Mamă, primești cu Te iubesc-ul?

Încă de dinainte să ies din burta mamei, am fost o căpoasă. Nicidecum nu am avut capul mare, dar tare încăpățânată mai eram. Cum sunt și acum, de altfel. Am ales să vin pe lume într-o zi de duminică după-amiază, într-un orășel mic, în 1986. Duminica, toată lumea știe că e zi de odihnă. Nici vântul nu bate uneori. Așa că, de ce ar lucra cadrele medicale dintr-un spital? Prea ocupate cu o cafea aburindă (jur că îi simțeam mirosul, din burtă), asistentele nu erau de găsit. Prea speriată de faptul că ar trebui să nască singură, mama mi s-a împotrivit.

— Aha, din astea îmi faci? Păi, eu vreau să ies și tu vrei să mă mai ții? Căpoasă, cum vă spuneam, când cafeaua a fost terminată și mama avea asistența necesară, am refuzat să mai cooperez. Nu am vrut să mai ies și pace. M-au cam scos cu forța din coconul meu cald, însă singura afectată de încăpățânare am fost eu. Toată nebunia asta mi-a afectat inima, lucru pe care mama l-a aflat mult prea târziu.

Toată copilăria nu am avut voie să fac nimic. Nu aveam voie să alerg, ca alți copii, nu aveam voie să fac pic de efort, să mă enervez. Asta nu mă împiedica să o fac, totuși. Rezultatul? Câte un leșin azi, unul mâine, o criză poimâine și o spitalizare peste o săptămână… Nu-i bai, deja mă obișnuisem.

Știam că ea îmi va fi alături clipă de clipă, așa cum a făcut-o mereu, încă de când eram în burta ei. Știam că, atunci când mă trezeam din leșin, o găseam aplecată deasupra mea, încercând să îmi zâmbească, deși era speriată și albă la față ca o stafie.

Multe experiențe marcante, o singură constantă – mama

Am vizitat zeci de medici și aveam zeci de foi cu câte un diagnostic diferit pe fiecare. Până într-o zi, când am întâlnit un medic care părea că știe ce face. Aveam 17 ani când mi-a zis direct în față, fără niciun ocoliș, că nu voi prinde 20 de ani. La fel de direct i-am trântit și eu un “Punem pariu?”

Dom’ doctor, vă anunț că ați pierdut pariul. Am 33 și-s încă pe aici. Și am de gând să mai fiu, încă pentru mult timp.

Totuși, asta i se datorează tot lui, pentru că a găsit operația salvatoare. Și nu doar lui, ci și ei, mamei. Cea care m-a susținut și m-a ajutat să trec prin experiențe pe care niciun copil nu ar trebui să le experimenteze.

M-a ținut de mână pe tot acest drum și nu mi-a dat drumul nicio clipă. Atunci când am ieșit din operație, teafără și nevătămată (doar puțin cârpită pe ici, pe colo), ea a fost prima persoană de care am dat cu ochii. Ea a fost alături de mine toată perioada recuperării.

Atunci când am fugit din spital într-o duminică – plină de fire cuplate la un test de efort – și am tras o fugă până acasă, cu prietena mea cea mai bună, pentru că mă plictisisem crunt, întâi m-a îmbrățișat, apoi mi-a tras cea mai grozavă muștruluială. Ei, cum să n-o iubești, nu-i așa? Mai ales când te ceartă de nu îndrăznești să mai ridici ochii din pământ 3 zile.

De atunci, am trecut prin multe experiențe marcante pentru mine. Mi-a murit tatăl, m-am căsătorit, am divorțat, m-am căsătorit din nou, am făcut copii. Fiecare m-a schimbat și fiecare m-a făcut să văd viața diferit. Însă, știți care a fost singura constantă? Mama!

Mamă, toate cadourile ar fi prea puține

Orice cadou și orice cuvânt ar fi prea puțin ca să îi mulțumesc. De altfel, nici măcar nu așteaptă mulțumiri. Sunt și eu mamă acum și știu că singura mea fericire e fericirea lor.

Am stat și m-am gândit îndelung ce cadou pentru mama aș putea alege, astfel încât să vadă cât îi sunt de recunoscătoare. Și atunci mi-a picat fisa. Poate că pare ciudat pentru unii, dar eu i-aș oferi un set de cafea Chinelli Silver. Mi se pare cadoul perfect pentru ea, care e o iubitoare de cafea la fel ca și mine (cred că din maternitate mi se trage).

I-aș scrie pe el: “Pentru momentele noastre unice” și aș ruga-o să îl folosească doar când ne bem împreună cafeaua. Doar noi două, unite pe vecie… Și, pentru că vine Iepurașul, i l-aș oferi drept cadou de Paște, alături de o felicitare pe care aș scrie doar două cuvinte, cele mai importante și frumoase pentru o mamă: Te iubesc!

Așa că, mamă, pregătește cafeaua! Asta, după ce îți ștergi lacrimile, pentru că știu că bocești acum… Și să nu ți-o iei în cap, că nu mai vezi curând declarații de dragoste! :)))

*Articol scris pentru proba numărul 4 a competiției Spring Superblog 2019.

*Pozele sunt din arhiva personală, cu mama din dotare și de pe site-ul Borealy.ro

Please follow and like us: