A venit și rândul meu să vă povestesc despre Gaudeamus. Vă așteptați, nu-i așa? Doar nu puteam lipsi tocmai eu. 😀
Pentru că deja au scris alții înaintea mea, nu o să vă dau foarte multe detalii, că le știti deja. Și, oricum, se vede din poze cât de frumos a fost.
Da, am fost cu cei doi copii din dotare si…da, m-am simțit foarte bine și am reușit să socializez. Asta în caz că vă întrebați ce a fost în capul meu. :)))
Copiii din dotare s-au distrat. Amira a fost în Universul ei preferat, cu atâtea cărți în jur. Darius a fost în centrul atenției și nu l-a deranjat, ba chiar i-a plăcut.
Am cunoscut oameni frumoși, speciali, oameni pe care îi știam din online și care m-au impresionat în mod plăcut înafara acestuia. Autori, editori, bloggeri, cititori, prieteni sau rivali, toată lumea a împărțit zâmbete și îmbrățișări.
Preocuparea mea principală (înafară de grija picilor, care, da, chiar mi-a plăcut) a fost să asociez fețe cu nume. Și atât de afundată am fost în preocuparea mea, că și poze am uitat să fac, uneori. Să știti că mi-ar fi plăcut să fac poze cu voi toți, dar am fost căscată. Ne luăm revanșa data viitoare. :))))
Lansările au fost frumoase și mi-a părut tare rău că nu am putut fi în mai multe locuri în același timp. Cărțile multe, variate și pentru diverse buzunare. Zâmbetele sincere și…doar sincere, atât. Îmbrățișările cu atât mai calde cu cât eram mulți pe metru pătrat. 🙂
Până data viitoare, eu și copiii din dotare vă pupăm și așteptăm părerile voastre, oricât de altfel ar fi. 😀
Please follow and like us:
Similare
Ce frumos ai punctat! Copiii din dotare sunt minunați!!
Mulțumesc! <3
Foarte frumos! se vede din poze ca tu si copii din dotare v-ați distrat. Mâini, poimâine o sa ai un nou colaborator după cum se vede, ma refer la Darius ?
Păi, clar. Abia aștept. 😀
Câte zâmbete 🙂 mă bucur că a fost așa frumos și că distracția a fost pe primul plan!
Dap. Chiar a fost. 😀
Noi nu am făcut poze… Data viitoare. Pana una alta, chiar a fost frumos sa ne vedem atât de multe dintre noi.
Din păcate, nu am făcut. Dar, sigur vor mai fi ocazii. 🙂
Foarte frumos. Bravo 🙂 ! Am vazut ca cel mic a fost in centrul atentiei 😉
Mulțumesc! 🙂 Da, a fost tare frumos.
Se vede ca v-ati distrat si sper ca si anul acesta sa fie la fel de mare bucurie si de ce nu, sa particip si eu.
Mi-ar plăcea să ne cunoaștem! 🙂
Ce veselie acolo; super atmosfera
Ce mititel si serios era Darius❤