Interviu diferit cu Theo Anghel

Bună seara! Mai e cineva care nu a auzit de Seria Am murit, din fericire, a lui Theo Anghel? Probabil că nu.

În acest articol, vom cunoaște mai bine omul din spatele poveștii. 🙂

.1 Ştim multe despre tine, din celelalte interviuri, aşa că zi-mi cum crezi tu că te văd alţii. Descrie-te prin ochii prietenilor tăi!

Hard to say. Probabil că îi
exasperez. 🙂 Unii dintre ei au avut suficient curaj, încât să-mi spună în față că sunt
dificilă, că sunt bossy… În timp, mi-am dat și eu seama că au dreptate și
încerc să mă temperez.

2. Care e cel mai mare defect al tău?

Dumnezeule! Nu am doar unul cel mai mare.
Am puzderie. Sunt temperamentală. Am o agresivitate pe care, în timp, am ajuns
s-o țin – oarecum – în frâu, dar pe vremea copilăriei și adolescenței, săream
una-două la bătaie. Acum s-a mutat totul pe limbă și în vârful peniței. 😀

3. De când eşti în atenţia publică, bănuiesc că şi atragi tot felul de ciudăţenii. Care a fost cel mai ciudat mesaj primit?

Mesaje am primit de tot felul, de
la alea cu tentă amoroasă – cele mai grețoase, în opinia mea – până la a mi se trimite
texte pe care să le evaluez via Facebook. Cel mai weird a fost când cineva,
impresionat până la sânge de personalitatea mea, a făcut un cont căruia i-a dat
numele meu, cu date personale, de naștere șamd. Soțul meu, un adevărat
detectiv, a luat urma impostorului și, habar nu am ce i-a zis sau i-a făcut, că
marțafoiul a șters contul, nedorind, probabil, să aibă de-a face cu el. 🙂

4. Îţi laşi timp să scrii sau o faci pe ultima sută de metri?

 La cât de mari sunt volumele
mele, nu am cum să le finalizez pe ultima sută de metri. Acțiunea din ele nu
poate fi scrisă dintr-o suflare. În general, după ce scriu o scenă importantă,
fac pauză, măcar de o zi, fiindcă am nevoie să mă „realimentez” cu combustibil
pentru următoarea.

5. La ce vârstă ai scris prima oară? Şi nu vorbim despre Abecedar. 😀

Pe la 11 ani am scris serios. Cu
creionul foarte bine ascuțit, la lumina lumânării. O poveste despre muschetari
români. Îmi vine și acum să râd. 🙂

6. După părerea ta, există critică constructivă sau doar critică?

Există de
ambele feluri.

După atâția
ani de preumblat prin lumea literară, am putut să observă că unii fac critică
din motive abjecte, pentru că au pică pe autor, pe editură, pe Calea Lactee, pe
cursul de schimb valutar sau pentru că îl strâng pantofii, așa că îi
desființează lucrarea (încă nu am căzut victima unei astfel de frustrări majore,
dar nu-i timpul pierdut) și mai sunt și aceia care nu rezonează – la modul cel
mai sincer – cu ceva anume dintr-o carte, așa că își exprimă părerea în
consecință. Nu înseamnă că Dumnezeu a vorbit din ceruri și a trântit ciocanul
judecătoresc, stabilind o sentință definitivă, înseamnă doar că acelei persoane
nu i-a plăcut ceva, iar autorul nu are de ce să se supere.

7. Cum ştii că ţi-ai atins scopul şi cartea ta este ceea ce ai visat mereu?

Totul e
relativ când vine vorba de scris. Odată ce ai terminat o carte, te simți ca
unul căruia i s-a încredințat o misiune și e fericit că a putut s-o ducă la bun
sfârșit. Partea cu visatul, iar e relativă, fiindcă eu, cel puțin, habar nu
aveam unde o să ajung cu finalul poveștilor pe care le-am scris. Totul îmi vine
pe măsură ce scriu. Nu de puține ori mi s-a întâmplat ca, după ce credeam că,
mental, am pus bine la punct o scenă sau alta, să se răstoarne totul imediat ce
am atins tastatura. A scrie o carte nu este un scop în sine. Este o plăcere, o
descătușare, terapie la cel mai profund nivel.

8. La ce lucrezi acum?

Păi,
chiar acum, editez și corectez volumul 5 al seriei Am murit, din fericire,
Diabolic. După asta, voi continua cu un roman deja început, despre care nu voi
vorbi acum și al cărui titlu nu-l voi dezvălui deocamdată.