S.L.A.D.E. – O.G. Arion
Seria Nemuritor a Oanei Arion mi-a plăcut tare mult, autoarea reușind să scrie un fantasy autentic, care m-a ținut în priză pe parcursul a 5 volume. De aceea, când mi-a ajuns pe mână S.L.A.D.E., nu știam la ce să mă aștept. În primul rând, pentru că numele de O.G. Arion era egal cu fantasy-ul în mâna mea. Și S.L.A.D.E. este un thriller. Da, ați citit bine! În al doilea rând, pentru că denumirea cărții nu îmi spunea nimic, doar mă făcea curioasă.
Ce sau cine este S.L.A.D.E.?
Cu întrebarea asta în minte am început să citesc cartea. Și, deși m-am perpelit și am întors-o pe toate părțile, abia spre sfârșit am deslușit misterul. Ceea ce e un lucru bun, deoarece m-a ținut curioasă, concentrată, dornică de încă o pagină și încă una…
S.L.A.D.E. este un thriller complex, cu nuanțe de crime și mister, suspansul fiind la el acasă în fiecare pagină. Autoarea a avut o imaginație extraordinară și a crea o întreagă lume virtuală, total diferită de cea pe care o știm, dar care o completează.
Second Life este mai mult decât un joc. Este un stil de viață. Teagan este agarofobă (îi este frică să iasă din casă), așa că întreaga ei lume este Second Life. Acolo devine Karina, fata îndrăzneață și curajoasă, puternică și încrezătoare. Acolo are prieteni, ba chiar și un iubit. În viața reală, are doar doi prieteni: colega de apartament și vecinul de lângă.
Second Life – când lumile se împletesc
Totuși, când se așteaptă mai puțin, Second Life și Real Life se amestecă în cel mai urât mod posibil. Roan, fostul ei iubit din SL o anunță că a aflat despre niște crime care se petrec în realitate și acum ucigașii sunt după ei. Dacă îi este greu să îl creadă, moartea prietenei și colegei sale de apartament i-o confirmă. Ucigașii sunt pe urmele ei și singura ei șansă de a scăpa este să treacă peste agarofobia ei și să îl urmeze pe Roan oriunde o va duce.
Începe o goană nebună după supraviețuire, din Grecia în România și apoi în Olanda. Teagan și Roan nu știu cu cine au de a face, dar nu se vor lăsa până nu vor afla vinovații. Asta, dacă nu mor înainte…
După cum vă spuneam deja, S.L.A.D.E. m-a uimit plăcut. Curiozitatea și suspansul au fost la cote maxime și abia așteptam să aflu vinovații. Recunosc că o clipă – spre sfârșit – am bănuit ucigașul. Am râs însă de idee, mi s-a părut prostească și am trecut mai departe, cu dorința de a afla ce sau cine este S.L.A.D.E..
Dacă vă tentează cartea, a apărut la Editura UP și o puteți achiziționa de aici.
Sunt sigura ca e grozava cartea. Abia astept sa o citesc si eu.
Cartile de suspans imi plac la nebunie! Deci inca un titlu in lista mea de citit!
E un thriller pur, foarte bun. Te apuci de citit si nu stii cand ai dat paginile, asta o spun eu, care citesc destul de rar thriller. Frumoasa recenzia!
Așa e. Se pricepe Oana. 🙂
Ce interesant 😊
Inca una pe wishlist 💋
Thrillerele de genul acesta imi plac foarte mult si mie, asa ca… cu siguranta voi citi si eu aceasta carte! 😁
Super interesant. Îmi place cum ai prezentat-o.
Pare suuuper interesanta cartea, iar coperta imi place mult!
interesant, chiar daca nu ma dau in vant dupa genul acesta, cred ca merita interesul!
Interesant!Dar as vrea sa aflu întreaga poveste 😁
Mi se pare o poveste tare interesanta, de citit.
Ce curioasă m-ai făcut! Sigur îmi va plăcea!
Daca e cu suspans, musai trebuie sa o parcurg si eu.
Cand am citit prima oara SLADE m-a dus cu gandul la actorul din serialul Arrow. Sigur este o carte care merita citita!
Nu știu serialul.
imi place mult ideea, chiar e genul de carte pe care as devora-o!
Și eu cred că ți-ar plăcea.
Deși nu pot spune că ma dau în vânt după trillere, parcă pe acesta l-as încerca.
Mi-a plăcut o poveste interesantă, cu suspans.
Am notat, mulțumesc.
Sper să îți placă.
Mi se pare o carte interesanta care merita citita
Nu stiu daca as citi genul acesta de carti. Pare interesanta!