În primul rând, să începem cum se cuvine, prin a-i mulțumi Oanei pentru încrederea pe care a avut-o în mine, când mi-a dat să îi citesc manuscrisul celui de-al treilea volum al seriei Nemuritor.
În al doilea rând, vreau să vă anunț să nu vă faceți planuri pe 19 noiembrie, la ora 13. Atunci va fi lansarea volumului Dincolo de timp, la Gaudeamus, unde voi avea onoarea să o cunosc în persoană pe cea care a creat o lume atât de minunată în cărțile ei.
Despre carte vă pot spune că mi-a plăcut cel mai mult de până acum. Am citit-o în timp record, deoarece muream de nerăbdare să o însoțesc pe Victoria în aventurile sale magice, la granița dintre fantastic și realitate.
Pe Victoria o cunoaștem din primele două volume. Este fata simplă, amuzantă, care pătrunde, fără să vrea, în lumea creturilor magice, atunci când un necunoscut îi dă o monedă, chiar înainte de a muri. Puteți citi recenziile primelor două volume aici și aici.
Dragostea ei pentru Arrio o duce pe culmile extazului și ale disperării, ale nebuniei și curajului, făcând-o să acționeze pripit. să se arunce vitejește în lupte care nu îi aparțin, să renunțe la normalitatea atât de visată și dorită.
La sfârșitul volumului 2, Vctoria îl salvează pe Arrio, după ce acesta este răpit de cei mai puternici vampiri. Curajoasă, cum o știm, ar face orice pentru omul iubit.
Stăpâna Argintului, așa cum este cunoscută acum în lumea creaturilor magice, își descoperă cele 3 puteri : să citească gândurile creaturilor, să îi învie și să îi omoare. Cu putere de viață și de moarte asupra lor, Victoria este o țintă ușoară și nici în acest volum nu va avea parte de normalitate. Nici nu mai speră la normalitate, nu când este atât de implicată.
Atunci când îi este înscenată moartea iubitei lui Liam, Victoria este deja în alertă, știe că cineva o vânează. Dar cine și de ce? Ian și Arrio fac tot posibilul să o mențină în siguranță, însă și lor le este greu. Astfel, îi cunoaștem pe Erden și pe Wullina, un vampir și o vrăjitoare. Erden îi cere Victoriei să își folosească puterile pentru a o aduce la viață pe iubita lui, Kadyn, moartă de sute de ani. Dacă va avea curajul să refuze, toți cei apropiați ei vor avea de suferit.
Decizia vine atunci când Lily este capturată de către ei și Victoria nu mai are de ales. O readuce la viață pe Kadyn și, cu ocazia asta, află că există un leac pentru ca Arrio să redevină om, dar trebuie ca și el să își dorească.
Dar, cum un necaz nu vine niciodată singur, în peisaj apare fosta iubită a lui Ian, Eithne, făptură diafană, dar cu multe probleme mintale.
Ce rol va avea Eithne în viața Victoriei? Cum o va transforma? Cum se va schimba Ian? Va dori Arrio să renunțe la nemurire pentru ea, muritoarea Victoria? Ce se va întâmpla cu Liam?
Doar nu vă așteptați să vă dau toate răspunsurile, nu? 😀 Le veți afla pe toate citind cartea. Credeți-mă, este magnifică! Oana are o imaginație extraordinară, reușind să creeze niște personaje reale, pe care le îndrăgești cu fiecare pagină. Umorul atât de caracteristic nu lipsește nici în acest volum, povestea curge lin, nu te poticnești, o citești cu drag.
Indiferent că sunteți sau nu iubitori ai genului fantasy, trebuie să citiți neapărat cărțile Oanei Arion, pentru că sunt scrise atât de bine și cu așa o lejeritate, încât nu au cum să nu vă placă!
O să vă îndrăgostiți de Victoria cea amuzantă și curajoasă, de Arrio cel arogant și de Ian cel autoritar. O să râdeți, o să vă întristați, o să treceți de la agonie la extaz, o să stați ca pe ace, nerăbdători să aflați povestea mai departe.O să “trăiți” cărțile, nu se pot citi altfel. 🙂
Please follow and like us:
Wow! numai am răbdare…
Mai e puțin. <3
Abia aștept… Mulțumim pentru prezentare!
Cu drag! 🙂
Multumesc pentru o recenzie superba 🙂 !
Și eu pentru o carte superbă! 🙂
Ooooo!! De abia astept sa o iau si sa o citesc 🙂
😀 O să îți placă!
Foarte frumoasa prezentarea ❤❤❤ astept sa ajung si eu la ea 🙂
Mulțumesc! <3
Superba recenzie! Acum chiar imi rod unghiutele pana la Gaudeamus!
Felicitari pentru recenzie, imi place mult!
Mulțumesc mult! Abia aștept să ne vedem la Gaudeamus. 🙂
Faina carte aleasa pentru prerecenzie. 😀
Minunată. <3
Prima prerecenzie 🙂
🙂
Sunt nerbdatoare sa citesc toate volumele…nu am mai fost atat de curioasa de mult timp.E fix pe gustul meu.
Clar e pe gustul tău.
Oana Arion este o autoare tare placuta! Cate recomandari am primit, dar inca nu am apucat sa o citesc! Sper sa reusesc cat de curand! Felicitari pentru recenzie!
Mulțumesc! <3 Scrie frumos Oana.
Astept cu nerabdare sa citesc cartea. Primul volum mi-a placut mult. Iar dupa ce am citit recenzia imi doresc sa cite si acest volum
Celelalte volume sunt și mai frumoase.