Choice – Livia Furia – Recenzie
Cu stilul Liviei Furia am făcut cunoștință în Hotarul, o carte fantasy, cu accente de horror. Mi-a plăcut imaginația de care a dat dovadă și stilul frumos de scriere.
Când a apărut Choice, am fost tare curioasă să o citesc. Am găsit același stil frumos, plăcut. Imaginația de care a dat dovadă în Choice m-a uimit, per total cartea fiind o lectură plăcută.
Însă, undeva pe drum, m-a pierdut puțin în detalii. Poate a fost prea SF pentru mine, eu nefiind decât un cititor ocazional al genului. Mi s-a părut puțin greoi de asimilat toată informația. Alternările dintre vis și realitate m-au bulversat, la un moment dat, pierzându-le șirul. De asemenea, fiind vorba de foarte multe specii noi (rei, ummi, f’al’keri, v’al’keri, jumătăți de suflet, suflete atârnătoare), aș fi simțit nevoia de un glosar cu termeni, unde să fie explicat ce reprezintă fiecare.
Pentru cei ca mine, nefamiliarizați cu genul SF, e prea multă informație deodată și e greu de reținut fiecare detaliu.
În rest, felicitările mele pentru povestea captivantă, care te prinde în mreje fără să vrei!
Choice – o poveste captivantă
Dary este martor la moartea surorii și a nepoatei sale, peste care dă o mașină. Cuprins de durere și deznădejde, ar da orice să schimbe trecutul. Și o face, cu ajutorul lui Sebaahn, jumătatea sa de suflet, micuțul său animal de companie. Fără să știe cum, reușește să dea timpul înapoi și să le salveze de la moarte.
Însă, o dată cu salvarea lor, creează o Anomalie și atrage ca un magnet toți monștrii de Dincolo, care vor să îl omoare. Aici intervine Ar Dakan, un Rei (rasă de extratereștri), a cărui misiune este să îl apere pe Dary de f’al’keri.
Cei doi nu se plac, dar trebuie să se suporte, pentru a putea găsi Anomalia și a o distruge, înainte ca monștrii să fie de neoprit.
În visele lui, Dary află unele taine care ar trebui să îi ajute în investigații. Împreună cu Ar Dakan, intră în lumea Rei-lor, despre care află mai multe decât își putea imagina vreodată.
Un întreg Univers se află în fața sa și Dary nu știe dacă e realitate sau coșmar. Va reuși el să descopere Anomalia și să scape de monștri? De ce sunt atrași tocmai de el? De ce toți îl consideră special?
Recomand cartea iubitorilor de SF. Mulțumesc, Quantum Publishers, pentru exemplarul oferit pentru recenzie!
Felicitari pentru recenzie! Si pe mine m-a incantat mult Hotarul, aceasta inca nu am citit-o.
Mulțumesc! Sunt curioasă dacă ți-ar plăcea.
Ce carte interesanta! O sa o trec si eu pe lista.☺️
Mă bucur că te-am tentat!
Mă bucur să văd că nu doar mie mi s-a părut puțin greoaie. Povestea e interesantă, într-adevăr.
E chiar foarte interesantă povestea. 🙂
O recenzie foarte frumoasa! Felicitări!
Mulțumesc! 🙂
Am citit foarte multe recenzii pozitive despre cartea Liviei, dar nu am apucat sa o citesc pana acum. Autorii contemporani romani sunt inca noi pentru mine!
Să știi că mulți dintre ei scriu foarte bine. Merită citiți!
Parte o carte destul de interesanta, cu siguranta o voi trece in wishlist-ul meu, si daca o voi gasi la munca o voi cumpara.
Mă bucur să aud asta!
Multumim pentru prezentare si recenzie😍😍
Cu drag!
Interesanta poveste, te captiveaza, mau ales pe iubitorii genului SF.
Pentru ei, e perfectă!
Mie imi place latura de Sf, insa ceva cu extrateresti inca n-am citit!
Poate începi cu asta! 🙂
Imi place tipul asta de carte, o trec pe wishlist, ai niste sugestii foarte bune.
Mă bucur că îți plac sugestiile mele! :*
Multumim pentru recenzie, cred că voi începe să citesc și eu cărți SF.
Merită încercate, să vezi dacă îți plac sau nu.
nici eu nu prea sunt familiara cu genul SF, nu ma prea dau in vant dar daca incep sa citesc o carte de acest gen, nu o las!
Nici eu, mai ales dacă are o poveste captivantă.
Eu sunt fană literatura sci-fi dar din ce zici tu aici, pare un subiect mai curand gen anii ’50-’60. Abordarile mai moderne si celebre au alte subiecte decat eroii care salveaza lumea ca sa nu vina nush’ ce monstri s-o distruga 🙂
Nu știu cât de modernă e abordarea, dar mie mi s-a părut faină ideea.
O recenzie frumoasa, astfel incat sa ne putem face o idee si noi cei care nu am citit cartea. Multumim!
Cu drag! Mulțumesc și eu!
Cred ca am eu o atractie catre fantasy si horror, mai ales la filme si tare ma tenteaza sa vad ce are si cartea asta de zis 😉
Sunt curioasă dacă îți va plăcea.
Cred ca de la furie i se trage copertii si culoarea albatrie, s-o fi suparat desenatorul si i-o fi tras vreo palma personajului de a vazut stele …albastre.
E posibil. Nu m-am gândit la asta. :))))
Nici eu nu sunt o mare iubitoare a genului SF. Niciodata nu am fost atrasa de lucrurile nepalpabile
Eu da. Mai ales de fenomene stranii. 😀
Eu n ma impac cu aceste cartii, dar sotului ii plac mult
Sper să îi placă și asta!