Produsele Cetaphil – recomandate de medicii dermatologi
Prima oară când am folosit produsele Cetaphil a fost acum 2 ani, când am primit un goodie bag tare fain de la ei la #danubebloggersmeet2. Mă bucur că ne-au fost alături și la ediția cu numărul 3 a evenimentului, care a avut loc la Brăila.
Și de data asta cei de la Cetaphil ne-au oferit atât produse full size cât și mostre, pentru a ne putea face o idee de mai multe produse de-ale lor. Nu am putut decât să mă bucur, mai ales că produsele Cetaphil sunt recomandate de medicii dermatologi, mai ales pentru pielea sensibilă.
Produsele Cetaphil primite la #danubebloggersmeet3
În full size, am primit două produse. Este vorba de un gel de curățare și de o cremă de noapte, ambele foarte bune. Am mai primit și mostre de cremă de zi și cremă cu SPF, loțiune de corp și cleanser pentru piele normală.
Ce îmi place mie la mostrele lor este că sunt destul de mari încât îți poți face o idee concretă. Le poți folosi de câteva ori fără probleme, astfel că vei ști dacă ți se potrivesc sau nu.
Gelul de curățare este pentru ten mixt, gras și sensibil, ceea ce mi-a picat mănușă. Având în vedere că am tenul mixt cu tendințe de sensibilizare, l-am pus imediat la treabă. Curăță extrem de bine, lăsând pielea hidratată. Cu siguranță îl voi mai cumpăra, pentru că tenul meu s-a înțeles foarte bine cu el.
Ceea ce îmi place mult la produsele Cetaphil este faptul că sunt naturale, fără parabeni și hipoalergenice. Având în vedere că tenul are nevoie de o îngrijire specială, mi se par a fi alegerea perfectă.
Un alt produs foarte fain de la ei este loțiunea de corp, pe care am folosit-o încă de acum doi ani, când am descoperit produsele. Extrem de hidratantă, fără să fie grasă, loțiunea asta e fix pe placul meu.
Voi ați folosit până acum produsele lor? Care e preferatul vostru?
Foarte bune produsele și eu le folosesc!