2 rochii casual de toamnă care îmi plac
Hello, hello!
Parca a trecut cam mult timp de când nu v-am mai arătat niște ținute, nu-i așa? Azi, vreau să vă arăt două rochii casual de toamnă care îmi plac tare mult și pe care le-am tot purtat în ultima perioadă, în diverse combinații. Ambele sunt scurte și pe ambele le-am comandat pe site-uri din afara țării.
2 rochii casual de toamnă care-mi plac
Rochița asta de la Dresslily a ajuns împreună cu o salopetă și cu o bluză cu mesaj. Toate trei îmi plac și chiar le-am purtat destul de des.
Rochița este scurtă, dintr-un material puțin elastic și strânsă pe corp. În partea de sus, este puțin asimetrică, lăsând la vedere un umăr gol și având 3 nasturi mari care îi dau un efect foarte fain.
Poate fi purtată atât ca și rochiță, dar și cu colanți, lucru pe care l-am încercat. Eu am ales să o port ca rochie și m-am încălțat cu niște botine cu toc înalt.
Am purtat
cercei By Loriem
botine no name
Rochia de la Fashion Mia este tot printre preferatele mele, de când am primit-o. Ce e drept, de la Fashion Mia mi-am luat multe rochii faine.
Când am văzut-o pe site, mi-a fost frică să nu fie mult prea scurtă, pentru că așa părea. Totuși, am luat-o și am hotărât să o port cu colanți, în caz că este așa. Am avut surpriza să se așeze perfect. Modelul cu alb-negru este extrem de interesant, contrastul făcând-o să fie deosebită. În față este parte peste parte și îmi place maxim cum vine pe mine. Eu am purtat-o cu espadrile albastre, la o plimbare la pas prin București.
Am purtat
espadrile albastre no name
cercei turcoaz
ochelari de soare
Voi ce rochii casual de toamnă mai purtați? Cum vi se par alegerile mele? Ați purta vreuna din ele?
Le-as purta pe amandoua. Bineinteles nu o sa-mi stea cum stau pe tine. Arati superb. Te pup!
Mulțumesc mult! 🙂
cea rosie este tare draguta, ti se potriveste de minune!
Mulțumesc!
Amândouă rochiile sunt superbe și Îți stau foarte bine.😍❤
Mulțumesc!
Cea visinie imi place mie cel mai mult, mi se pare mai deosebita.
<3
Foarte drăguțe rochițele și îți vin foarte bine! Eu prefer ceva mai lărguțe, oare găsesc?
Sigur! Au tot felul de modele.
Îmi place cel mai mult a2a!! Aș purta-o cu siguranță!! Și prima este frumoasă, însă eu aș purta-o cu un dres negru gros sau cu niște colanți
Amandoua iti vin foarte bine, dar daca ar trebui sa aleg, aceea alb-negru mi se pare mai eleganta si mai rafinata.
Imi plac alegerile tale si rochitele iti vin foarte bine. Eu am alte modele de rochite pe care le prefer. Le ocolesc pe cele bodycon ca sa nu-mi scot burtica in evidenta 😛
Tare dragute rochitele, iti vin bine. Nu sunt adepta rochiilor, doar in cazul celor elegante pentru ocazii speciale. Atunci port doar rochii 😀
Cea visinie imi place mai mult.
Ambele îmi plac tare mult!
Imi place mai mult a doua rochie,cea neagră
Ambele sunt frumoase si stau bine pe tine. Imi place cea cu negru si alb taare mult!!!!