Mi-am luat cel mai fain trenci de primăvară
Visam de mult timp la un trenci de primăvară. Și chiar mi-am și comandat de vreo două ori, doar că nu am avut noroc. De fiecare dată au fost prea mari și au ajuns la mama, norocoasa de ea. Dar, de data asta am dat lovitura. Am găsit pe Bonprix un trenci de primăvară absolut superb. Culmea, chiar îmi și vine. Am luat nr. 34, să fiu sigură. :))))
Păi, nu am eu trenci de primăvară?
Am, cum să nu! Și încă unul frumos, cu detalii care îl scot în evidență. Bleumarin, cu nasturii și cordonul maro, acest trenci se așază cum nu se poate mai bine pe mine. Sau cel puțin așa îl văd eu.
În ținuta din poze l-am combinat cu un tricou alb din aceeași comandă și cu fustă și cizme roșii. Mie mi-a plăcut ce a ieșit și cu siguranță aș mai purta ținuta.
Tricoul este extrem de simplu, ceea ce îl și face special. Am vrut neapărat un tricou alb cu decolteu în V, pentru a îl putea integra ușor în orice ținute. Are un material moale și se mulează pe corp, oferindu-mi lejeritate în mișcări. Iar lucrurile simple sunt întotdeauna frumoase.
Ce mi-am mai luat în aceeași comandă?
O cămașă de blugi, pe care am luat-o inițial pentru Amira. Doar că pe ea o strânge, așa că tot la mine a ajuns. Îmi place că se încheie cu capse de sus până jos, ceea ce o face ușor de îmbrăcat și dezbrăcat. În plus, o pot integra ușor în ținute casual și materialul este unul de calitate. Chiar se așază bine și am creat o ținută all denim care mi-a plăcut.
Bineînțeles, i-am luat și lui Sorin o bluză bărbătească. Spre suprinderea mea, a optat pentru una neagră, dar care îi vine tare bine. Mă bucur că a purtat-o deja de câteva ori și îl văd că e încântat de fiecare dată.
Ce părere aveți de ținutele noastre? Care obiect vestimentar vă atrage atenția?