Mai relevantă decât oricând – cartea “Rugăciunea de protecție” de Joseph Prince
Cărti vândute în milioane de exemplare în întreaga lume, titlurile semnate de Joseph Prince tratează teme actuale, într-un mod original, atractiv și plin de inspirație. Parcă scrisă dinadins pentru această vreme de pandemie, cartea “Rugăciunea de protecție” (deși lansată acum 4 ani în ediția originală), își găsește utilitatea în casa și viața oricărui om.
Scrisă de autorul titrat de New York Times în numeroase ocazii – Joseph Prince – cartea ne arată cum pot credincioșii să ceară și să obțina o protecție continuă, prin rugăciune, în aceste vremuri pline de pericole, boală, răutate și dezastre.
“Rugăciunea de protecție” – disponibilă în limba română în librăria online Gold Books – dezvăluie într-un limbaj actual psalmul suprem de protecție al Bibliei, Psalmul 91.
Menirea cărții de față este de a ne ajuta să înțelegem mai multe despre modul în care Dumnezeu își păzește copii, în orice împrejurare.
Prin cele 200 de pagini ce adăpostesc 12 capitole distincte, Joseph Prince oferă soluții, abordări simple și sfaturi practice pentru găsirea păcii și restabilirea odihnei de care să ne bucurăm, în Dumnezeu. Aici, sub brațele protectoare al Celui Preaînalt, niciun rău nu ne poate doborî.
Promisiunile pe care dorește să vi le facă această carte? De tine depinde să începi chiar acum să trăiești fără teamă și cu îndrăzneală! Poți sa faci asta pe măsură ce permiți ca certitudinea iubirii Tatălui ceresc și promisiunilor de netăgăduit ale Cuvântului Său să ne păzească inimile de orice teamă.
Invitația autorului este una directă, ce ne insuflețește și ne inspiră, în orice moment al vieții ne-am afla: Vino sub aripile Celui Atotputernic și trăiește viața protejată în mod divin, poziționată corect, liberă de orice frică… alături de Dumnezeul nostru care păstrează legământul activ, în picioare, în orice vreme!
Perfectă pentru noi, pentru familiile ori prietenii noștri, această carte va da la o parte orice teamă, anxietate sau îngrijorare și ne va învăța cum putem să trăim neînfricați în vremuri periculoase!
Află toate răspunsurile de care ai nevoie, atât tu cât și cei iubiți, în “Rugăciunea de protecție” de Joseph Prince și descoperă un altfel de studiu al Psalmului 91, în librăria creștină Goldbooks.ro!
*Acest articol este un guest post.
Nu stiam de aceasta carte pana acum.Multumesc draga mea pentru recomandare.
Interesant titlul. Nu sunt religioasa, ci am doar credinta.
Cu siguranță mi-ar plăcea cartea!