Interviu diferit cu Alex V. Miller

Pentru că știu că mulți dintre voi sunteți curioși să îl cunoașteți mai bine pe cel care a scris Lorene, azi vă invit să citiți un interiu cu autorul Alex V. Miller!

1. Pentru că nu știm multe despre tine,spune-ne cine este Alex Miller!

Cine este Alex Miller? Într-adevăr, o întrebare la care mi-e greu să răspund, deși la prima vedere pare atât de simplă. Primul impuls ar fi să spun că sunt un om ca toți ceilalți și care nu a ieșit cu nimic în evidență până acum.

Analizând puțin prin prisma a ceea ce am realizat, mă gândesc că, atunci când oamenii aleg să publice o carte sub pseudonim, o fac tocmai pentru ca nu vor ca ceilalți să știe cu adevărat cine sunt ei.

De ce nu ar vrea cineva să fie cunoscut? Pe de o parte, se poate ca acea persoană să fie mai timidă și  mai interiorizată și încă să nu fie pregătit ca lumea să-l cunoască, iar pe de altă parte, în cazul unui eșec, viata lui privată să nu îi fie afectată.

Făcând o extrapolare cu facebook-ul, constați același lucru. Cei care au un “nume”, cei ce sunt deja cunoscuți, își folosesc  numele real. Marea majoritate însă, poate 90%, folosesc un pseudonim.În  acest procent nu am pus oamenii care utilizează facebook-ul doar pentru a posta poze cu ei și cu familia lor, pentru a fi văzute de prieteni.

Mă refer la cei care au anumite opinii și păreri, și care la un moment dat pot intra în contradicție cu părerile altor sute sau mii de oameni. Și, pentru a nu le afecta viața privată, folosesc pseudonime.

Și în cazul meu, mă gândesc că s-a întâmplat același lucru. Și cine nu ar fi făcut la fel?

Puneți-vă în situația mea! Nu am avut niciodată treabă cu scrisul, nu am avut și nu am niciun prieten care sa aibă măcar tangență cu această lume. Și mă trezesc într-o dimineață cu convingerea că visul ce tocmai s-a încheiat poate fi o carte de succes.

Mi s-a părut o aberație să mă apuc să scriu, știind foarte bine că nu am avut nicio treabă cu literatura. Și totuși, după 8 luni de frici și ezitări, m-am hotărât să aștern visul pe hârtie.

După doi ani de scris, mi s-a părut, uitându-mă în trecut, când la școală abia puteam face o compunere pe 3 pagini, când nici în  facultate nu am fost atras nici măcar un pic spre așa ceva, că am realizat ceva spectaculos.

Dar cine nu ar fi crezut la fel? Oricine s-ar fi crezut un mic talent. Ca să nu zic un mic geniu. Reușisem să scriu 462 de pagini. Și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, am vrut apoi să citească și alții ce am scris eu acolo.

Dar, pe de altă parte, te gândești că  poate doar ție ți se pare că e frumos și că în realitate poate ai scris ceva foarte slab din punctul de vedere al celor care se pricep cu adevărat la asta.

Și e logic atunci când o publici să nu vrei să știe lumea cine este Alex Miller cu adevărat. Pentru că, îți poate afecta viața privată. Despre asta e vorba. Rămânând sub anonimat, oricine poate spune orice despre carte, pentru că nu te influențează în viața de zi cu zi.

Și în celălalt caz, cazul în care lumea apreciază cartea, se întâmplă același lucru. Nu vrei încă să afle publicul cine ești cu adevărat. Vrei să vezi dacă, în această lume a artei, a frumosului, poți reuși și dacă ești un nimeni. Doar pentru că ai realizat ceva deosebit.

Pentru că ai constatat, de-a lungul timpului, că atunci când lumea te apreciază, în subconștient ține cont și de ce ceea ce ești în viața de zi cu zi. Și dacă ai o funcție importantă și cartea are succes, cei răuvoitori vor spune imediat: ”păi, de aia are succes cartea, că lucrează unde lucrează”. Sau și mai rău, dacă ai bani: ”e logic să aibă succes, că are destui bani să faca orice ca să aibă succes.” Și nu vrei asta.

