900 de pagini….Pare mult, parcă ți-e și frică să te apuci de carte când o vezi cât e de voluminoasă. 900 de pagini de magie, istorie, intrigi la curte, dragoste, suferință, suspans. La sfârșit, aș fi vrut să mai aibă 900 de pagini, doar ca să nu mă despart de personaje așa de repede.
După 20 de ani de la evenimentele din
Călătoarea, o găsim pe Claire reîntoarsă în secolul XX, împreună cu fiica sa Brianna. Aici, vrea să îi dezvăluie adevărul despre trecutul ei , chiar dacă o va crede nebună, așa cum au crezut-o toți. Brianna merită să știe adevărul, să afle cine a fost războinicul Jamie Fraser, tatăl ei adevărat.
De ce s-a întors în lumea ei? Ce a făcut-o să plece de lângă Jamie, deși a jurat că nu va face asta?
Facem o incursiune înapoi în timp, alături de Claire și Jamie, care încearcă să oprească răscoala iacobită din 1745. O bună parte din timp și-o petrec în Franța, la curtea regelui, unde trebuie să supraviețuiască printre intrigi, jocuri politice și de putere.
Oare istoria poate fi schimbată sau doar deviată, urmându-și cursul, în cele din urmă?
Claire pierde o sarcină și lumea lor este dărâmată. Sacrificiile sunt mult prea mari, suferința nesfârșită. Își pierd încrederea în ei, în ce va urma.
Întorși în Scoția, își găsesc liniștea, pentru o vreme, până când Prințul Charles cel Frumos declară război Angliei și Jamie este obligat de onoare să îl susțină în nebunia lui. Realizează că se apropie sfărșitul, Claire știe că scoțienii vor fi învinși la Culloden, dar trebuie să meargă înainte.
Mână în mână prin război și suferință, Jamie ca și conducător de clan, Claire ca și vindecătoare, relația celor doi se încheagă pe zi ce trece. Totuși, când inevitabilul este aproape, Jamie o face să îi promită că se va întoarce la Frank, în lumea ei, pentru a crește copilul lor în siguranță.
Mereu între nebunie și extaz, între suferință și fericire, între adevăr și minciună, Claire și Jamie sunt un cuplu pe care nu ai cum să nu îl îndrăgești.
Talismanul este partea a doua din seria Outlander. Recenzia primei părți o puteți citi
aici.
Please follow and like us:
Similare
Abia aştept să mă apuc de ele.
Abia aștept să îți aud părerea.
Ce imagini frumoase. De unde le-a i luat erau in carte?
Imaginile sunt din film.
Numai uitandu-ma la poze si îmi vine sa citesc cartea, numai ca am o problemă cu seriile care se leagă între ele.
Mie îmi plac seriile 😀
Nu am citit seria desi sunt tentata 🙂
Serialul l-ai văzut?
Hm…mda,cam multe pagini 🙂 Dar pare interesanta si tot am auzit de autoarea asta si cartile ei deci ar trebui sa imi fac curaj :))
Neapărat. E superbă seria.
Se pare ca eu sunt singura care inca nu s-a apucat sa citeasca aceasta serie. O vreau pentru ca am urmarit serialul si cand citesc asemenea recenzii aceasta dorinta sporeste. felicitari
Mulțumesc! Nu e de ratat seria asta.
Vreau si eu seria asta. Tare tare tare mult 😀
Neapărat trebuie să o citeşti. 🙂