O carte cu suflet, din suflet, pentru suflet. Așa aș putea caracteriza în puține cuvinte, ceea ce reprezintă
Suflet rebel. Dacă ar fi să folosesc mai multe cuvinte, tare îmi e că nu voi putea reda tot ce aș vrea să transmit. Așa că mă opresc la astea. Asta am simțit pe tot parcursul cărții și, cu siguranță, nu sunt singura.
Raisa Callahan este o fire rebelă, încorsetată într-o soție model, supusă, modelată de către soțul său, Steven, după bunul său plac. Singura răzvrătire pe care și-o permite este un job la o editură și prietenii la care nu vrea să renunțe. Înafară de astea, a renunțat la ea, la visele ei, la dreptul de a își spune părerea, la tot ce însemna Raisa înainte de căsătorie.
Ea este resemnată cu viața pe care o duce, fiind prea obișnuită să decidă alții pentru ea, să o controleze. Asta, până îl întâlnește pe el. Cum care el? Tipul ăla trăsnet, care apare din senin în viața ei, ca o avalanșă, luând-o pe nepregătite și aducând-o pe vechea Raisa la suprafață. Cel care o face să i se înmoaie genunchii și să tremure ca o puștoaică la prima întâlnire are și un nume: Race. De asemeneam are și un trecut care îl urmărește la orice pas și care îi pune piedici în drumul său.
Suflet rebel – o carte cu suflet, din suflet, pentru suflet
Atracția mai mult decât evidentă dintre cei doi îi uluiește, îi sperie, îi lasă cu gura căscată și îi face să își dorească să se fi întâlnit în urmă cu mult timp, când nu erau atâtea complicații.
Când Steven o abuzează, din nou, Raisa este la un pas de moarte. Dar, acest pas greu, dureros, este transformat într-un pas înainte, deoarece îi dă curajul de a îl părăsi pe soțul ei și de a o lua de la capăt. Dar, cum soarta îți joacă feste atunci când te aștepți mai puțin, ea află că este însărcinată.
Va mai avea Raisa curajul să îl părăsească pe Steven sau va renunța din nou la ea? Între Raisa și Race poate fi mai mult decât o atracție de moment, în situția dată? Ce secrete ascunde Race? Cum vor face față avalanșei de emoții, dragostei, neputinței?
Mulțumesc,
Librex şi
Nieves FJoy pentru o lectură minunată. Cartea este primul volum din seria Paradoxul iubirii şi o puteți achiziționa de
aici.
Please follow and like us:
Similare
Mulțumesc!❤ Am citit recenzia, de vreo zece ori!?
Cu cel mai mare drag! ???
Minunată recenzie! ❤
Mulțumesc! ?
Frumos ai scris despre ea! Bravo!
Mulțumesc! ?
foarte frumoasa recenzia, iar cartea pare super
Mulțumesc! Chiar e super. 🙂
nu stiu daca viziunea personajelor iti apartine, dar tipul arata super
E viziunea autoarei, dar sunt de acord. 😀
ce ma bucur ca am citit-o.O carte minunata !felicitari autoarei!
Aşa e. 😀
Acum asteptam cu nerăbdare volumul 2…
Da,da 😀
O vreau, clar! Ai un dar sa crestu apetitul pentru citit! Multumesc muult?
Mulțumesc şi eu!
Felicitari frumoasa recenzoe!??
Mulțumesc!