Idei de cadouri sport pentru Crăciun
Sub deviza #OferăUnCadouSportiv, cei de la #DecathlonRomânia ne-au provocat să vă oferim idei de cadouri sport numai bune de pus sub brad, de Crăciun. Iubesc perioada asta care se apropie, cu magia sărbătorilor și cu bucuria darurilor oferite și primite. Deja am început să pregătesc o parte din cadouri și abia aștept să văd zâmbetele de pe fețele celor care le vor primi.
De asemenea, ca în fiecare an, cel puțin pentru ai mei încerc să aleg și cadouri practice, care să le fie de folos. Bineînțeles, nu pot să nu ofer copiilor jucării sau dulciuri, dar aleg să le ofer și hăinuțe sau cadouri sportive, pentru a le putea folosi și ulterior.
Ar fi bine să pot spune oricui #ȘtiuCeVreiDeCrăciun, dar adevărul este că de multe ori fac multă documentare înainte. La copiii mei nu prea funcționează trasul de limbă, așa că trebuie să mă chinui să aflu ce își doresc, de foarte multe ori. Și nici nu îmi place să întreb pe cineva ce își dorește, pentru că așa nu ar mai fi cadou.
Așadar, pentru inspirația mea și a voastră, am colindat online Decathlon și am găsit o mulțime de idei de cadouri sport. Azi vă voi arăta doar 5 dintre ele, dar cu siguranță veți găsi o mulțime altele.
5 idei de cadouri sport de pe Decathlon
Arătați-mi mie un singur copil care să nu iubească zăpada și săniușul. Deși în ultimii ani nu prea a nins la Galați, noi tot mai sperăm la zăpadă. Așa că o sanie trebuie să se numere printre cadourile de la Moșu’, împreună cu speranța că vom avea unde să o folosim. Poate măcar la munte reușim să ajungem și să ne dăm puțin cu săniuța.
Darius a pus ochii pe acest coș de baschet încă de când am fost în mall la Brăila și am intrat și în Decathlon. I-a plăcut extrem de tare, mai ales că el este pasionat de tot ce înseamnă mingi. Așa că și acesta a ajuns pe lista Moșului. Sigur îi va plăcea foarte mult și presimt că va fi extrem de folosit.
Pentru Sorin mi se par perfecți acești bocanci cu talpă din spumă. Sunt din piele, hidrofobi și antiaderenți, așa că par potriviți pentru iarnă sau teren accidentat. Nu este el prea sportiv, dar acești bocanci pun pariu că i-ar plăcea. Și au și un preț destul de ok, așa că e un plus și asta.
Pentru mine am ales o jachetă impermeabilă, pentru că nu mai aveam nimic de acest gen. Având în vedere că eu merg extrem de mult pe jos, îmi prinde tare bine. Nu poți ști cum se strică vremea, iar umbrela nu mi se leagă niciodată de mână.
Niște mănuși sau niște șosete pot fi cadoul ideal, atunci când nu cunoști prea bine gusturile persoanei căreia i le oferi. Sunt extrem de utile iarna, așa că Moșul poate oferi fără griji o pereche de mănuși. Sigur vor fi apreciate.
Voi ce idei de cadouri sport mai aveți? Oferiți și astfel de cadouri practice?
Foarte bune ideile tale. O sanie mi-ar plăcea și mie, dar întâi am avea nevoie de zăpadă.
Ce idei bune de cadouri.
Chiar aveam nevoie de idei de cadouri!
Clar sunt o idee buna aceste cadouri! Pot completa cadoul pentru cei mici si pot bucura copilul ce se afla in fiecare adult ; )
Mai trebuie sa cautam zapada si sa ne bucuram de sanius!
Niște sănii am comandat și eu, ne pregătim intens pentru săniuș! 😀 Am auzit că va ninge pe 6 decembrie în București, așa că trebuie să fim pregătiți.
Un bun motiv de a ii motiva pe oameni sa faca mai multa miscare.
Sunt extraordinare recomandarile tale pentru cadouri. Deși, dacă ma gândesc mai bine as avea nevoie si eu de o geaca pentru munte.
Da, ofer și eu cadouri sportive celor dragi.
Daca stau bine si ma gandesc mi-as dori si eu cateva accesorii sportive si cred ca un stepper m-ar multumi pe deplin