De aceea am spus la inceput că este atât de greu să răspund la întrebarea cine este Alex Miller.

Dacă vreți doar să  știți cum este Alex Miller, pot să vă spun că este o fire sensibila și un romantic incurabil. În viața de zi cu zi nu poate fi decât un romantic sub acoperire. Pentru că este greu să-ți arăți această latură într-o lume în care fiecare nu caută decât să descopere punctele slabe ale celuilalt pentru a se folosi de asta.

Da. Cred că a fi romantic în anumite domenii de activitate, cum este și al meu, este un punct slab. Eu zic că v-am răspuns destul pentru o primă întrebare.

Faptul că îmi place aventura, că îmi plac sporturile și chiar sporturile extreme, că am patru motociclete și că am mers cu 210 km la oră în vara ce tocmai a trecut, la nici o lună după ce îmi luasem permisul de motocicletă, faptul că am plecat cu barca din Thassos, cu gândul să ajung pe muntele Athos, fără să știu măcar că am de parcurs 100 de km pe mare, faptul că m-a prins furtuna și apoi că mi s-a oprit motorul, sunt nimicuri față de ceea ce v-am scris mai sus.

2. Cum crezi tu că te văd alții? Descrie-te prin ochii prietenilor tăi!

Cum mă văd alții?

 În niciun caz nu i-ar fi trecut nimănui prin cap că aș putea scrie o carte. Căci, deși poate pare greu de crezut, foarte puțini prieteni au știut că scriu această carte.

Ar fi putut să se gândească că pot face orice pe pământ, dar niciodată nu le-ar fi trecut prin cap prietenilor sau cunoscuților că aș putea scrie o carte. Și nu orice carte, ci o carte de dragoste.

Soția, care pot spune că mă cunoaște mai bine decât mă cunosc eu, a fost convinsă că scriu o carte de specialitate, din domeniul în care activez eu. Dacă nici când a terminat-o de citit nu i-a venit să creadă ce am putut realiza, vă dați seama de cei ce nu cunoșteau deloc această latură a mea.

Bine, dacă mă întrebați pe mine, nici eu nu cred că am putut scrie o carte așa frumoasă, în condițiile în care tocmai am terminat o a doua carte, care știu cu certitudine că este mult mai bună decât Lorene.

Și gândiți-vă că, la momentul când am terminat de scris Lorene am fost sigur că nu voi mai putea scrie vreodată ceva atât de bine.

3. Care e cel mai mare defect al tău?

Cel mai mare defect al meu?

La această întrebare mi-e cel mai ușor să răspund, pentru că îmi cunosc perfect acest defect. Mă las foarte ușor influențat de cei din jur. Mă urăsc pentru asta și totuși nimic nu mă poate schimba.

Dacă înainte să public cartea, dintr-o sută de cititori ar fi spus nu 10, ci doar 5 ca această carte nu este bună, cu siguranță nu aș mai fi publicat-o.

Și această influență vine tocmai din faptul că nu am încredere în capacitățile mele. Nu știu dacă voi putea vreodată să scap de asta.

4.Iți lași timp să scrii sau o faci pe ultima sută de metri?

De scris nu am scris decât când am simțit că pot să scriu. În niciun caz nu am stat ore în șir în fața ecranului doar pentru a scrie. Poate nu scriam câte 3 săptămâni, poate nu scriam într-o lună nici măcar o pagina. Poate și de aceea a durat atât de mult să scriu această carte.

Dar când simțeam că trebuie să scriu, scriam cu o viteză incredibilă. Parcă cineva îmi dicta ce să scriu. Scriam fără ca măcar să-mi mai pese de greșelile de ortografie sau de diacritice. Adesea scriam toate cuvintele lipite doar pentru a nu mai pierde timpul să apăs tasta SPACE.

Și apoi când nu aveam inspirație stăteam zile întregi și corectam greșelile și despărțeam cuvintele. Nu aș putea să-mi explic nici eu ce înseamnă asta. Adeseori mă prindea 3 dimineața scriind, în condițiile în care a doua zi la ora 6 trebuia să mă trezesc.

