Legenda spune că, acum mulți ani, o fată cu inima frântă a plâns atât de mult, încât întreaga Atlantida a fost acoperită de ape. Aceeași legendă spune că, peste mulți ani, se va naște o fată care, prin lacrimile ei, va putea aduce Atlatida la viață, inundând restul lumii.
Acea fată trebuie omorâtă!!!!!!
Când Diana, mama Eurekăi, moare, aceasta simte că nu mai are pentru ce trăi. În vârstă de 17 ani, Eureka este o tânără neînțeleasă de tatăl și mama ei vitregă și cu tendințe sinucigașe. Singurii care îi sunt alături sunt Brooks și Cat, de altfel singurii ei prieteni. Când valul ucigaș le-a luat mașina în adâncuri, Eureka a fost salvată în mod miraculos, însă și-a pierdut mama, singura persoană din lume care îi era alături mereu. Odată cu ea, și-a pierdut auzul din urechea stângă și pofta de a trăi.
Ce nu știe Eureka este că moartea Dianei este doar începutul lucrurilor groaznice care i se vor întâmpla. Ander, un băiat misterios, își face apariția în viața ei, doar pentru a o avertiza că este în pericol. Oriunde merge Eureka, este și el prezent, ca o umbră a ei.
Un medalion, o piatră a tunetului și o carte veche, scrisă într-o limbă pe care nimeni nu pare a o ști este moștenirea lăsată de Diana fiicei sale. Eureka nu înțelege nimic și începe să realizeze că mama ei avea multe secrete, pe care acum trebuie să le descopere singură. Pășește pe un drum periculos, atunci când găsește pe cineva să îi traducă cartea, aflându-se astfel mai aproape de răspunsurile căutate.
În curând realizează că Ander are dreptate, este într-adevăr în pericol, atât ea cât și cei dragi ei. Frățiorii ei gemeni, de 4 ani, aproape că sunt înnecați, traducătoarea este găsită moartă în casa ei, prietenul ei cel mai bun, Brooks, pare a fi o altă persoană. Totul, pentru că ea este ACEA FATĂ.
Cine este Ander și ce secrete întunecate ascunde? Cine vrea să o omoare pe Eureka și de ce? Va reuși ea să se salveze?
O carte frumoasă, în care realitatea se împletește cu fantasticul, în care poveștile de dragoste se împletesc cu suspansul.
Mulțumesc, Librăria Donaris, pentru această carte frumoasă!
Lacrima este prima parte a seriei cu același nume.
Please follow and like us:
Felicitări pentru recenzie! frumoasă descrierea, nu prea îmi plac mie chestiile care țin de fantastic, dar daca e împletită cu realitatea parca ma tentează puțin.
Eu sunt curioasă cum va continua. 😀
Ce frumoasă pare! Nu faci un concurs cu ea? :-))
:)))) Ai vrea, nu?
Daaaa :-)))
Eu nu prea citesc fantasy dar unele carti ma atrag. Ca si aceasta. Ma tenteaza 🙂
E foarte frumoasă. 🙂
Ce superb arată coperta! 🙂 Nu prea mă dau în vânt după fantasy, dar sincer sună destul de catchy încât să-i dau o șansă!
După copertă am ales-o, fară să știu nimic de carte. 😀
Imi poti spune te rog,care este a doua si a treia parte?Nu pot sa le gasesc.Multumesc anticipat
Încă nu au apărut.
Volumul 2 se numește waterfall
Când o sa apăra volumul 2 in romana ?
Încă nu se știe.
Dacă tot am cautat despre ea, am citit și recenzia. Îmi place foarte mult coperta. Te felicit pentru frumoasa recenzie!
Mulțumesc mult! 🙂
Nu am citit-o, dar ador coperta si cum mai am prostul obicei sa aleg asa cartile si aceasta carte se gaseste in wishlistul meu datorita minunatiei de coperta. Acum datorita recenziei tale imi doresc si mai mult sa o am. Felicitari❤❤❤
Şi eu am acelaşi obicei. 😛