Produsele de curățenie Sano – ajutoare de nădejde
Produsele de curățenie Sano mi-au fost mereu ajutoare de nădejde. Nu este vreun produs de la ei care să nu îmi fi plăcut. Și am încercat multe. Foarte multe. Curățenia e parcă mai ușoară când folosești produse de calitate, care te ajută să termini mult mai repede ce ai de făcut. Și când produsele mai sunt și accesibile ca preț, atunci e combinația ideală.
De la Sano nu știu dacă au existat multe produse pe care să nu le fi testat. Detergentul lor de vase este preferatul meu de mult timp, iar detergentul de rufe este genial, atât cel pudră cât și cel lichid. Să nu mai spun de balsamurile de rufe sau de odorizantele de cameră, de soluțiile pentru aragaz sau cele pentru pardoseli. Fără exagerare, toate sunt minunate.
Produsele de curățenie Sano – calitate mare, preț mic
Azi vreau să vă povestesc despre trei dintre produsele lor, pe care le-am primit la Danube Bloggers Meet și care și-au găsit rapid utilitatea în casa noastră.
Este vorba despre un detergent pentru pardoseli, un spray de mobilă și un odorizant de cameră. Deși e greu de crezut, la câte am încercat de la Sano, toate trei au fost noutăți pentru mine. Tocmai de aceea le-am pus rapid la treabă, ca să vedem ce pot face. Așa cum m-am așteptat, și acestea sunt de o calitate excepțională și ne-au făcut munca în casă mult mai ușoară.
Soluția de pardoseli Sano Fresh Home are un miros fresh, curăță foarte ușor și este foarte spornică. Având în vedere că are și 2 litri, probabil că mă va mai ține mult timp. Curăță extrem de bine și lasă orice podea curată, fără să fie alunecoasă sau să necesite clătire. Parfumul rămâne mult timp în casă, ceea ce este un mare plus.
Spray-ul pentru mobilă curăță rapid și eficient praful. În același timp, conferă mobilei un luciu frumos și împiedică praful să se așeze înapoi prea curând. Ca un pont, vă recomand să pulverizați pe cârpă, nu direct pe mobilă. Sau să fiți atenți să nu ajungă prea mult pe jos. Prima oară am pulverizat pe mobilă fără să fiu atentă și pe jos era cam alunecos de la el.
Și am ajuns la preferatul meu, odorizantul de cameră. Miroase genial a flori, a primăvară, a proaspăt. Este extrem de concentrat, fiind nevoie de un singur puf într-o cameră pentru a împrospăta mirosul. Încă mai am din el și mi-am făcut și rezerve, să fiu sigură că nu rămân fără.
Voi folosiți produsele de curățenie Sano? Care este preferatul vostru?
Vai dar nu stiam ca au atat de multe produse!!!Si sigur sunt foarte faine!Am folosit si eu de la ei dar putine produse!Cred ca vreau sa mi cumpar si eu solutia pentru pardoseli!
Da, folosesc. Odorizantul axesta e acum preferatul meu.
Am folosit doar Sano Maxima și Sano Spark și mă declar profund mulțumită de ele
Și eu folosesc produse Sano, sunt excelente. Detergentul pentru pardoseli e de vis!
Eu folosesc aceasta gama de produse si sunt foarte multumita ! <3
Folosesc detergentul și un produs cu multiple întrebuințări în casa, sunt tare mulțumită!
Nu stiam ca au o gama atat de mare, eu am folosit maxim trei produse de la ei.
Folosesc si eu produse de curatenie Sano si imi plac tare mult.
Sunt fană produsului de curățat vasele . Extrem de bun și spornic .
Daa, folosesc si eu, sunt preferatele mele, imi place absolut tot ce am incercat, nu pot sa spun ca am un preferat, dar totusi cred ca solutia aceea neagra pentru aragaz si hota e cea mai cea dintre toate, nu mai stiu acum cum se numeste. Oricum nimic din ceea ce am incercat nu m a dezamagit!