la centrala de calitate excepțională, totul poartă girul calității premium.
Centralele sunt verificate în fața clientului și magazinul asigură și transport gratuit la domiciliu, plus montaj realizat de specialiști pricepuți.
2. Că în același timp cu centralele, cumpărătorii primesc și certificate de garanție pentru ele și că acestea se repară gratuit, dacă nu s-au defectat din cauza folosirii necorespunzatoare.
3. Personalul care deservește magazinul comunică etic cu clienții, fără să le vorbească de pe poziții de superioritate sau pe un ton răstit.
4. Centralele vândute de un astfel de magazin au consum redus de energie electrică, aparținând clasei energetice A+.
Certificările iso sunt gândite să protejeze oamenii, dar și mediul în care aceștia trăiesc. Ele garantează că produsele vândute de magazinele care le posedă sunt: silențioase, economice, sigure și nu poluează sau au un grad minim de poluare, dacă nu se poate altfel.
Aceste explicații le-am găsit în multe articole de pe internet și am înțeles cât de importante sunt certificările iso și mai ales că acestea nu se dau fără verificări prealabile din partea emițătorului.
Așa, am început să cercetez cu atenție toate magazinele de centrale și m-am oprit la cel care avea certificările la loc vizibil pe site. În relația mea cu acel furnizor, certificările s-au dovedit reale 100%.
Am apreciat modul în care am comunicat cu reprezentanții magazinului. Le-am spus că sunt în criză de timp și că nu mă pot deplasa personal să iau centrala și mi-au spus că tot ce am de făcut este să aleg centrala, iar de restul se ocupa ei.
Transportul era gratuit până la domiciliu, iar în preț se includea și montajul realizat de către specialiști cu experiență. Mi s-a dat asigurarea că toate centralele lor au consum redus de energie electrică și sunt sigure și că voi primi și certificatul de garanție simultan cu produsul.
În prezent mă bucur de căldură în toată casa și încalzirea mă costă pe jumătate față de cât aș fi dat pe lemne, plus că am casa mult mai curată.
Este o centrală pe senzori care se oprește când în casă este o temperatură convenabil și repornește când se face frig.
Prietenul meu, Dan continuă să aibă probleme cu centrala lui și sunt supărat că și-a dorit-o atât de mult și până în prezent a cheltuit enorm cu montarea și demontarea celei defecte, apoi cu montarea celeilalte centrale, luată din același magazin fără certificare, iar între timp s-a defectat și ea și a necesitat reparații. Într-o zi, mi-a spus deschis:
— Tu ai fost norocos și mă bucur pentru tine. Ce te-a făcut să alegi acest magazin? Cum se explică faptul că tu nu ai avut probleme cu centrala? Ce are importanță, magazinul sau marca centralei?
Îmi punea întrebările fără să mai aștepte să îi răspund. L-am așteptat să își termine replica, apoi i-am spus deschis:
— Întotdeauna când alegi un furnizor de servicii sau un magazin, verifică dacă are certificări iso. Să știi că aceste documente fac diferența între un lucru de calitate excepțională și unul care lasă de dorit. Certificările iso demonstrează importanța pe care o are calitatea în viziunea managerului și a angajaților.
— Ai dreptate, mi-a spus cu sinceritate. Și eu am gresit. Am ales o centrală mai ieftină, care m-a usturat la buzunar, fiindcă am sacrificat calitatea.
Acum, de câte ori ne cumpărăm ceva pentru casă sau solicităm diverse servicii, primul lucru pe care îl verificăm este dacă firma respectivă deține certificări iso.
Începe să ningă ușor și se face frig. Centrala mea a pornit singură, iar eu stau la fereastră și privesc cum peste crengi și grădini îndoliate, iarna pune rochie de mireasă…
Am centrală, am garanția calității și securității și de ger nu-mi pasă!
*Acest articol este un guest post.