” Murisem și, oricât de necrezut ar putea să vi se pară asta, astfel îmi găsisem drumul. Cine ar fi crezut vreodată că voi ajunge să spun: Am murit, din fericire? “
Theo, Theo…ce-mi faci tu mie? M-am grăbit și am citit repede și al doilea volum, să nu cumva să mi-l ia cineva din bibliotecă. Și acum, spune-mi tu, nu mor eu de curiozitate până îl lansezi și pe al treilea? Dar, deh, așa îmi trebuie. 😀
Dacă în volumul 1, (recenzia aici), rolul de recuperator îi dădea mari bătăi de cap Orianei, în acest volum mi se pare că i se potrivește ca o mănușă. Nu mai este atât de debusolată, știe ce trebuie să facă și începe să fie mulțumită cu existența ei.
Prietenia ei cu Mati se tot dezvoltă, relația cu Abel și Ama (îngerii) este mai controlată și cea cu Marc este….ei bine, mai complicată. Oriana se îndrăgostește până peste urechi de el, deși știe că e pierdut și că și ea va avea de suferit din cauza asta. Dar, cum să-i ordoni inimii să nu mai bată așa de repede când îl vede, cum să ordoni picioarelor să nu se mai înmoaie de la genunchi și creierului să nu-și mai piardă neuronii?
De parcă nu i-ar fi ocupat tot timpul munca și faptele caritabile din timpul zilei, Oriana primește de Dincolo o nouă dispoziție. Trebuie să îl dădăcească pe Gudila, un recuperator proaspăt, care habar nu are ce trebuie să facă sau de ce a fost ales el. Încrezut, un filozof care nu dă doi bani pe cei din jurul lui, Gudila îi va da mari bătăi de cap Orianei, care nu prea știe cum să gestioneze situația.
Oricum, atâta timp cât gândurile îi sunt doar la Marc, îi e greu să gestioneze orice situație.
Mi-au fost tare dragi Abel și Ama. Dialogurile dintre ei mi-au adus mereu un zâmbet pe buze. Inocența și bunătatea Amei, în contrast cu ironiile și șotiile lui Abel au fost perfect descrise de către autoare. Tare curioasă sunt cum va evolua relația celor doi.
Răpiri, demoni, alegeri bune sau proaste, atracție interzisă…toate fac din Chaos o carte pe care nu poți și nu vrei să o lași din mână.
Chaos este volumul 2 al Seriei Am murit, din fericire, apărută la Quantum Publishers. O puteți achiziționa de aici.
Please follow and like us:
Frumoasa recenzie! Cu siguranță le voi citi cât mai curând!
Merită! Vei vedea. 🙂
felicitari pentru munca depusa pentru noi si sper ca in viitorul apropia sa citesc si eu aceste carti
Mulțumesc! <3
Ce interesante recenzii faci, frumos. Poate o să ajung şi eu vreodată să citesc seria, cine ştie. Felicitări atât ţie, cât şi autoarei!
Mulțumesc! <3
Inca nu am citit cartile, sper cat mai curand, recenzia este foarte interesanta, cat si cartile din cate am auzit!
Mulțumesc! <3 E o serie minunată.
Imi plac mult recenziile acestor carti! M-au inspirat si le vreau in biblioteca sa le devorez. De asta particip la concurs! ? Multumim pentru tot!
Mulțumesc! <3
Imi plac mult recenziile acestor carti! M-au inspirat si le vreau in biblioteca sa le devorez. De asta particip la concurs! ? Multumim pentru tot!
O serie interesanta, pe care mi-ar placea sa o citesc. 🙂
Merită.