Mai avem nevoie de rechizite școlare în vacanță?
Vine vacanța! Dacă mă uit pe geam, n-aș zice asta, la cât de mohorâtă este vremea. Zău că a fost mai cald zilele trecute la munte, decât este acum în Galați. Plouă, bate vântul, e frig. Mai e puțin și pornește iar centrala. Dacă nu mă uit pe calendar, îmi vine greu să cred că suntem în iunie. Și, totuși, vine vacanța mare. Copiii o așteaptă cu nerăbdare, părinții sunt nehotărâți. Și vin și eu cu întrebarea. Mai avem nevoie de rechizite școlare în vacanță? Eu zic că da!
Vacanța e lungă, iar noi trebuie să le dăm copiilor activități. Dacă și noi am avea o vacanță la fel de lungă, cred că am hoinări continuu. Din păcate, trebuie să muncim, așa că și ei trebuie să aibă lucruri de făcut. Cei mai fericiți sunt cei care merg în vacanță la țară, unde pot hoinări liberi de dimineață până seara, bucurându-se de fiecare clipă. Restul vor face multe activități în casă, care necesită și rechizite școlare. Așa că dacă nu le mai rămân la sfârșitul anului sau vreți să mai înnoiți stocurile, de pe gutuie.ro puteți lua rechizite școlare diverse, la prețuri pentru toate buzunarele.
Ce rechizite școlare am pe listă?
În primul rând, vreau să le iau chestii pentru desen și pictură. Amira a dat de gustul picturii și ar sta mereu cu pensula în mână. Bineînțeles, când nu citește sau nu se uită la Netflix cu Darius. Așa că am pus ochii pe niște tempera, carioci și culori, dar și blocuri de desen și multeee pensule. Darius are tendința de a o imita, așa că trebuie să iau în cantitate mare, având în vedere că le folosesc împreună.
Pentru Darius, aș vrea să iau o tablă magnetică, o planșetă de lemn și multă plastilină. Nu știu cum reușește, dar mereu îi dispare plastilina. Întâi amestecă toate culorile, pe care le face ca prin magie să dispară. De multe ori pe mochetă sau pe sub paturi, ceea ce înseamnă treabă în plus pentru noi. Totuși, îi place să modeleze, așa că nu îi pot fura bucuria asta. Sper doar să învețe să folosească planșetele pentru plastilină și să lase covoarele în pace.
Bineînțeles, la asta se adaugă markere colorate, creioane, pixuri cu gel și alte instrumente din astea absolut necesare. Mai ales dacă vor merge la țară la verișoare, vor avea nevoie de și mai multe, pentru a se distra împreună, când afacă va fi prea cald pentru joacă. Dacă va fi prea cald…
Pregătim ghiozdanul pentru școală?
Nu știu copiii voștri, dar ai mei nu ajung niciodată cu ghiozdanul întreg la sfârșitul anului școlar. Mereu este rupt, distrus, de nefolosit. Anul acesta nu prea au fost fizic la școală, așa că ghiozdanele încă arată bine, dar știu sigur că la un moment dat tot va trebuie să le schimb. Așa că m-am uitat pe gutuie.ro și după ghiozdane și am găsit câteva modele faine. Pentru Amira voi opta pentru ceva simplu, iar pentru Darius pentru unul vesel. Puteți de asemenea să optați și pentru un ghiozdan echipat, ca să vă luați de o grijă măcar pentru o perioadă. Nu lungă, vă garantez!
Așadar, noi ne pregătim cu rechizite școlare și pentru vacanță, chiar dacă le vor folosi doar pentru distracție. Îi las în pace și nu îi stresez în vacanță cu teme sau altele, pentru că trebuie să fie și copii. Trebuie să se joace, să exploreze, să lenevească. Asta înseamnă vacanța de vară.
În caz că nu aveți nevoie de rechizite, eu zic că aruncați totuși un ochi pe gutuie.ro, pentru că au obiecte de papetărie și birotică, mobilier, produse de curățenie sau echipamente pentru protecția muncii. Îi găsiți la numărul de telefon 0731 270 748 sau pe e-mail office@gutuie.ro.
Zici ca vine iarna nu vara.Urata vreme avem.
Clar avem nevoie de rechizite și în vacanță. Mulțumesc pentru recomandări.
Voi arunca și eu o privire pe site. Și ai mei zici că mănâncă plastilina.
Super articolul, mulțumim pentru informații!
Super ! Mulțumim pentru informații ,chiar o să mă uit și eu să văd ce au ,poate îi cumpăr ceva pentru fetița mai mică ,îi place mult să picteze ,să coloreze și trebuie să aibă și ceva ocupații în vacanță până la toamnă când va intra laclasa 0 .
Sigur ca da. Chiar bine ca mi-am amintit sa ii cumpar niste acuarele noi si carioci. Vacanta nu inseamna doar umblat hai hui si joaca libera ci si macar 30-60,minute pe zi de activitati.