După foarte mult timp, am plâns la o carte. Am plâns de neputință, de ciudă, de tristețea și durerea personajului principal. Lina, doar tu ești “vinovată”!
Am pășit în trecut împreună cu Auraș Mocan, dacul războinic din provincia Banatus a Daciei. Am ajuns în timpuri de război și cuceriri, am luat parte la ritualuri străvechi, am dansat în hora de Sânziene, am simțit descântecele și rugăciunile la Dumizăul Zamoș, am simțit frica, dar și curajul.
Mie nu prea mi-a plăcut istoria, însă, în cartea Linei, istoria e accesibilă oricui, prin felul frumos în care evenimentele sunt puse în pagină. Luptele dintre daci și romani și dedesubturile acestora ne sunt puse pe tavă, trebuie doar să dăm paginile și să servim încă o porție din istoria noastră, a tuturor.
Auraș Mocan este un țăran simplu, cu credință în Dumnezeu și cu mult bun simț. Își are familia și prietenii aproape și este tot ce îi trebuie. Cum Sânzienele se apropie, speră că își va găsi și perechea: acea fată care să îl determine să nu se mai uite după altele; acea fată care să îi facă inima să salte și sufletul să tânjească după ea.
Sânzienele i-o aduc în brațe pe Lena, fiica boierului Bores, domnița arogantă și inaccesibilă. El știe că un țăran nu are cum să aibă soață o fată de boier, cu toate că, de fiecare dată când o vede, noi simțăminte îl fac să nu se poată stăpâni.
Viața se va schimba pentru el când hotărăște să meargă la curtea regelui, să se lupte pentru mâna fiicei sale. O face din orgoliu, pentru a îi dovedi boierului Argus că e mai bun decât el, însă forța și curajul său îl aduc în finală, pe locul 2. Asta înseamnă că nu mai e un simplu țăran, ci devine comandant în oastea lui Decebal. Acum, va putea să o ceară pe Lena de soție, fără a îi fi rușine de statutul lui.
Dragostea ce se înfiripă între ei e înălțătoare, e tot ce își pot dori doi oameni. Copiii nu întârzie să apară și ei se iubesc din ce în ce mai mult.
Însă, se apropie războiul….Împăratul Traianus al Romei vrea neapărat să îi subjuge, pe când ei vor doar să fie lăsați în pace, să își ducă viața liniștiți. Totul se va schimba….Liniștea se transformă în haos, singura speranță de care se pot agăța fiind credința în Dumnezeu… Vor trece ei peste aceste vremuri tulburi? Le este de ajuns iubirea și credința?
O poveste care nu te lasă să o lași din mână!
Mulțumesc, Librex, pentru ocazia de a citi o carte minunată! Dacă v-am făcut curioși, o puteți achiziționa de aici.
Please follow and like us:
O am si eu ?, e încă necitita. Sper sa ii vină rândul curând.
Merită! 🙂
Prima carte de-a Linei pe care am citit-o! ❤❤❤
Tot prima și la mine.
nici mie nu mi-a placut istoria niciodata la scoala, dar aceasta carte cu siguranta merita o sansa pentru ca vad ca istoria e imbinata cu o frumoasa poveste de iubire…imi place tare mult cum descrii o carte…felicitari
Mulțumesc! <3 Merită cartea.
o sa o achizitionez si eu, daca tu zici ca merita si ca te-a facut sa plangi. A trecut ceva timp de cand nu am mai plans la o carte
Nu am citity cartea. Dar vad ca este foarte apreciata asa ca sunt sigura ca o sa imi placa. Oricum subiectul este unul deosebit.
E o carte minunată.
Da, asa este! Ai zis foarte bine si asta am simtit si eu: Lina te face sa iti placa istoria chiar daca nu iti place 🙂
Da. Scrie minunat.
Inca nu am reusit sa citesc nimic scris de aceasta autoare!
Doar asta am citit şi mi-a plăcut mult.