Dacă zilele trecute Mela Ruja Diaconu, de la Blogul meu de cuvinte fluturi, m-a luat la întrebări, am zis să îmi iau și eu revanșa și să o fac să dezvăluie câte ceva despre ea, pentru cei care o citesc.
Ce a ieșit, vedeți în interviul de mai jos. 🙂
1. Ce ar trebui să știe cititorii despre tine?
Înainte de a răspunde întrebărilor tale vreau să îți mulțumesc pentru ajutorul total dezinteresat pe care mi l-ai acordat pe când eram încă în Blogspot cu Blogul. Așa de fapt ne-am “cunoscut”, poate mai bine decât față in față deoarece am văzut omul din tine.
Un lucru pe care cu siguranță îl știu deja, acela că îmi plac mult cărțile și scriu cu plăcere despre ele.
Bună întrebare! Îmi plac foarte mult fluturii, ei ca atare dar și în sens metaforic. Astfel, voiam ca numele blogului să cuprindă cuvântul “fluturi”. Nicio legătură cu romanul Irinei Binder. Pasiunea mea pentru fluturi este mult mai veche. Așadar, numele blogului a ieșit puțin ciudat, dar pe placul meu.
3. Care a fost prima carte citită?
Îmi amintesc de o ediție ilustrată a cărții ” Harap-Alb”, citită în vacanța de vară, la bunici.
4. Dar prima carte cu care ți-ai început pasiunea de blogger?
Nu a fost o primă sau singură carte, ci cărțile efectiv. Ele m-au determinat să îmi fac blog. M-am gândit că dacă îmi plac cărțile, de ce să nu scriu și părerea mea despre ele. Am simțit nevoia acută de a mă exprima, iar asta s-a întâmplat pe blog.
5. Romance sau acțiune?
Romance, categoric NU. Am citit vreo 2 romane de Sandra Brown acum mulți ani, când a fost tradusă la noi, și NU. Acțiune? Nu, neapărat. Îmi plac cărțile care au un mesaj, care mă pun pe gânduri, mă intrigă, mă șochează. Am avut perioada mea de cărți clasice din perioada școlilor. Apoi, cea cu cărți cu vampiri, apoi cărți thriller. Acum citesc literatură română contemporană, care este în mare măsură de calitate, dar și scriitori străini contemporani. Clar că mă delectez și cu alt tip de literatură din când în cand. De exemplu, vreau să recitesc Babbit de Sinclair Lewis și Yes Man .
Nu pot alege doar unul, deoarece îmi plac mai multe stiluri de scris. Voi menționa unii dintre cei mai importanți: Natasa Alina Culea, Cristina Nemerovschi, Theo Anghel, Radu Găvan, Telespan, Cristina Boncea etc
7. Se vede că ești pasionată de ceea ce faci. Cum ți-a venit ideea unui blog?
Mulțumesc. Cred că răspunsul este cel de la întrebarea 4. Vreau însă să adaug că am avut 2 tentative de bloguri înainte, dar nu am fost consecventă, plus că poate nu era momentul potrivit. Blogul care este acum în WordPress, pe site-ul recenziicartibune.ro ( de vreo 2 luni) și care înainte era în blogspot, are vreo 9 luni și ceva și este parte din mine.
8. Vezi o ecranizare înainte sau după ce citești cartea?
Nu prea văd filme, în general, așa că mă rezum la Cărți. Sunt momente însă când văd vreun film, împinsă de la spate.
Please follow and like us:
Felicitari pentru interviu 🙂 .
Ii urmaresc blogul Melei si imi place mult. Apreciez ca promoveaza autorii romani.
Face o treabă foarte bună. 🙂
Buna Ziua…….un interviu minunat……..sint intrutot de acord cu Mela,e o persoana minunata si vad ca ne asemanam mult…..ceea ce sint putin contrarie e cind zice de a face distinctie intre cartile de valoare si maculatura…..sint sigura ca are dreptate dar cred ca trebuie data o a 2ª sansa tuturor….o zi buna va doresc!!!!!
Și eu sunt de părere că orice carte ai citi, e un plus pentru tine. 🙂