Leapșă – Review 2018
A trecut ceva timp de la ultima leapșă. Dar, cum am fost provocată atât pe Rândurile Evei cât și pe Despre cărți și alte arte, am zis să dau curs provocării. Așa că, haideți să vedem un Review 2018, în materie de cărți și nu numai…
Câte cărți ai citit în 2018?
M-ați pus la numărat acum. Mi-au ieșit… 94 de cărți. Credeam că-s mai puține. 😀
Care dintre ele au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?
Majoritatea au fost foarte faine. E tare greu de ales. Aleea cu licurici, Obsesia, Până la sfârșitul timpului, Intrați în El Encanto, Grădina cu fluturi… Gata, mă opresc, că altfel pun aici toată lista.
Review 2018 – cărți, dorințe și schimbări
Care este cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2018?
Nu cred că am vreunul salvat. Le mai fac poze, dar nu le mai găsesc apoi.
Ce carte citită în 2018 ţi-a displăcut/ te-a dezamăgit cel mai tare?
Au fost și câteva care nu au fost chiar pe placul meu, dar nu aș vrea să nominalizez vreuna. Nu de alta, dar să nu se supere celelalte. 😛
Ai participat la vreun eveniment literar anul trecut (lansare, târg de carte)? Dacă da, care a fost preferatul tău?
Deși mi-a părut rău că am ratat Gaudeamus, am bifat câteva evenimente literare. Am fost la lansare la Tipul din filme nu există, la Orbi, a Petronelei Rotar, la București – la Bookfest, la Snagov – la Confesiuni culturale și la Prințesa urbană și Axis Libri. Cel mai mult mi-a plăcut la Bookfest, unde m-am întâlnit cu o mulțime de bloggeri, autori și cititori.
Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2018?
Nu am văzut prea multe. Cred că ecranizarea serialului Outlander.
Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2018 pentru tine?
Schimbare.
E vreun moment din anul trecut pe care nu vrei să-l uiţi?
Nu vreau să uit niciun moment, indiferent că e frumos sau nu. Toate momentele alea însumate m-au făcut cine sunt azi.
Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2018?
Am trecut la un alt nivel cu blogul și l-am trecut pe domeniu. Ah… și am fost la Roma.
Scrie o dorinţă pentru anul 2019.
Îmi doresc doar să fim sănătoși. Restul se fac pe parcurs.
Mulțumesc, fetelor, pentru leapsă! Am făcut-o cu întârziere, dar mă iertați, nu-i așa? Dacă vă place și vă doriți, puteți prelua și voi leapșa Review 2018.
Frumoase răspunsuri! Mult succes si la cât mai multe evenimente Frumoase!
Nu conteaza ca e cu intarziere. Iti multumesc ca ai raspuns provocarii! ❤️ Frumoase raspunsuri.
Să avem un 2019 plin de evenimente frumoase și mult timp pentru citit.
Felicitări pentru realizarile anului 2018 si îți doresc ca si anul 2019 să fie cel puțin la fel de productiv.
Anul 2018 a fost un an presarat cu o multime de carti bune. Anul trecut am citit in jur de 160 carti ceea ce mi se pare ireal. Nu stiu cum am ajuns la un numar atat de mare. Anul acesta imi propun sa ajung macar la 80-90. Sper sa ajung si eu la mai multe evenimente literare, poate Bookfest sau Gaudeamus.
Frumoase răspunsuri! Multumim ca ai acceptat lepșa!
O iau si eu! 😀
Sper ca anul acesta sa fie mai bun decat ti-ai fi putut inchipui tu vreodata! Si sa te citim si la anul, cu tot atata placere, cum ne povestesti despre 2019!
Imi place aceasta leapsa si nu am mai facut demult una, chiar imi era dor. Am citit si eu destule carti in 2018, dar nu le-am numarat. Pot spune ca a fost un an sub semnul creativitatii si ca am participat la un Festival de poezie si la Bookfest.
94? oho! ai avut activitate 😀 eu am ajuns la 82. dar imi propun ca si anul asta sa fie bogat. anul trecut nu am ajuns la niciun eveniment. anul asta nu mai vreau sa treaca asa!
Ai trecut de un an pe domeniu si tee descurci tare bine. Se pare ca ai profesori buni
Imi place si pasiunea ta pentru carti si cred ca persoanele ca persoanele ca tine sunt pe cale de disparitie
Ai raspuns tare frumos si intrebarile au fost interesante desi mi-ar fi placut ca unele sa fie usor mai personale ca sa aflam si mai multe lucruri
Putin cam ” saracuta” leapsa asta, ai fost cam discreta in raspunsuri. Felicitri pentru numarul mare de carti citite in acest an.