Pot spune ca mi-a placut la fel de mult ca si celelalte doua volume, poate chiar mai mult, pe alocuri. Povestea dintre tocilara Hanna si afemeiatul Will m-a tinut pe jar, a avut sare si piper.
Pentru ca se cufunda doar in munca, la cei 24 de ani ai sai, Hanna este impinsa de la spate de catre familie sa socializeze, sa aiba si o viata personala. Solutia pe care i-o propune fratele sau, Jensen, este sa il sune pe Will, prietenul lui cel mai bun, care ar putea-o ajuta sa se descurce si in lumea dinafara laboratorului.
Ce nu stie Jensen este ca Will a fost subiectul viselor si pasiunilor Hannei, in perioada adolescentei. Cand intalneste acum un Will matur, de 31 de ani, ii va fi greu sa faca distinctia intre acum si atunci.
Dar, cum niciodata planurile nu se potrivesc, intre Hanna si Will apare ceva mai mult decat o simpla prietenie, atractia reciproca fiind mai puternica decat orice ganduri ar mai avea.
” Iar cand mi-a soptit la ureche ce minunat aratam, de unde ma privea el, si cata nevoie avea de mine, mi s-a parut ca inima o sa imi iasa din piept.”
Expertul seducator este o carte erotica, plina de scene interzise, dar, in acelasi timp, e o poveste de dragoste frumoasa, furtunoasa.
” Cand se uita la mine astfel, cand vocea ei devenea ragusita si linistita, eram pierdut. Nu era doar o atractie fizica intre noi. Bineinteles ca mai fusesem atras de femei si inainte. Insa cu Hanna era ceva mai mult, un soi de chimie in sangele nostru, ceva intre noi care plesnea si crapa, care ma facea intotdeauna sa vreau un pic mai mult decat puteam lua. Ea imi oferise prietenia, eu ii doream corpul. Ea imi oferise corpul, eu doream sa-i stiu gandurile. Ea imi oferise gandurile, eu ii doream inima.”
Mi-a placut de Will, pentru siguranta de care a dat dovada si pentru ca, desi era considerat un crai, a stiut sa aprecieze ce are.
La Hanna mi-a placut sinceritatea ei si felul direct de a spune lucrurilor pe nume.
Mi-a placut ca in poveste au aparut si cuplurile din cartile anterioare (Chloe si Bennet si Sara si Max), la fel de bine inchegate cum mi le aminteam.
Daca vreti sa cititi cartea, o puteti achizitiona de
aici.
Cartea este volumul 3 din seria Beautiful Bastard.
Please follow and like us:
Similare
De abia astept s-o citesc, mi-au placut primele 2 si nu cred ca ma va dezamagi al 3 lea volum.
Eu cred ca nu te va dezamagi, daca primele doua volume ti-au placut. 🙂
mi-a placut si acest volum, dar parca tot primul ramane preferatul meu din aceasta serie
Toate au fost frumoase.