Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni – Ioana Chicet-Macoveiciuc – Recenzie

Uneori, iubești atât de mult, încât ai vrea să îi aduci toată lumea la picioare persoanei iubite. Alterori, iubești atât de mult, încât nici nu îți pasă dacă el sau ea te iubește măcar un pic, e de ajuns dragostea ta pentru amândoi. Uneori, iubești atât de mult, încât ajungi să respiri pentru cel de lângă tine. Alteori, iubești atât de mult, încât nu mai poți fi tu, fără el sau ea. Dar, ce
s-a întâmplat cu toată dragostea asta în Ziua în care la celălalt capăt aliubirii n-a fost nimeni?

Oana este o fată simplă, părul său creț, neîmblânzit, fiind singurul care o scoate în evidență. El și prietena ei, Lola. Retrasă, drăguță cu toată lumea, Oana este genul acela de fată care stă mereu în umbra cuiva. Însă, compensează prin veselie
și exuberanță, vorbitul fiind activitatea ei preferată.

Andrei este tăcut și taciturn. Niciodată nu râde în hohote, niciodată nu pare a se bucura cu adevărat. Între cei doi se
naște o poveste de dragoste frumoasă, însă ciudată, chiar și pentru ei. Deși total diferiți, ceva îi atrage unul spre altul. Au parte de o poveste de dragoste cu năbădăi, cu certuri și împăcări dulci, cu plânsete din partea ei și tăceri din partea lui. Totul se încheie la fel de brusc precum a început, fără niciun cuvânt în plus din partea lui.

Distrusă de dor și durere, Oana suferă ani de zile. Nu știe nici măcar dacă el a iubit-o sau dacă a fost totul doar în capul ei. Ani mai târziu, are o familie cu Cristian, cel care îi dăruiește și doi copii, din care o fetiță specială. Este iubită și răsfățată, are copii minunați, nu îi lipsește nimic. Totuși, de ce-ul își face loc în mintea ei, puțin câte puțin…

Cu fiecare carte a Ioanei pe care o citesc, îmi place tot mai mult stilul ei. Scrie curat, lejer, stârnind, în același timp, o mulțime de emoții. Are personaje reale, cu defecte și calități, imperfecte. Chiar vă recomand să o citiți.

Cartea a apărut la Editura Univers și o puteți achiziționa de aici.