Eram obosit toată ziua, mi se închideau ochii de oboseală, dar când se facea din nou miezul nopții parcă ceva ciudat se întâmpla. Dispărea toată oboseala ca prin farmec și iar începeam să scriu ca un apucat. Până la ora 3 dimineața. Și mă ținea așa câte două sau trei săptămâni. Eram ca un somnambul în toată acea perioadă.

5. La ce vârstă ai scris prima oară? Și nu vorbim despre Abecedar.

La aceasta întrebare îmi este cel mai ușor să răspund. De fapt, rezultă din tot ce am scris mai sus. Nu am scris niciodată nimic. Nici măcar nu am încercat. Bine, cu excepția perioadei de armată în care toți băieții scriau scrisori iubitelor. Atunci poate am scris și eu 5 poate 6 scrisori. De dragoste nu erau sigur. Poate doar cu ce se întâmpla în jurul meu. În fine. Nu am scris nimic.

6. Dupa părerea ta, există critică constructivă sau doar critică?

Da. De la cineva care știu că se pricepe, accept orice critică. Și modific orice este necesar. Am capacitatea să schimb orice am scris.

Când mi-ați spus că nu v-a plăcut sfârșitul, dacă nu era cartea publicată, îl modificam imediat. Puteam face trei-patru finaluri de carte total diferite. Așa cum a fost scrisă și această carte. Aveam 8 fișiere și în fiecare fișier povestea se dezvolta altfel.

Atâta muncă! Acum când mă gândesc, aș fi putut scrie 8 cărți deodată. Poate și de aceea am obosit la un moment dat. Nu știu dacă ați observat, dar cartea am închis-o în 30 de pagini. Obosisem atât de mult încât la un moment dat am vrut să o las balta. Și decât să o las baltă am ales să o închid cât mai repede. Foarte multă lume nu și-a dat seama, dar câteva persoane  mi-au spus că au observat asta.

7. Cum știi că ți-ai atins scopul și cartea ta este ceea ce ai visat mereu? La ce lucrezi acum?

Cartea nu a fost scrisă chiar așa cum aș fi dorit eu. Nu știu cum fac alți autori, dar de fiecare dată când o reciteam, modificam tot. Cuvinte, expresii, dialoguri, toate mi se păreau scrise stângaci. Recunoșteam de fiecare dată când o reciteam, scriitorul debutant.

Cred că am recitit cartea de 8 poate 9 ori. Și de fiecare dată o îmbunătățeam. O îmbunătățeam în adevăratul sens al cuvântului. Deveneam din ce în ce mai bun. Dar cât  să modifici?

Asta e problema cu scriitorii debutanți. Nu știu să scrie bine. Vă dați seama cum ar fi ieșit această carte dacă era scrisă de un scriitor bun? Dacă scrisă de mine a ieșit o carte atât de bună, vă dați seama cum ar fi ieșit?

Sau măcar să o mai fi corectat eu de încă 3, 4 ori? Vă zic că la a doua carte, care a fost scrisă mult mai ușor, se va vedea o diferență imensă de valoare.

Lorene a fost scrisă mai mult din ambiție. De a arăta că și cineva fără talent poate crea ceva frumos dacă muncește de 10 ori mai mult decât unul care are talent.

În schimb a doua carte este altceva. A fost scrisă doar din dorința de a arăta că pot face ceva mult, mult mai bun. Ceva care să rămână peste timp ca fiind ceva cu adevărat de calitate.

8. Omul din tine este același cu scriitorul din tine?

La această întrebare găsiți răspunsul în prima întrebare.

Alex Miller de zi cu zi este total diferit de scriitorul Alex Miller. Omul din viața reală are responsabilități, sarcini și atribuții care îl transformă în ceva total opus scriitorului Alex Miller. Asta nu înseamnă că nu iubesc, că nu râd,că nu mă bucur de orice mi se întâmplă în fiecare clipă, dar scriitorul Alex Miller este mult deasupra mea.

10. Un mesaj pentru nemurire…pardon, pentru cititori!

Please follow and like us: