Palatul Trădărilor – Vrabia Roșie #2 – Jason Mattews
Când am citit Vrabia Roșie, am fost extrem de încântată de povestea de spionaj frumos țesută. M-au încântat acțiunea alertă, suspansul și personajele bine conturate. Era de așteptat să aștept cu nerăbdare continuarea. Iată că a venit rândul să citesc Palatul Trădărilor, continuarea cărții Vrabia Roșie a lui Jason Mattews, bestseller ecranizat deja.
Palatul trădărilor nu a fost cu nimic mai prejos față de primul volum, ba chiar aș putea spune că a fost și mai bun. Dominika este poate cel mai bun personaj feminim din cărțile cu spionaj citite de mine, iar asta este un mare plus. De asemenea, se vede documentarea uriașă din spatele poveștii, autorul fiind el însuși fost ofițer de operațiuni CIA și știind exact cu ce se mănâncă toată nebunia asta cu spionajul.
Palatul Trădărilor – suspans, dragoste, sacrificii, acțiune
Dominika Egorova se întoarce triumfătoare în Rusia, după ce deconspiră unul din cei mai mari informatori ruși ai americanilor. Cu toate că suspiciunile planează asupra ei, cei din serviciile secrete se conving că tânăra blondă este curată și devotată țării, iar Dominika avansează rapid pe scara ierarhică.
Ce nu știu ei este că Dominica a luat locul cârtiței… Sătulă de jocurile de putere din Rusia, de crimele și nelegiurile comise de cei care dețin dreptul de viață și de moarte, Dominika hotărăște să treacă de partea CIA și să le ofere informații chiar din inima Rusiei.
Inteligentă, descurcăreață și cu puterea de a citi aura și sentimentele celor din jur, Dominika știe să îi joace pe toți pe degete, să obțină informații, să capete încrederea celor din jur. În curând, va avea parte de toată atenția lui Putin, care pune ochii pe tânăra și frumoasa spioancă. Cu Putin de partea ei, Dominika știe că îi are la degetul mic. Mai știe și că dacă este prinsă, este moartă. Iar șeful ei, Alexei Ziuganov, o urăște mai mult decât orice și vrea să facă tot ce poate să o facă să dispară…
Între timp, iubirea ei pentru Nate – ofițerul ei de caz de la CIA – crește și știe că doar alături de el este completă. Deși amândoi știu la ce riscuri se supun, se aruncă cu capul înainte într-o relație supusă pierii. Sau poate că nu?
Vânat sau vânător. Totul sau nimic.
Palatul Trădărilor este o carte complexă. O carte în care avem parte de suspans, acțiune, iubire, prietenie, trădări și interese. O carte în care facem cunoștință cu toate fațetele răutății, invidiei, puterii și interesului. O carte în care scapă cine poate. În care cel mai inteligent va fi întotdeauna cel mai puternic. În care banii sunt arma supremă și crimele sunt la ele acasă. O carte bună.
Dacă vă tentează, să știți că a apărut la Editura Meteor Press și o puteți achiziționa de aici.
O carte foarte interesanta.lectura placuta îți doresc
Imi plac genul asta de subiecte si filmul Vrabia Rosie mi-a placut.
Din cum ai prezentat-o este faină cartea ,mi-aș dori să o pot citi și eu cândva !
Foarte Intesa dă pare. Trebuie să mă apuc curând de Vrabia roșie.
Multumim de recomandare, pare foarte faina. O pun pe lista. 🙂
Hmmm, ideea de spionaj intr-o carte ma incanta. Daca ai scris despre prima carte, cred ca am ratat articolul. Faptul ca volumul 2 ridica stafeta e un lucru minunat, observ ca multi autori care scot o a doua parte dintr-o poveste se plafoneaza.
Cât de bine și interesant sună! De mult vreau și eu Vrabia roșie, acum ii vreau și continuarea.
Suna tare bine. Multumesc pentru recomandare!
Foarte interesanta cartea ta, m a intrigat. Mersi pentru review!
Interesant subiectul spionajului. Citesc și eu o carte care are această temă, Iubirile croitoresei, recomand.
Am citit si eu Vrabia Rosie, chiar daca nu sunt fana a genului politist, povestea m-a prins, deci mi-ar placea sa citesc si continuarea.
Este genul de carte care îmi place mult. Are tot e vrei, prin urmare mi-am notat-o pe lista scurtă.
Mulțumesc!
Mersi pentru ideea de lectura. As vrea sa mai ajung si eu pe plaja sa citesc nitel. Ma bucur ca ai avut o carte alaturi in vacanta!
Suna bine, pare a fi o carte foarte complexa!
Vrabia rosie am citit si eu si chiar imi doresc sa pun mana si pe aceasta carte