O carte cu animale este un cadou perfect pentru copilașii mici
Înainte să am copii, îmi era greu să aleg cadouri când mergeam la ziua de naștere a vreunui pitic. Îmi era mereu frică să nu iau ceva nepotrivit, să nu le iau jucării periculoase, haine prea mari sau prea mici. Așa că atunci, ca și acum, strecuram mereu și câte o carte în cadou. Cu asta nu aveam cum să dau greș.
Cărțile pentru copiii sunt pe vârste, pe categorii, așa că mă descurcam tare bine. După ce am avut-o pe Amira, pasionată de lectură, i-am luat tot felul de cărți, care de care mai educative și mai distractive.
Acum, Darius are 2 ani și aceeași pasiune pentru cărți. Casa noastră e ca un fel de bibliotecă. Găsești cărți de toate felurile și pentru toate vârstele.
Dacă nu știți ce cadou să luați unui bebe, dați-i o carte cu animale!
În ultima comandă de pe Libris, am luat cărți doar pentru Darius și Amira. Lui Darius i-am luat cartea Primele 100 de animale, care conține și un cd cu o poveste. Cd-ul nu l-a pasionat deloc, însă nu este zi în care să nu se uite pe carte.
Cartea este format mare, cartonată, perfectă pentru un copilaș zvăpăiat ca al meu. Animalele sunt organizate în funcție de locul unde trăiesc, ceea ce face mai ușoară învățarea lor. Pozele sunt clare, foarte realiste și Darius adoră cartea cu animale pe care a primit-o. Deja a învățat multe dintre ele și e fericit când le descoperă în fiecare zi.
Deci, atunci când habar nu aveți ce cadou să îi luați unui copil, optați pentru o carte! Alegeți una cartonată, frumos colorată, din care copilul poate învăța cu drag. Pe Libris au foarte multe cărți pentru copii și sunt foarte bine organizate pe categorii de vârstă, așa că nu aveți cum să nu vă descurcați!
Și acum, pentru că mereu o vedeți pe Amira în videoclipuri, a venit momentul să vi-l arăt și pe Darius. Filmarea e scurtă, pentru că Duracell se plictisește repede. 🙂
Vizionare plăcută!
Super!
:*
Da cred ca este un cadou potrivit 🙂
🙂
Un cadou perfect si util😊
🙂
Ce carticica frumoasa si dragalasa! Ce copilasi minunati!
Mulțumesc! 😍
Într-adevăr o carte e un cadou binevenit pentru un copil ! Darius esti un dulce!😍❤
<3 Mulțumesc!
Da, mai ales la aceasta vârstă sunt ideale cărțile cu poze și cartonate, ca să nu le rupă ușor 🙂
Cele necartonate le rupe repede, chiar dacă nu e intenționat.
Foarte interesanta si educativa cartea. Chiar e un cadou ideal pentru un copil.
Da. Plus că e atrăgătoare, prin paginile frumos colorate.
Si mie mi se par foarte potrivite cartile cu imagini pentru copii. Ii ajuta la dezvoltarrea limbajului si la asocierea imaginilor cu lucruri. Sunt printre lucrurile pe care le consider esentiale cand sunt mititei asa ca Darius. Nu imi vine sa cred cat a crescut piticul. Nu l-am mai vazut de la episodul cu bradul :-))
A crescut piticul. 😛 Tre’ să vii să îl vezi!
Am avut si eu o carte de genul acesta cand eram mica si chiar cred ca e utila pentru copii 😊
Da, învață mai ușor așa. 🙂
Felicitari Darius pentru ca ne-ai citit din carticica ta.
Sunt utile cărțile. La un moment dat, vor fi atrași de ele 😊
Și eu le cumpăr finuților mei cărți, mi se par cele mai bune cadouri.
Chiar este un cadou foarte dragut pentru copii, mai ales daca nu cunosti maimea hainelor sau nu stii ce jucarii prefera. 😊
Pare o carte foarte atractivă pentru cei mici
Așa e. Îmi aduc aminte că și prima carte a băiețelului meu a fost una cu animale, pe care a iubit-o mult. Apoi am trecut la jocul mima, să mimăm cum fac animalele. 🙂
Este un cadou super potrivit…. plus rabdare parintilor ca va imita toate aacele animale cel putin o saptamana 🙂
Simpatic foc Darius, cartea este foarte utila pentru copii
Este tare simpatic Darius si recunoaste o gramada de animale. Cartea este tare utila pentru copii pentru ca in ziua de astazi nici macar gradinele zoologice nu au atat de multe animale pe care copilul sa le recunoasca
Ce frumoasă e
Un maxim doi ani o iau 😉
Ce scumpic este!!!
Minunată pare cartea asta! Darius este un minunat, l-am ascultat cu mare drag! <3 <3
O, da! AI mare dreptate! Cred ca e cea mai usoara maniera de a ii invata animalele, mai ales ca pana la 7 ani la ei functioneaza 70% memoria vizuala.