Calendar Girl vol. 4 – Audrey Carlan
Iată că în sfârșit am reușit să ajung și la Calendar Girl vol. 4. Deși a fost o serie care mi-a plăcut, mi-a luat destul de mult timp să o termin, având în vedere că am avut (și încă mai am) tare multe cărți de citit.
Deși o serie erotică, seria Calendar Girl ascunde și o poveste. Povestea unei fete simple, care trebuie să facă alegeri și sacrificii, nu doar pentru ea, ci și pentru cei din jurul ei. Povestea Miei…
Pentru a putea întelege mai bine ce vă povestesc, vă îndemn să citiți recenziile volumelor anterioare.
Calendar Girl vol. 4 – Sfârșit sau început?
Aventurile Miei sunt aproape de sfârșit. Mai are doar luni din anul care i-a schimbat viața cu totul. Obligată de împrejurări, Mia a devenit damă de companie, fiecare lună ducând-o la un nou client, spre un nou rol.
Totuși, în ultima perioadă, viața ei se precipită. Primul ei client, Wes, devine și iubitul ei. Totuși, la sfârșitul volumului 3 acesta dispare, împreună cu întreaga lui echipă de filmare. Sunt răpiți de o grupare de extremiști, în timp ce filmau pentru noul film, undeva în Orient și doar o parte din ei reușesc să ajungă înapoi în viață.
Printre ei este și Wes care, deși împușcat în gât, reușește să supraviețuiască. Totuși, doar supraviețuiește, nu și trăiește.
Mia se mută în casa lui din Malibu și este angajată la o televiziune, unde va avea propria emisiune. Se pare că i-a folosit acest ultim an nebun și cariera ei a atins un nou nivel.
Și-a descoperit fratele, a scăpat de datoria față de Blane și Wes s-a întors. Însă, când treci printr-o traumă de asemenea proporții, oare îți poți reveni vreodată complet?
Wes este complet schimbat, speriat și în plină depresie. Mia știe că e singura care îl poate ajuta să treacă prin asta, să își revină. Totuși, va reuși ea să îl determine să vrea să trăiască? Va reuși să rămână în toate mințile alături de noul Wes, complet schimbat de experiența prin care a trecut? Dorința lui de a trece relația la următorul nivel este nebunie, nevoie sau iubire?
Dacă sunteți curioși, puteți găsi toate răspunsurile aici. Cartea a apărut la Editura Univers.
Ma faci tare curioasa in privinta seriei.
Imi trezesti curiozitatea asupra acestei serii de carti .
interesant firul poveștii și captivant…
Sunt deja 4 volume din Calendar Girl? Hmm. cred ca le trec si eu pe lista mea.
Sunt curioasă sa aflu cum a decurs toata povestea. Pare foarte interesantă.
Mă tentezi rău u seria aceasta. 😍
Foarte interesanta recenzia. Ma faci sa imi doresc si eu aceasta serie..
Ce de acțiune se poate ascunde în filele unei cărți 🤗🤗🤗 tentantă carte!
Nu stiam de acest volum de carti
Pare interesant 😍
Pare foarte interesant acest volum! M-ai făcut super curioasă ☺
Pare o serie super interesanta, dar mai ales buna de citit in tren
M-ai facut curioasa, trebuie sa citesc si eu seria!
Pare o serie destul de intortocheata!! Ma bucur ca esti pasionata de lectura! ^_^
În ciuda faptului ca face parte din colecția eroscop, ai reușit să mă tentezi cu seria asta 🙂 Felicitări pentru recenzia minunată! <3
Imi place mult cartea la fel ca si celelalte. Voi citi si eu seria asta