Somn ușor cu pilota Cocolino
Am susținut mereu că un somn odihnitor ține foarte mult și de alte aspecte decât cele ce țin de tine, ca persoană. Un somn ușor este direct proporțional cu salteaua, cu pernele, cu lenjeria de pat, cu pilota, cu pijamaua. Dacă acestea nu sunt de cea mai bună calitate și confortabile, somnul nu va fi unul odihnitor și nu vor întârzia să apară durerile de spate, cap, insomniile. Azi vreau să vă povestesc despre pilota Cocolino care a ajuns recent în posesia mea și pe care o adorăm deja cu toții.
Pilota Cocolino – prietenul meu de nădejde pe timp de iarnă
Niciodată nu am suportat plapumele. Țin minte plapumele groase din copilăria mea, atât de grele încât simțeam că mă imobilizează. Dacă alunecau de pe mine, nici măcar nu aveam puterea să le trag înapoi. :)) Când am crescut, am realizat că există variante mult mai ușoare și comode, care sunt la fel de călduroase, poate chiar și mai mult. Așa am descoperit păturile și pilotele Cocolino, acele Pufoșenii – cum le alint eu.
Pilota Cocolino pe care o am eu vine de la Pernesipilote.com, la set cu 2 perne din microfibră.
Deși de obicei nu îmi prea plac imprimeurile animale, de data asta am ales un imprimeu tigru, care mi se pare adorabil. O parte a pilotei este cu acest imprimeu, iar cealaltă este maro simplu. Partea faină este că nu doar la aspect este diferită. Are o parte din Cocolino, extra călduroasă și o parte matlasată, din flanel.
Pe lângă faptul că este extrem de pufoasă și confortabilă, arată și tare bine și este atât de ușoară, că nu o simți.
După cum v-am zis, e cam bătaie pe ea. Momentan o folosesc eu și Darius, dar și Amira a pus ochii pe ea și ar cam vrea să o subtilizeze. :))) Pentru vremea asta mie îmi pare un pic cam călduroasă, dar nu pot scăpa de gura lui Darius. Totuși, la iarnă cu siguranță va fi preferata mea, având în vedere cât de pufoșenie e.
Voi aveți vreo pilotă Cocolino? Vă plac genul ăsta de pilote pufoase?
Am și eu una. E bătălie mare și pe a mea.
Faină tare și a ta.
Ce frumoasă e! Numai bună pentru iarnă.
Eu nu am, dar trebuie sa imi iau o pilota Cocolino. E tare frumoasa a ta, nici nu ma mir ca e batalie pentru ea. Sa o folositi cu drag!
Am și eu una și îmi place tare mult
Recunosc că nu am (încă) o pilotă Cocolino, dar ador pilotele pufoase. Cât despre animal print-ul din imaginile tale este într-adevăr absolut adorabil!!
Nici eu când eram mica, nu suportam acele plapume groase și grele, dar acum cred ca sunt preferatele mele, oricând de ciudat ar suna. :)))
Și îmi place mult modelul plapumei
Nu am…doar dacă o fur de la tine😂😍
:)))
Imi plac tare pilotele pufoase si calduroase.
Mi se pare foarte faina pilota si chiar consider ca as avea nevoie de o astfel de pilota
E super pilota, imi doresc si eu una la fel!
Vai trebuie sa o am si eu, la somn trebuie sa imi fie cald altfel nu pot sa adorm, deci pentru mine e perfecta atat iarna cat si vara :))
Vara abia suport un cearșaf, dar iarna e super.
Cred si eu ca este bataie pe ea!! Fiind asa pufoasa si calduroasa, nu ai cum sa nu vrei sa stai toata ziua in pat. :)) Imi plac la nebunie paturile si pilotele pufoase pentru iarna. 😍