O aventură secretă – Mary Balogh
O aventură secretă este ultimul volum al seriei Huxtable și îl are în prim plan pe Constantine Huxtable, verișorul celor 4 frați din volumele anterioare, cel care trebuia să fie conte de Merton, dacă se năștea cu 2 zile mai târziu, după căsătoria părinților săi.
Ca în fiecare primăvară, el este prezent la Londra pentru sezon, lăsându-și deoparte pentru câteva luni afacerile de la Ansley (unde nimeni nu știe ce face), pentru plăcerile vieții mondene, inclusiv cele ale unei noi amante în fiecare an.
Hannah, ducesa de Durbanton, este noua văduvă din acest sezon, care atrage toate privirile. Arogantă, rece și interesată doar de bani, aceasta a fost căsătorită 10 ani cu un bărbat care i-ar fi putut fi bunic. Obișnuită să obțină tot ceea ce își dorește, răsfățată, ea îl vrea pe Con Huxtable, ca și amant. Și cine este el să îi poată rezista?
O aventură secretă – un final de serie minunat
Un diavol și o desfrânată, așa i-ar caracteriza cei din jurul loc. Însă câte din bârfele care circulă despre ei sunt adevărate? Care e adevărata față a lui Constantine și a Hannei?
Jocul de-a seducția, de-a șoarecele și pisica, le place amândurora și decid să se bucure de aventura lor, fără să vrea prea mult în schimb. Dar, când intervin și sentimentele, aventura lor se apropie cu pași mari spre “mai mult”.
Seria Huxtable Quintet este formată din:
– Primul pas: Căsătoria
– Al doilea pas: Seducția
– La final apare dragostea
– Ispitirea unui înger
– O aventură secretă