Cum să facem bani sau cum să îi păstrăm? Educație financiară cu Școala de Bani
Toți ne întrebăm cum să facem bani. Dar, când începem să îi facem, ne întrebăm oare și cum să îi păstrăm sau îi aruncăm în stânga și în dreapta ca și cum am avea un sac fără fund?
Cât suntem tineri, ne gândim că nu trebuie să facem economii, că avem tot timpul din lume să strângem. Vrem doar să ne distrăm, să ne luăm haine, accesorii, electronice. Atâta timp cât ne încadrăm în buget, totul e ok, nu-i așa?
Școala de Bani ne învață cum să ne gestionăm bugetul personal
Eu recunosc că sunt o cheltuitoare. Dovadă stă și testul pe care l-am făcut pe Școala de Bani. Și nu este vorba că arunc banii pe prostii, dar nu știu să mă organizez foarte bine și sunt impulsivă. Cumpăr multe chestii sub impulsul emoțiilor de moment, ceea ce nu vă sfătuiesc deloc să faceți. În adolescență, deși nu aveam mulți bani, reușeam să economisesc destul de mult. Undeva pe drum însă, mi-am pierdut abilitatea asta.
Totuși, ceva m-a pus pe gânduri. Știați că noi, românii, suntem ultimii în Europa când vine vorba de educație financiară? Nu avem cunoștințe de educație financiară, nu știm să ne organizăm. Credem că banii la saltea e singura soluție de a economisi. Ne dorim o independență financiară, dar suntem sclavii creditelor și ne afundăm în ele tot mai mult. Uneori, sunt singura soluție, dar de multe ori pot fi evitate, prin o conduită financiară corectă.
Tocmai de aceea, BCR a creat Școala de Bani, un proiect care pune bazele educației financiare atât pentru copii, cât și pentru noi, adulții. Pentru că, pentru a îi învăța pe cei mici, trebuie să știm noi mai întâi. Și, pentru a obține independență finaciară, trebuie să gândim în perspectivă și să trecem peste ziua de azi și de mâine. Să ne planificăm bugetul personal și să ne ținem de acea planificare.
Trucuri de economisire
Nu spun că e o treabă ușoară, însă există și câteva mici trucuri de economire pe care le putem pune cu toții în aplicare, pentru a avea o siguranță sau pur și simplu pentru cheltuieli neprevăzute.
- Puneți deoparte măcar 10% din salariu, lunar. Veți spune, la fel ca și mine, că e greu. Că salariile sunt mici și nu reușiti. Deschideți-vă un cont de economii, în care să intre automat la salariu cei 10%. Vă veți descurca și fără ei.
- Găsiți mici trucuri de a economisi. În loc să vă cumpărați prânzul la muncă, pregătiți-l de acasă. Beți dimineața cafeaua acasă, în loc să o luați de la automatul din colț, unde și așa nu are gust. Gătiți mai des, în loc să mâncați doar mâncare rece. Mergeți mai rar la cinema și uitați-vă acasă la filme.
- Investiți în ceva. Fie că e vorba de aur, obligațiuni, o afacere, o investiție făcută cu cap întotdeauna va fi profitabilă.
- Nu mai cumpărați lucruri imediat ce apar pe piață. Așteptați puțin, să se mai liniștească apele și sigur le veți lua mult mai ieftin. Vă dau exemplu cărțile. Orice cititor înrăit (așa ca mine) își dorește să citească noutățile care apar. Dacă în prima lună de la apariție o carte e 40-50 de lei, din luna a doua deja o puteți lua cu jumătate din prețul inițial. Cred că merită așteptarea.
- Țineți o evidență exactă a cheltuielilor și veniturilor și nu cumpărați impulsiv.
- Puneți bănuții mărunți într-o pușculită pentru vacanțe. Ați fi uimiți să vedeți că se strâng o mulțime de bani de buzunar, de la un concediu la altul.
- Faceți-vă o pensie privată. Plătiți lunar o sumă aleasă de voi și aveți siguranța unui viitor îndepărtat.
- Faceți-vă un cont pe Școala de Bani și țineți un jurnal financiar! Sigur vă va fi de folos.
Ce spuneți? Schimbăm și noi statisticile și facem să nu mai fim ultimii când vine vorba de educație financiară? Nu de alta, dar buzunarul nostru are de suferit.
*Articol scris pentru proba numărul 6 a competiției Superblog.
Foarte interesant si util articolul! Felicitări si multumesc pentru sfat!👏
Mulțumesc mult! <3
Bune ponturi. Voi încerca să le pun în practica.
Sper să te ajute!
O sa tin cont de trucurile de economisire recomandate de tine! Felicitari pentru aceasta abordare! :*
Sper să îți fie utile!
Mulțumim pentru sfaturi, câteva le-am pus în aplicare și dau rezultate, urmează să le pun și pe celelalte în aplicare
Sper să îți fie de folos!
Multumesc pentru trucurile oferite. De multe ori reusesc sa economisesc, iar cand intru in ei ii dau gata pe toti odata :)))
Mai știu eu una. :))
o initiativa foarte misto din partea bcr.
eu desi sunt cheltuitoare, am si rezerva mea de bani, unde pun lunar banuti
Eu nu prea reușesc să mă autodisciplinez.
Oricat as fi eu de pozitiv, nu cred ca acele statistici se vor schimba prea curand. Felicitari pentru articol si succes! 🙂
Off… nici eu nu cred, dar sper.
Anul acesta am incercat sa ma autoeduc si sa nu mai cheltui bani nejustificat.
Sper să o fac și eu.
Mulțumesc pentru sfaturile de economisire, o să țin cont de ele.
Cu drag! 🙂
La capitolul educatie financiar nu stau extraordinar. Chiar mi-as dori sa aprofundez acest subiect
Și eu am probleme la capitolul ăsta.