E cu ciocolată și zâmbete, cu zăpăceală și chicoteli, cu lacrimi și fond de ten, să le acoperim. E cu putere și neputință, e cu dorință și încăpățânare, e cu dragoste și ciocolată. Ups, am mai spus o dată de ciocolată. 😛
Cei de la Editura Univers mi-au făcut o surpriză și mi-au trimis noua lor cărticică,
Cum e să fii fată. M-a intrigat titlul și am fost curioasă să o citesc, așa că am devorat-o instant. Am fost curioasă ce părere au autoarele noastre dragi despre sexul slab (vorba vine). Rezultatul? Am râs, m-am încruntat, am rezonat sau nu am fost de acord cu unele idei, dar mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult.
Adică, stați voi și vă întrebați, cum am făcut-o și eu… Ce naiba, te învață cum e să fii fată? Păi, ce? Eu nu știu? Nu, nu te învață. Doar îți arată perspective diferite asupra feminității, asupra impactului care l-au avut asupra lor faptul că s-au născut fete.
Cure de slăbire, iubiri pierdute sau regăsite, egalitate între sexe, sensibilitate, independență, cochetărie, masochism. Noi, femeile, le vrem pe toate! Și le avem, într-o combinație mortală de tocuri, parfumuri fine, ruj roșu și cioco… Ups, înghețată! :))
Dacă nu mă credeți pe cuvânt că veți râde pe burtă când veți citi cartea asta, vă las mai jos câteva fragmente. Nu multe, că vă învățați.
Dacă v-ați convins, puteți cumpăra cartea de
aici. 🙂 Eu am fost mai norocoasă și am primit-o. Mulțumesc,
Editura Univers!
Cei din București se pot convinge la
lansarea de joi, 14 septembrie, ora 19, de la Cărturești Verona.
Please follow and like us:
Similare
Super recenzie! Vreau si eu cartea!
Sigur ți-ar plăcea.
Pare o carte foarte interesantă!
Chiar este.
Foarte interesanta. Felicitari pentru recenzie
Mulțumesc! 🙂
Trebuie neaparat sa o citesc si eu. Ciocolata am cumparat-o deja. 🙂
Multă ciocolată? Îți fac o vizită?
Facand abstractie de partea amuzanta, cred ca are si un substrat mult mai profund.
Are şi este interesant de văzut/citit păreri diferite despre acelaşi lucru.
Multumim pentru recenzie 🙂
Cu drag! 🙂
M-ar tenta s-o citesc. Pare amuzanta, din ce ne povestesti tu in recenzie.
Eu zic că ți-ar plăcea.
Pare amuzanta, m-ai convins!
Mă bucur.
M-ar tenta sa o citesc si eu. chiare greu sa fii fata, zic eu!
Parca baietii sunt mai norocosi ca noi!!
E greu, dar frumos! 🙂
Si eu o am in wishlist de ceva timp si tare as vrea sa am mai mult timp pentru a reusi sa o citesc 🙁
Timpul ăsta ne taie tot cheful. :))
Mie imi place sa fiu fata! Sper ca si din carte sa reiasa ca e mai bine sa fii fata!
Şi mie îmi place. 😛 Şi autoarelor…
Imi plac cartile de genul, mi a placut foarte mult si carticica despre universele paralele in care traiesc femeile si barbatii, cartea se numeste Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut. Sper sa nu stalcesc numele. In orice caz, aceleasi sentimente m a incercat, dar mi a placut mult si a fost o carte pe care am citit o cu sotul meu. 😀
Aia trebuie şi eu să o citesc, neapărat. 🙂
Cel putin pe mine m-ai convins! Si-am s-o caut mai ales ca sunt si eu ,,foarte fata” 😀
Mă bucur. Este perfectă pentru foarte fete. 😛
Daca ai zis de ras, e clar pentru mine, imi plac genul asta, multumim pentru recenzie.
Mă bucur că te-am convins. 🙂
Suna foarte dragut totul. as fi si eu curioasa sa o citesc. O voi cauta 🙂
Mă bucur. 🙂
Nu pot sa aflu toate secretele de la sot. Nu mi-a spus cum se simte in postura de tata. Mi-as dori sa cunosc toate aceste detalii si cred ca ar fi interesant sa vad o alta opinie
E despre cum e să fii fată… dar şi asta ar fi interesant de aflat. 😛
Foarte intereseanta abordarea!Mi-am notat-o pe lista!
Mă bucur. 🙂