Suge-o, Ramona! este o manea literară. – Guest post

Blog nou, an nou, obiceiuri noi.

Pe Emil Călinescu l-am cunoscut la Superblog. Am socializat online și offline, mai mult ne-am contrazis decât am fost de aceeași părere, dar, cum zicea și el, la Superblog se înțeleg până și moldovenii cu oltenii.

Așadar, vă invit să citiți un guest post, scris de Emil. Părerea lui despre cartea Suge-o, Ramona!, carte care a stârnit multe controverse printre bloggeri și nu numai. Voi de care parte a baricadei sunteți?

Suge-o, Ramona! este o manea literara. Dar mie-mi plac manelele…

In blogosfera literara sunt mai multi snobi intelectuali si fitosi culturali decat in toate celelalte blogosfere la un loc. Blogosfera teatrala este slab reprezentata, vorbim in general fie de bloguri culturale care scriu SI despre teatru, fie despre ziaristi care au un coltisor al lor, real sau virtual, printr-un ziar, fie de bloggeri generalisti care scriu si despre teatru. La filme lucrurile stau ceva mai bine, aici intalnim mai multe bloguri, pe langa generalistii ce scriu SI despre filme. Drept urmare, vedem o diversitate mai mare.

Blogosfera muzicala n-o frecventez, dar atat cat mi s-a spus si am frecventat-o, acum multi ani o faceam, de cativa ani am rarit-o, am identificat o constanta: orice, mai putin manele. Cam asta este dictonul, acelasi lucru spunandu-l foarte multi oameni atunci cand sunt intrebati ce muzica asculta.

Ce ne facem, insa, cu cei care declara ca nu asculta manele, dar de fapt asculta? Le stiu versurile, doar ca atunci cand sunt intrebati de unde le stiu, iti vor spune c-au fost siliti (de vecini) sa asculte. Vecinii manelisti sunt omniprezenti, desi, sincer, eu, ascultator de manele, n-am avut noroc de ei. Nici de taximetristi manelisti n-am avut parte, maximum 3 taximetristi, de-a lungul vietii, erau manelisti.

Exista manele cinematografice? Unii zic c-aceastea ar fi telenovelele. Altii sustin c-ar fi vorba de filmele indiene, desi cinefilul din mine s-ar revolta. Din punctul meu de vedere, filmele indiene noi, de dupa 2010, sunt MULT diferite de O floare si doi gradinari ori alte indiene clasice. Da, filmele indiene vechi pot fi considerate manele, de altfel multe manele s-au inspirat de acolo, se inspira din muzica Indiana ca ritmuri.

Literar, ce ar putea insemna o carte manea? Pai o carte scrisa de un autor-vedeta, musai nescriitor, musai neabsolvent de litere, musai om cu umor (nu stiu dac-ati observat, dar majoritatea filmelor, spectacolelor de teatru, cartilor apreciate sunt cele serioase, umorul pare a fi apanajul mediocrilor, al norodului, era sa zic acel cuvant care-ncepe cu P), intr-un limbaj usor de citit, un stil accesibil tuturor, cu capitole scurte si cu anumite sintagme repetate obsesiv. Nu stiu dac-ati observat, dar foarte multe manele sunt la misto, vorba unui amic de-al meu, semi-amuzante.

Da, fix asa mi-a caracterizat un amic manelele. Iar atunci cand am vazut pe coperta cartii Suge-o, Ramona! sintagma SEMI-AMUZANTA, fix la manele m-am gandit. Fiecare rand, fiecare capitol, intreaga carte, modul in care este scrisa, toate m-au dus cu gandul la manele.

Inclusiv discutiile pe care le-am avut cu multi amici, proprietari sau nu de bloguri literare. Cu totii citisera cartea, partial sau in intregime, dar putini spre deloc au avut curajul s-o recenzeze. A recunoaste c-ai citit (si, mai grav, ca ti-a placut) Suge-o, Ramona! este ceva la fel de grav cu a recunoaste ca asculti DE BUNA VOIE manele, ca-ti plac si, mai grav, ca le pui la egalitate cu celelalte muzici.

Acum, sa ne intelegem, cartea nu e o capodopera. Partea buna (de fiecare data cand folosesc sintagma ma duc cu gandul la melodia lui BUG MAFIA, dar na, asta-i defect de Pantelimon) este, insa, ca nici nu-si propune asta. Nu se ia in serios nici macar o secunda.

Acum, cat de mult reuseste sa amuze aceasta carte depinde de fiecare. Ce ma intereseaza pe mine mai mult decat partea comica este partea reala a cartii. As vrea sa stiu, eventual cu dovezi, cat de adevarata este. Unii ar spune ca nu conteaza. Eu, insa, sunt doar curios.

Apropo de stilul de scriere, si cu asta inchei, tin minte ca atunci cand eram mic, prin generala si prin liceu, ma speriau cartile foarte voluminoase. Ma speria ideea de a ma apuca de o carte de 400 de pagini. Suge-o, Ramona! are 484 de pagini si, credeti-ma, se citeste mai usor decat multe carti de 200 de pagini.

Apropo, voi stiti ca cele mai lungi melodii, multe avand chiar si peste 8 minute, sunt manelele? Putine manele se fac sub 4 minute. Usor de tinut minte, cu refrenul repetat la fiecare minut, obsesiv. Dar per total, lungi. Apropo, observati, va rog, de cate ori se repeta in carte sintagma Suge-o, Ramona!?

Inainte sa dati cu pietre-n Catalina, trebuie sa fac precizarea ca nu ea a scris acest articol, ci unul mai mare, mai blond si mai oltean, Emil Calinescu. blogger in 9 locuri diferite: am, printre altele, blog personal, blog de teatru, blog de filme. Pe restul le descoperiti singuri. Nu ca nu vreau sa va dau link-urile, dar nu vreau sa profit prea mult de bunavointa gazdei. Ah, si inca ceva: sunt din ala care nu doar ca asculta manele, dar ii si plac si, mai grav, se si lauda cu asta.

Inchei, insa, cu o gluma despre manele, adaptata. Asadar, se duce un tip sa ia carti pentru colegii lui de munca. Sa le faca o surpriza. Se duce la librar si-I zice: Nu zic sa fie Suge-o Ramona, dar ceva sa placa la toata lumea! 😀

Please follow and like us: