Cum să previi uzura motorului la mașini
Întreținerea motorului pare un proces complicat și destul de costisitor, însă lucrurile nu sunt exact ceea par. Învață cum să previi uzura motorului, indiferent dacă mașina ta este nouă sau second-hand.
Motorul mașinii este considerat cea mai scumpă piesă. Pentru a evita defectarea acestuia, trebuie, în primul rând, să efectuezi controale de rutină, la service-uri autorizate, respectând intervale stabilite.
Cum să previi uzura motorului
Pentru a evita defectarea motorului cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci este să schimbi uleiul. Astfel, te vei scuti singur de viitoare cheltuieli neprevăzute. Acesta se degradează în timp și își pierde din proprietăți, din cauza căldurii emanate de motor. Pentru deplasarea mașinii, motorul asigură transformarea energiei chimice, din combustibil, în energie mecanică. Alte două procese care au loc și care îi influențează performanța sunt fricțiunea și încălzirea. Uleiul este necesar în lubrifierea componentelor mobile care acționează în cadrul proceselor menționate. Lipsa sau utilizarea unui ulei nepotrivit afectează motorul mașinii. În timp, va începe să scoată zgomote puternice și va consuma mai mult carburant.
Specialiștii ne spun că intervalul de schimbare a uleiului din motor diferă în funcție de mai multe criterii. Tipul mașinii, modul în care este condusă, perioada de timp în care este utilizată sunt doar câteva dintre ele. Ei recomandă schimbarea uleiului după parcurgerea a 8.000 de km, în cazul mașinilor noi. În cazul mașinilor second-hand mai vechi, trebuie consultate indicațiile oferite de către specialiștii din service.
Un alt factor care influențează calitatea motorului este sistemul de răcire al mașinii. El asigură reducerea căldurii excesive, generată de procesul de ardere a combustibilului. Sistemul de răcire este alcătuit din radiator, pompa de apă, lichid de răcire și termostat. Sfatul specialiștilor este să verifici periodic fiecare componentă, pentru a asigura buna funcționare a întregului sistem.
Alimentarea și realimentarea trebuie, de asemenea, făcute periodic. Dacă folosești mașina o perioadă îndelungată, există probabilitatea ca în rezervorul acesteia să se depună anumite sedimente. Așadar, nu conduce mașina până rămâne fără carburant! Sedimentele adunate pot bloca filtrul de combustibil sau pot ajunge în motor. Ideal ar fi să alimentezi mașina când nivelul combustibilului ajunge la ultimul sfert.
Filtrul de aer este o altă piesă care influențează funcționarea motorului.
Acesta este poziționat între motor și exterior, împiedicând pătrunderea unor resturi, care pot bloca sau avaria motorul mașinii. Pentru ca mașina ta să funcționeze în parametrii normali, motorul necesită un mix de combustibil și aer curat. Filtrul de aer este o piesă care se uzează deseori, din cauza unor factori externi pe care nu îi poți controla, cum ar fi drumurile pietruite, nepavate, praful. Toate acestea afectează calitatea lui și accelerează intervalul de înlocuire recomandat de specialiști.
Înlocuirea curelelor uzate trebuie să fie o prioritate pentru toți conducătorii de autovehicule. Există componente auto care nu primesc energia direct de la motor, ci prin intermediul unei curele, cunoscută sub numele de curea de transmisie. Deși sunt rezistente la presiune, acestea se uzează în timp și este recomandat să le înlocuiești. Astfel vei menține funcționarea acesteia în parametri normali și vei preveni defectarea motorului. Prin urmare, verificarea curelei de transmisie, dar și a curelei de distribuție este vitală. Asigură-te că verificarea se va face într-un service autorizat. Înlocuiește cureaua dacă e cazul, pentru a preveni reparații extrem de costisitoare.
Ultimul factor, dar nu mai puțin important ca celelalte, este schimbarea bujiilor. Dacă mașina ta are probleme atunci când o pornești, în timpul accelerării sau pur și simplu la relantiu, va trebui să înlocuiești bujiile. Acestea se uzează la fiecare pornire a motorului. Practic, cu cât te deplasezi mai mult cu mașina, cu atât mai mult bujiile vor ceda și vor trebui înlocuite. Specialiștii recomandă schimbarea bujiilor la fiecare 50.000 de kilometri, în cazul celor standard cu vârf din cupru. Dacă bujiile mașinii au vârf de platină sau iridiu, schimbarea acestora trebuie efectuată la cel mult 160.000 de kilometri.
Procesul de întreținere al motorului nu este foarte costisitor, însă respectarea pașilor menționați este vitală. Împreună, contribuie la prelungirea vieții motorului și la îmbunătățirea funcționării mașinii tale.
*Acest articol este un guest post.
Bine de știut.
Multumim pentru recomandari! Nu se stie cand imi vor fi utile.
Eu nu ma ocup de nimic în privința mașinii, dar al meu are mare grija de ea, o duce la service, ii schimba uleiul, asa ca stau fără grija.
Nu mă pricep deloc la mașini, mereu mi-am spus că, dacă sunt 3 bărbați în casă nu am nevoie. De parcă stăteau toată viața cu mine! 🙂 Ha-ha!
În orice caz, lucrurile pe care ni le-ai spus sunt utile, deoarece niciodată nu știi cu ce ne putem confrunta la un moment dat.
Oricum ar fi, tot verisorului meu ii dau linkul articolului, el bibileste masina, eu nici nu am, dar il stresez sa mergem pe coclauri in weekenduri! 🙂
M-i nimerit, sunt blana la toate aceste lucruri si de obicei orice repratie o face barbatu-meu.
Desi am permis nu stiu prea multe lucruri despre mecanica. Am aflat lucruri noi si de ajutor.
Foarte util articolul de aceasta.