Creatorii de manechine – Craig Cliff
E prima dată după mult timp când îmi ia mai mult de 2-3 zile să termin o carte…Mi-a luat 3 săptămâni să o termin, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că bebe mă ţine în priză. Probabil o perioadă voi posta mai rar, să nu mă certaţi prea tare. Dar, să vă spun despre carte…
este o carte complexă, despre viaţă şi moarte, iubire şi ură, frumos şi urât, minciună şi adevăr, realitate şi artă.
Cu o acţiune amplă, desfăşurată pe trei planuri, pe parcursul unui secol, cartea ne plimbă prin viaţa unui cioplitor de galioane, a unui cioplitor de manechine şi a fiicei şi fiului acestuia din urmă, condamnaţi la o viaţă pe post de manechine vii.
Atunci când munca lui nu îl mai mulţumeşte pe Colton Kemp, când manechinele sale nu mai au fineţea şi vigoarea pe care şi-o doreşte şi rivalitatea cu Tâmplarul atinge cotele maxime, acesta ia decizia de a îşi folosi copiii pe post de manechine şi îşi dedică tot timpul pentru pregătirea lor.
Aceştia trăiesc în minciună, singura realitate pe care o cunosc fiind cea pe care le-o prezintă tatăl lor, a cărui echilibru interior e destul de zdruncinat, după moartea soţiei sale. Dar, când realitatea lor se întrepătrunde cu cea a Tâmplarului, cioplitorul de galioane, adevăruri ascunse ies la iveală şi poveşti nespuse sunt aduse la suprafaţă.
Un naufragiu îi schimbă viaţa Tâmplarului, modul de a gândi, felul în care vede oamenii. Povestea lui tragică îl face să empatizeze cu Avis, pe care o răpeşte din vitrină, de lângă fratele ei, Eugen, pentru a o salva de la viaţa de chin la care a supus-o tatăl său.
Ultima parte a poveştii îi revine lui Eugen, din perspectiva omului matur deja.
Toate cele trei părţi sunt atât de bine legate între ele, încât poti citi cartea fluid, uşor, fără senzaţia de discontinuitate. O poveste bine gândită, care te ţine în priză de la prima până la ultima pagină.
Cartea a apărut la şi o puteţi achiziţiona de .
Pare interesantă, mulțumesc!
Cu drag! 🙂
suna foarte bine :*
E interesantă.