Nu e nici zi, nici noapte, totul se amestecă, nimic nu mai e interzis, cum nimic nu mai e clar, lumina și întunericul se amestecă și creează Marea Iluzie. Acesta este Crepusculul.
Un manuscris străvechi, aparent neînsemnat, un preot legendar printre credincioșii din deșertul arab, un Judecător și tânăra moștenitoare a unui castel transilvănean. Vă întrebați care este legătura dintre ei? Ce pot avea în comun niște oameni total diferiți? La prima vedere, nimic. Însă, împrejurări stranii îi aduc împreună și îi unesc, pentru a desluși un mister vechi de secole, un mister presărat cu intrigi, crime, vrăjitorie, credință, trădare și speranță.
Atunci când la masa Judecătorului dintr-un micuț oraș transilvănean ajunge moștenirea familie Kende, acesta nu are idee că viața i se va schimba radical. Când bătrânul preot al orașului în roagă pe Judecător să ducă personal actele în care se demonstrează că adevărata moștenitoare este Anna, urmașa familie Kende, lui i se pare ciudat, dar nu rezistă tentației de a o revedea pe misterioasa Anna. Habar nu are în ce se bagă, pentru că, pe lângă acte, va duce cu el un manuscris pentru care mulți sunt capabili să ucidă.
De la oamenii Bisericii, până la Serviciile Secrete, cu toții îl urmăresc și încearcă să îl împiedice să își ducă la bun sfârșit misiunea. Prietenii vechi îl trădează, nu mai știe în cine să aibă încredere. Împreună cu Anna, trebuie să ajungă la episcopul Emanuel, singurul care va ști ce e de făcut.
Însă, printre crime și atrocități, secrete ce vor să iasă la iveală și oameni care se chinuie să le păstreze, vor reuși ei să iasă teferi din nebunia în care au intrat, fără să aibă habar?
O carte cu un subiect diferit, interesat, Crepuscul nu este o lectură ușoară.
Autorul scrie frumos, însă dă foarte multe detalii, pe care trebuie să le citești cu maximă atenție, pentru a nu pierde substratul. Știe să își țină cititorul curios, până la ultima pagină, însă cere concentrare, nu superficialitate. O carte care merită citită.
Please follow and like us:
Similare
subiectul cartii pare foarte interesant…nu e si o mica poveste de iubire intre Judecator si Anna?
Hihi… una mică, mică: P
Nu prea imi plac asa mult cartiile in care sunt multe detalii ,dar pare interesanta.Felicotari pentru recenzie
În ciuda multor detalii, e interesantă.
Ce interesantă pare, daca e vorba de manuscrise si secrete cu siguranță e pe gustul meu.
Clar e pe gustul tău.
Ce tentant sună!
😀 Mă bucur că te tentez.
Multumesc, Catalina. O prezentare incitanta.
Cu drag! 🙂
Pare destul de interesanta! Nu stiu sigur daca as putea sa o citesc, dar daca incerc, de ce nu! Mai ales ca e recenzata de Portia. Multumim si felicitari!
Mulțumesc şi eu! Poate îți va plăcea.