Cum a fost la Bloggers Arena Galați?
Sâmbăta trecută, a fost cea de-a cincea ediție a întâlnirii bloggerilor gălățeni. Bloggers Arena Galați – Level 5. Mi-am lăsat copiii prin vecini și am reușit să merg și eu două ore (mulțumesc, Cristina!).
Bloggers Arena 4 a fost anul trecut în noiembrie, dar s-a suprapus cu Gaudeamus. Din păcate, nu am reușit să mă împart în două, si am mers la București, dar mi-am promis să ajung la 5. Și am ajuns. Și a fost tare fain. Și m-am distrat. Și mai vreau. 😀
Ce am găsit la Bloggers Arena?
O atmosferă plăcută, jucăușă, prietenoasă. Am găsit bloggeri și pasionați de jocuri, fete și băieți dornici să se distreze. Cei de la Thecon ne-au găzduit, Starbucks ne-a dat cafea și prăjituri (foarte bune prăjituri, apropo) și ne-au făcut o degustare de cafea cu aromă de caramel și cacao.
Max Fitness ne-a pus să facem mișcare, să scoatem caloriile din prăjituri. Ce noroc că eram în fustă, m-am fofilat! 😛 Toată mișcarea asta a fost ca mai apoi, cei de la Gonzales să ne hrănească cu sandwich-uri. Plus gustările de la Frontera… Clar, trebuia insistat mai mult pe mișcare. :)))
A mai fost și bere rece de la Skol și premii pentru câștigători, de la Adquest. Pe alea nu le-am prins, că am plecat rapid. Toata nebunia a ținut de la 10 la 18 și seara s-a continuat distracția într-un pub.
Toate fetele au primit cadou câte un tratament facial, de la Abeauty Clinique, pe care abia aștept să îl fac.
Apoi ne-am jucat: Mario, Fifa,Activity, Counter Strike, Dance Central. Deși mi-am dorit mult să joc Mario, nu am mai apucat, dar m-am distrat la o tură de dans cu soțul meu, pe care l-am și bătut. Spune el că îl încurca mâna mea, care intra în perimetrul lui, dar eu nu recunosc nimic.
De asemenea, am avut parte și de o discuție interesantă cu bloggerii, unde fiecare s-a prezentat și a zis ce face, unde scrie și altele asemenea. Ca la alcolicii anonimi. :)))) A fost distractiv.
Era să uit de Cabina Foto, unde ne-am maimuțărit toată ziua și care ne-a creat amintiri plăcute.
Băieți, când trecem la nivelul 6?
Se pare ca a fost foarte distractiv 😍
Daaa. Mai vreau.
După descrierea frumoasă pe care ai facut-o cu siguranță a fost distractiv
A fost, a fost.
Super! Mi se pare ca v-ati cam distrat. :-*
Ți se pare corect. 😛
Frumos!
🙂
Ce super a fost!! Vreau si euuuu!!
Poate vii tura următoare.
Super, eu am apucat sa joc si Mario 😂 abia astept urmatoarea intalnire.
Tu vrei să mă oftic, sau cum? 😛
Super eveniment! Cred ca v-ati distrat pe cinste!☺️
Chiar ne-am distrat.
A fost o experienta tare frumoasa. Imi pare rau ca nu am putut sa ajung si eu si sper ca editia viitoare sa n-o mai ratez
Poate reușești să ajungi, data viitoare.
Potrivita alegere de cuvinte:D Ca la alcoolicii anonimic? :))
Păi ca acolo a fost. :)))
Tot citesc despre intalnirile de bloggeri din alte orase incat ma bate gandul sa organizez si eu macar una in Brasov, dar sa vedem daca am cu cine. 🙂
Sigur vei găsi persoane interesate. 🙂
Văd că ai avut parte de un timp minunat și distracție cât cuprinde! <3
A fost tare fain. 🙂
Nici eu n-am mai putut ajunge, insa ma bucur sa ”aud” ca a fost o super atmosfera si ca v-ati distrat de minune. 🙂
Poate vii tura următoare.
V-ați distrat tare bine acolo!
Să știi că da.
Ce dragut ❤ imi pare rau ca nu am ajuns, se pare ca a fost o experienta pe cinste!
Poate data viitoare. 🙂
Da, chiar a fost super fun si abia astept editia urmatoare.
Btw. Super dragut outfit-ul tau 😍
Mulțumesc! 🙂
Foarte fain articolul si sunt sigura ca si intalnirea😊
Da, a fost fain. 🙂
Super evenimente! Felicitari pentru prezentare!
Mulțumesc! 🙂
Foarte frumos a fost la bloggers arena, poate data viitoare voi veni si eu.
Ar fi frumos. 🙂
ce dragut, si activity… am invatat si eu de curand si imi place, ma rog, am jucat doar o data, nu pot spune chiar ca am invatat!
Eu nu am jucat niciodată.
Thecon sunt din Galati? Daca da, data viitoare sa-i puneti sa va faca un fel de curs in SEO.
S-a discutat și despre astfel de probleme. 🙂
Ce frumos. Pare ca v-ati distrat. Aveti o comunitate frumoasa!
Da, începem să ne adunăm. 🙂
Wow ce dragut , vreau si eu o astfel de intalnire cu bloggeri. …..dar stau prea departe de voi toate
Poate organizezi tu una în zona ta. 🙂
Din ce observ acolo la Galati va organizati din ce in ce mai bine si chiar va felicit pentru activitatile tot mai multe si mai interesante cu bloggerii.
Încercăm și noi. De la Iași ce se aude?
Ce dragut va organizati voi la Galati!
Mulțumim! 🙂