Să nu plângi – Mary Kubica
Cu Mary Kubica am făcut cunoștință când am citit Fata cea bună, carte care m-a încântat peste măsură. Mi-a plăcut stilul autoarei, modul în care știe să mențină suspansul, răsturnările de situație. Mă așteptam și de la Să nu plângi! la același lucru…
Într-un fel, am găsit… A fost o carte captivantă, cu o intrigă chiar interesantă și autoarea a reușit și de data asta să mă mențină curioasă. Totuși, Fata cea bună mi-a plăcut mai mult. În Să nu plângi! unele pasaje mi s-au părut cam lungite și m-am prins prea repede de cum stă treaba. Plus că sfârșitul mi-ar fi plăcut să fie total diferit. Știți voi cum e cu gusturile astea.
Oricum, este o carte bună și chiar vă recomand să o citiți. Autoarea e o fină observatoarea a psihologiei umane și personajele ei sunt analizate pe toate părțile, astfel încât ai impresia că le cunoști de o viață.
Să nu plângi când trecutul te ajunge din urmă
Quinn este o tânără care trăiește doar de pe o zi pe alta. Bea prea mult, schimbă bărbații prea des, nu are niciun țel în viață. Locuiește împreună cu Esther într-un apartament cu două camere micuț, doar pentru că e singurul loc în care își permite chiria.
Esther este exact opusul ei. Ambițioasă, liniștită, altruistă. Are toate calitățile unui om perfect. Dar oare există perfecțiune?
Când Esther dispare de acasă, Quinn este total debusolată. Începe să îi caute prin lucruri și găsește acte cu alte nume, niște scrisori ciudate și tot felul de indicii care îi dau de înțeles că Esther nu este sfânta care părea. Prinsă între curiozitate și frică, încearcă să pună cap la cap indiciile, pentru a afla ce s-a întâmplat cu Esther.
În paralel, aflăm povestea lui Alex, un adolescent părăsit de mamă încă de mic și nevoit să locuiască împreună cu tatăl său alcoolist. Dintre ei doi, Alex este nevoit să facă pe adultul. Tocmai de asta a și rămas blocat în orășelul lui, lucrând la cafeneaua din oraș. Are parte de aceeași rutină zilnic. Până când apare ea…
O fată cu părul blond, apărută ca o nălucă de nicăieri, vine să îi tulbure liniștea. Alex este atras de ea și vrea neapărat să afle cine este. Atracția asta îl va costa tare mult…
Va reuși Quinn să afle ce s-a întâmplat cu Esther sau e cazul să înceapă să își facă griji pentru propria viață? Răspunsul îl aflați doar citind cartea.
Să nu plângi! a apărut la Herg Benet și o puteți achiziționa de aici.
M-ai făcut curioasa cu această recenzie! Trebuie sa citesc cartea!
Cam zgârcită cu amănuntele! Hai bre, că puteai să ne dai și nouă un pic mai mult. Păi doar așa, un pic pe la nas?
Nu mi se pare corect!
Vrem mai mult, vrem mai mult!
O recenzie despre o carte interesantă. Ai reușit să îmi trezești curiozitatea, dar parcă tot voiam mai mult.
În cazul ăsta, cred că nu-mi rămâne decât să cumpăr cartea.
Bună strategie! Mi-a plăcut!
Felicitări pentru articol, Cătălina!
Am citit cartea si pot spune ca e tare frumoasă povestea.Am citit-o în 2 zile de ma trezeam la 5 dimineata sa am timp și de citit,atât deprinsă am fost.La fel,as fi vrut să aibă alt final
Am citit cartea și mi-a plăcut.
Fata cea buna mi-a placut si mie mult si din cate pot sa imi dau seama din prezentarea ta, si Sa nu plangi! mi-ar placea.
Pare interesantă, dar mă tem de pasajele lungite. Le detest…
imi plac caritle cu mister, chiar te captiveaza😍🤗 multumim pt recomandare
Dar ce interesantă pare! Și mie mi-a plăcut foarte mult Fata cea bună.
Nu am citit niciuna dintre cele doua carti ale autoarei, desi stiu ca e o autoare apreciata. Felicitari pentru recenzie!
„Alcoolic”, nu „alcoolist”.
Știu mai bine! Sunt alcoolic 🙂